Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Mă mut la tropice…

…Sau, mai bine, la ecuator. Că acolo nici măcar sezon ploios nu există. Bag mașina în garaj la prânz, când vin ploile ălea torențiale și o scot după aia. Poate o să duc dorul zăpezilor de pe la noi, o să tânjesc după un vin bun de Oltenia, o să îmi lipsească cireșele de mai. Dar știu că nu trebuie să mai schimb niciodată pneurile! De unde supărarea asta? Hai să zicem… și din naivitatea mea. Din speranța că unele lucruri nu sunt altceva decât întâmplări (nefericite) și că lumea învață din greșeli. Unii, poate chiar o fac. Dar unii… Anul trecut mi-am luat pneuri de iarnă. Și cum nu e ceva mai complicat decât să încarci/descarci roți în mașină (mai ales dacă-i un hatchback mic), am zis să găsesc o vulcanizare care are și „hotel”, să le las acolo pe cele care sunt scoase de pe mașină. Zis și făcut! Am găsit compania, avea site, am sunat, am făcut programare, avea chiar ore care-mi conveneau (dimineața devreme, deși nu-s vreun matinal, dar prefer să mă trezesc cu noaptea-n cap, ca să nu bat orașul în ore de vârf). Totul suna minunat. Ei, aici au apărut primele probleme. Minore. De comunicare. De orientare. De apreciere. De ce or fi, dar n-ar fi trebuit să le simt eu, clientul… Schimbând jantele, am întrebat dacă nu cumva trebuie să schimb și șuruburile care prind janta, că-s tipuri diferite de janta. „Nooo… nici vorbă! M-am uitat pe calculator și-s bune.” Dacă-s bune… apăi sunt bune, mi-am zis. Dar n-au fost. Atunci când mașina era pe elevator. Fără nicio roată montată. Au zis că mi le aduc de la depozit. „Cam în cât timp?” am întrebat eu, cu speranța nătângă că e vorba de minute. „Aaa… păi azi, dar nu știm sigur”. Bineînțeles, timpul e o resursă pe care o găsești pe toate cardurile gardurile. Așa că au dat jos mașina, am lăsat roțile de schimb acolo și i-am rugat să mă sune când ajung prezoanele. Până la urmă, s-a rezolvat în ziua aia. Iarna fu scurtă, așa că prin martie urmă telefonul pentru programare. „Știți, am roțile cu totul la voi, jante și pneuri, nu trebuie decât să le dați...

Pagina 1 din 1
1