Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Și totuși…

Și totuși…

Sep 9, 2013

Cu un sfert de secol în urmă, orașele miniere erau unele favorizate. Nu, Cornul Abundenței nu se mutase din Asia, acolo. Și nici societatea capitalistă nu-și aruncase vreun cap de pod. Orașele erau la fel de urâte ca peste tot în restul țării, dacă nu chiar mai urâte. Clasa muncitoare din minerit era una dintre cele mai lipsite de educație, fără să fiu răutăcios când fac această afirmație, și asta se reflecta în aspectul orașelor. Orașe fără niciun fel de istoric, născute peste noapte pe planșele arhitecților comuniști. Simetrii perfecte, blocuri anoste, străzi infecte, niciun spațiu verde. Și penurie generalizată prin magazine. Totuși, ca să argumentez fraza cu care am deschis acest articol, minerii erau foarte bine plătiți în acele vremuri. Salariile din minerit erau mult mai mari, dar în deplină concordanță cu efortul inuman depus. Nu cred că e cineva dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, care să-și dorească să lucreze în acele condiții. Cartierele acelea oribile în care locuiau le fuseseră puse la dispoziție cu titlu gratuit pe toată durata slujbei lor în acele bazine carbonifere. Și poate mai aveau și alte avantaje (parcă nu plăteau energia electrică consumată în gospodărie), dar nu sunt 100% sigur de asta. Probabil nici nu îi interesa altceva, chiar și pe atunci banul era singura motivație. Productivitatea era ridicată, dacă luăm în considerare doar cantitatea de cărbune extrasă. Dacă analizăm valoarea calorică a acestuia, lucrurile se schimbă. Adică își cam luau banii fără să-i merite. Dar asta nu era vina lor. Dupa momentul 1989, situația lor s-a deteriorat într-un ritm accelerat. Orașele arată din ce în ce mai rău. Dacă n-ai fost niciodată în Valea Jiului, nu-ți poți imagina. Și nu vorbesc de Petroșani, care mai rezistă și își merită numele de oraș. Vorbesc de Lupeni, de Aninoasa, de Uricani, de Vulcan. Orașe fantomă din județul Hunedoara. Sau de Rovinari, de Mătăsari, Rogojelu, orașe din Gorj. Sau de Anina din Caraș-Severin. Ca să vă puteți imagina colapsul acestor orașe, vă pot da un exemplu: în plin boom rezidențial, atunci când un apartament vechi, într-un oraș ca Timișoara, trecea lejer de 50.000 de euro pentru două camere, echivalentul în Rovinari putea fi achiziționat răscumpărând datoria la...

Două recomandări

Două recomandări

Apr 27, 2013

Nu scriu review-uri ale filmelor. Nici măcar ale gadgeturilor sau mașinilor. Deși pe astea din urmă le testez. Fie după ce le cumpăr (mda…), fie înainte. Îmi spun doar părerea ca și consumator, fără pretenția de a avea vreo expertiză în domeniu. Doar încerc să transmit ce și dacă mi-a plăcut. Pentru azi, am două filme. Ambele au ceva în comun. Sunt plasate ca și orizont de timp în perioada neagră a Celui de-al Doilea Război Mondial. Și, mai mult decât atât, nu au în prim-plan războiul. Sunt povești (adevărate!) despre supraviețuire. Despre libertate. Despre oameni care nu au așteptat, nepăsători, ca soarta să le fie scrisă de alții. Poate că recomandările vin cam târziu față de momentul lansării, dar asta e. Un film e bun și după o jumătate de secol. Actorii sunt, și ei, de excepție. Fără alte comentarii, vă las să priviți cele două trailer-e. (Am păstrat titlurile în original, întotdeauna sună mai bine.) Și vă sfătuiesc să le vedeți. The way back Defiance Sursa foto: aici și aici....

