Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Upgrade

Upgrade

Nov 19, 2012

Mă jucam pe un HC90 până mirosea a metal încins în toată camera. Mi-era și frică să pun mâna pe radiatorul ăla de plastic (carcasa, practic), să nu cumva să nu se deformeze. Sau, mai rău, să nu mă aleg cu arsuri. Curgeau apele pe mine, că toată căldura venea direct spre mine. Dar jucam. Ore în șir. Pierdeam noțiunea timpului. Jucam până îmi scoteau prietenii siguranța din tabloul electric de la parter, ca să mă facă să mai ies din casă. Ieșeam cu niște ochi aproape injectați. Noroc că nu știa nimeni de droguri pe atunci, că sigur m-ar fi bănuit și de vreun fum tras dintr-o țigară mai altfel. Mă jucam până tastele ajunseseră doar o adunătură de patru rânduri albe, cu urme vagi de cuvinte pe ele… „LOAD”, „POKE”, „PRINT”, „COPY”, „NEW”… Mă jucam până ce banda casetelor de pe care încărcam jocurile se demagnetiza și plicula suflată deasupra plasticului acela se subția atât de mult încât devenea transparentă și atunci trebuia să fug repede pe la prietenii mei care mai aveau calculator, să-mi facă și mie o copie. Zilele acestea căutam aiurea pe internet jocurile copilariei și am ajuns la un videoclip pe Youtube care ține opt ore fără un sfert!!! Tau Ceti. Ați auzit de el? Mie îmi mânca zilele. Și nopțile! Cineva a făcut o captură a întregului joc și, cu ocazia asta, mi-am dat seama că jocul avea un final! (Dați și voi click-uri aleator… Că doar nu o să vă uitați la opt ore de captură! Deși nu mi-ar strica o astfel de prezență pe blog. …Glumesc!) Cum nu puteai să salvezi nimic cu HC-ul ăla, trebuia să o iei de fiecare data de la început. Nu reușeam să termin alte jocuri în afară Dizzy, pierzând uneori toată noaptea, până nu mai reușeam să văd ecranul. La propriu… Și nu un LED sau LCD! Un TV Sport, din acela portabil și, mai târziu, un Telecolor. Cu tub catodic. Un „monstru” cu diagonala de 55cm (a ecranului, că televizorul avea peste un metru cu totul); un „fulg” de vreo 30 kilograme… Dar le terminam! Reușeam să eliberez întotdeauna Prințesa! A… Ba da! Am mai terminat și Saboteur și Spike...

Omniscienţa

Omniscienţa

Feb 29, 2012

“A aparut iOS5… Un gunoi.” “Windows 7? Cel mai prost produs Microsoft” “Noul BMW seria 3 are cel mai prost motor din istoria constructorului bavarez” “Ultimul film al lui Bernaldo Bertolucci e execrabil”… Consideraţi ultima frază scrisă doar de dragul de a umple un gol. Bertolucci n-a mai scos nimic de prin 2003, e puţin probabil ca blogosfera românească să fi comentat ceva pe atunci. Pentru simplul motiv ca nu exista. Dar, în general, sunteţi obişnuiţi cu ele. Nu? Fac parte din cotidian. Online-ul se pricepe atât de bine la toate, fiind populat doar cu experţi în critică. Nu pe un domeniu anume, ci doar experți în critică. Nu au studii de specialitate. Doar critică. Nu vin cu nicio îmbunătățire. Doar critică. Dacă stau să mă gândesc că la Apple, Microsoft, Facebook, Twitter sau orice altă mare corporație lucrează specialiști (că doar nu au angajat părieriști de carieră sau băgători de seamă), realizez că trecem ușor dincolo de limita de jos a penibilului atunci când ne mănâncă undeva să ne dăm cu părerea despre ceva în care s-au investit bani și, mult mai important, creativitate și inteligență. E ok să spui: „Mie nu îmi place!”. Până la urmă, subiectivismul (trecerea prin filtrul „like/dislike”) ne conduce în viață. Vrem, nu vrem…. Dar să spui tu, un nici măcar John Doe, cu perspective un pic mai largi decât vederea pe care ți-o oferă balconul apartamentului în care stai, că ceva nu e bun din acest motiv (că nu îți place ție) sau mai grav, pentru că nu reușești să-l folosești, eu cred că e cam mult. PS: Acest articol nu se adresează celor care chiar știu ce vorbesc și, din teamă că aș putea să uit să îi amintesc pe toți, nu o să menționez pe nimeni. PPS: Am uitat să zic de fotbal şi muzica din înşiruirea de la început. Mai am de învăţat. PPPS: Și de politică am uitat. Sursa foto:...

Desktop vs. laptop

Desktop vs. laptop

Feb 25, 2012

Când am terminat de scris despre cum să îţi cureți desktop-ul (interiorul unității centrale), mi-am dat seama că, încet-încet, acestea vor pierde – în SUA au pierdut deja – teren în fața laptopurilor, la nivel mondial. La vânzări. Asta nu înseamnă că, în acest moment, numărul laptopurilor a depășit pe cel al desktopurilor. Ajunge să te gândești că în birourile corporațiilor nu toată lumea are laptop. N-am citit nicio statistică, e doar o părere proprie bazată pe cele văzute de vreo doi ani, nu numai în Romania. Probabil că lucrurile stau altfel pe segmentul „home”. Indiferent de raportul de forțe din prezent, sunt convins că bătrânul desktop este sortit dispariției. Sunt evidente motivele: consum redus de electricitate, scapi de cabluri, mobilitate, ocupă mai puțin spațiu. Și, în ultimul timp, prețuri apropiate. Rămâne performanța singura care să îi mai ofere o șansă? Hmm… discutabil. Știți care e adevărata lui scăpare? Oameni ca mine, legați sentimental de astfel de sisteme. Nu prea concep să n-am unul în casă. Un back-up pentru tot, un „dock in station” pentru aparatele foto, pentru scris CD/DVD-uri, pentru conectat HDD extern. Și ca să mă joc! A… și ca să experimentez toate sistemele de operare care îmi cad în mâna. În condițiile în care am avut de ales (când am schimbat vechiul sistem) între un sistem similar și unul portabil, am ales tot o soluție „statică”. Și nu din considerente financiare. Și dacă ar arăta ca HP-ul ăsta (nu… al meu nu arată așa, e normal), fiți siguri că n-aș renunța vreodată la această idee. Dar de scris… ei, de scris… scriu doar de pe laptop....

Pagina 1 din 1
1