Dezgheț

Dezgheț

Mar 11, 2013

Mathias Rust: “I was thinking I could use the aircraft to build an imaginary bridge between West and East to show that a lot of people in Europe wanted to improve relations between our worlds.” (BBC) Luna mai a anului 1987. Pe 28, mai exact. Uniunea Sovietică (Partidul Comunist, ca să respectăm adevărul istoric) era condusă de doi ani de către Mihail Gorbaciov, succedându-i lui Cernenko, ultimul din linia dură a partidului. Războiul rece, deși nu era evident pe atunci și nici nu se voia a se spune pe șleau asta, aluneca, încet, dar sigur, spre ultimele lui momente. Peste patru decenii de încrâncenare, de replici dure, de înarmare ale ambelor tabere nu aduseseră nimic bun. Uniunea Sovietică, țările prietene și comunismul erau departe de paradisul promis de Engels, Marx și Lenin. Statele Unite și Europa Occidentală se îndepărtau prin bună-stare de toate astea și stârneau invidia locuitorilor țărilor de dincolo de cortina de fier. În acest statu-quo, 28 mai a fost o zi care a grăbit sfârșitul. Un avion de mici dimensiuni decola cu trei săptămâni mai devreme din Hamburg. Destinația finală: Moscova, Piața Roșie. Un adolescent, Mathias Rust, a reușit o performanță pe care niciun serviciu secret nu o reușise și nici nu a mai reușit-o până atunci. Să ridiculizeze întregul sistem de apărare al rușilor. După zboruri deasupra Europei de Nord (drumul până în Islanda e, probabil, legat de insuccesul discuțiilor dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov de la Rejkjavik din toamna anului precedent) și o scurtă escală pentru realimentare la Helsinki , Mathias Rust trece Baltica și intră pe teritoriul defunctei URSS. Deasupra Estoniei e interceptat de un MIG23, dar, fără nicio explicație, e lăsat să zboare mai departe. Reușește să ajungă deasupra Moscovei în jurul orei 7 (seara) și, după câteva încercări nereușite de a ateriza chiar în Piața Roșie, decide să aterizeze la câțiva metri depărtare, lângă Catedrala Sf. Vasile: „My plan was to land in Red Square, but there were too many people and I thought I’d cause casualties.” Urmările acțiunii sale pline de curaj au fost benefice perestroikăi. Gorbaciov a reușit să scape de greii conservatori (în frunte cu Ministrul Apărării), destituind sute de generali sovietici,...

Scurtă poveste despre miracole

Scurtă poveste despre miracole

Mar 9, 2013

Mi-a plăcut sportul când eram mic. Să-l privesc, să citesc despre el, să-l practic… Și cred că am încercat aproape orice sport, de echipă sau individual. Fotbal, tenis de masă, baschet, volei, schi alpin, înot, ciclism, atletism. Unele le-am practicat cât de cât de performanță; altele (de fapt… majoritatea), doar în joacă. Evident, dintre toate, cel mai mult îmi plăcea fotbalul. Din păcate, acolo eram cel mai slab. Rar prindeam și echipa clasei (deh, eram mulți băieți în clasă, unii cu un real talent în sportul ăsta), așa că, de cele mai multe ori, fotbalul îl jucam pe străzile din apropierea casei bunicilor. Era o zonă mai mult decât liniștită, mașinile treceau pe acolo de două ori pe zi, așa că nu trebuia prea des să mutăm porțile (niște cărămizi aduse cine știe de pe unde). Doar vecinii ne mai luau la șuturi, de fiecare dată când mingea „cu 35” le punea ceapa sau lalelele, după caz, la pământ. Geamurile erau destul de departe de stradă, erau în siguranță. N-am reușit să-i moștenesc talentul tatălui meu, care jucase fotbal chiar foarte bine, fiind apoi și arbitru și președinte de club. Dar tot am iubit fotbalul mai mult ca orice alt sport. Și, așa cum spuneam la început, mi-a plăcut și să citesc despre el. Aveam multe cărți despre fotbal în bibliotecă. Unele erau extrem de plictisitoare, nefiind altceva decât regulile arbitrajului… Dar altele… Altele erau pline de legende. Sunt prea mulți ani de atunci, ca să-mi aduc aminte despre toate cărțile ălea. Țin minte cartea lui Ioan Chirilă, „Glasul roților de tren” sau pe aceea a lui Chiriac Manușaride, „Cartea spectatorului de fotbal”. Sau „Aproape totul despre fotbal”, tot a lui Manușaride. Or mai fi fost și altele, cu siguranță. Dar titlurile lor s-au ascuns pe undeva printre alte amintiri… N-am uitat unele povești de acolo… Erau vremurile în care echipele românești începuseră să aibă rezultate cât de cât bune. Anii de după 1985-1986, când Steaua câștigase Cupa Campionilor Europeni. Când UEFA nu luase deciziile care au dus la separarea echipelor pe criterii de avuție, când încă mai erau trei competiții continentale la nivel de club: Cupa Campionilor Europeni, Cupa Cupelor și Cupa UEFA....

Deșert peste mări

Deșert peste mări

Feb 16, 2013

Rusia (sau Uniunea Sovietică, după cum au fost vremurile) n-a fost și nu este o țară despre care să poți spune că e prea norocoasă. Să nu înțelegeți greșit, probabil că-i cea mai bogată țară de pe Terra, dar când ai bogățiile îngropate sub pământ înghețat, undeva în inima Asiei sau după Cercul Polar de Nord… cam greu le scoți la lumină. Și asta nu e tot: oamenii nu trăiesc din uraniu. Da, îl pot da la schimb, pot vinde energia sau rachetele nucleare, dar banii aia nu ajung oamenilor. Cea mai mare problemă a Rusiei a fost alta: pământul, oricât de întins, nu a hranit-o. Secole de-a rândul s-a murit de foame. La propriu. Chiar și secolul trecut am asistat la decimări ale populație din acest teritoriu. Evident, un popor flămând nu poate fi stăpânit. Cum țarilor le-au lipsit mijloacele tehnice, sarcina de a modela natura le-a revenit dictatorilor comuniști. Stalin, un om cu viziune (normal că glumesc, era doar un criminal odios…), a plănuit cea mai mare schimbare a Rusiei din toate timpurile. Baraje, canale de irigație sau chiar navigabile, împăduriri și defrișări. „Terraformare”, practic. Chiar pe Terra. Rezultatul? Un dezastru cumplit… Natura le-a aranjat pe toate în milenii, ba chiar în perioade mai mari. Când vrei să schimbi ordinea firească în ani, n-are cum să-ți iasă. Marea Aral – În urmă cu cinci decenii a fost a patra întindere de apă a lumii (ape interioare). Astazi… suprafața e redusă la un sfert din cea inițială, volumul – sub o cincime. Salinitatea a crescut și ea enorm. Iar dunele de sare rămase în urma apei se împrăștie purtate de vânt pe suprafețe mult mai mari, contaminându-le. Contaminare cu metale grele, pesticide și bacteriologică… Nicăieri în lume factorul uman nu a provocat un dezastru mai mare. Și acum vorbim doar de ecosistem. Dar dramele umane de pe (fostele) țărmuri ale acestei mări sunt și ele parte ale dezastrului. Industria – bazată pe pescuit și construcția navelor – a disparut. Șomajul în zonă a ajuns la 19%, sau cel puțin așa spun statisticile oficiale. Dar cifra reală pare a fi mult mai mare. Majoritatea sunt femei. Migrația a crescut exponențial. Urmăriți și montajul de...

Das Vierte Reich

Das Vierte Reich

Nov 18, 2012

“Das Dritte Reich” – acela de o mie de ani visat de Hitler s-a stins în 1945. Dictatorul nu i-a supraviețuit. Au murit împreună în acel aprilie 1945; aprilie care, odată cu moartea lui Hitler a adus și sfârșitul razboiului. Amândoi (creator și creație) erau deja în metastază… Germania a fost ruptă în două. Inițial în patru, dar pană la urmă au fost destul de înțelepți să o lase (de fapt, n-au avut ce face mai mult) în două. Estului i s-a răpit orice șansă. Tancurile rusești rămase acolo au fost garantul trist al acestui furt. Poporul german, lovit inițial de o extremă, era complet îngenunchiat de o alta. Sârma ghimpată, ziduri, gloanțe. Moartea era pedeapsa normală pentru speranță.   În vest, speranța a supraviețuit. O țară complet distrusă renăștea prin banii celor care o învinseseră (niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat așa ceva, ca învinsul să primească ajutor de la învingător – vezi rezultatul deceniilor în care Estul Europei a plătit tribut Uniunii Sovietice ca și despăgubiri de război) și, la fel ca în est, prin speranța oamenilor. Speranță în schimbul căreia au primit mâini întinse să-i sprijine.  George Marshall Nu o să intru în prea multe amănunte de natură politică sau istorică. Au trecut aproape cinci decenii… așa cum au trecut. Republica Federală Germania (din 1949) a devenit una dintre puterile europene și ale lumii. Una dintre puterile recunoscute nu datorită forței armate. La fel ca un al mare învins, Imperiul Nipon, RFG a reușit nu doar să supraviețuiască, ci și să domine. Și nimănui nu îi mai este frică de ea. Și nu de ieri, de azi… Germania Federală era tărâmul visat de mulți dintre români înainte de ’89. Cred că lumea visa la Germania ca țară de adopție mai mult decât la țara tuturor posibilităților, SUA. După reunificarea celor două state germane în 1990, nimeni nu cred că s-a mai îndoit că vom avea un lider incontestabil în Europa. Nu avea nimeni dubii nici înainte, dar așa a fost evident. Din 1990 până în prezent, Germania nu a făcut altceva decât să crească. Nu neapărat în frontiere, ele au rămas aceleași. Dar numele germane sunt atât de cunoscute peste tot...

Pagina 2 din 6
1
2
3
»