Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

O țară pierdută

O țară pierdută

Dec 29, 2011

Republica Populară Democrată Coreeană mi se pare cel mai sinistru loc de pe planeta asta. Poate nu am destulă informație și nu știu cum stă treaba prin Africa. De fapt, sunt convins că și acolo se moare de foame, de boli despre care nici măcar n-am auzit, din cauza conflictelor etnice/religioase/politice. Sunt convins că mulți dorm sub cerul liber. Iar dacă au ceva deasupra capului, atunci sunt, de cele mai multe ori, frunze… Dar Africa a rămas atât de mult în urmă… Coreea de Nord, în schimb, nu e o țară subdezvoltată. Este (sau cel puțin afirmă ca este) o putere nucleară. În aceste condiții, să zbieri pe străzi mai rău ca o bocitoare de prin satele românești, să-ți smulgi părul din cap și să dai cu pumnii în pământ (cu soțul/soția asistând la scena, ba mai mult, încercând să o consoleze) mi se o regie atât de proastă, încât nimeni nu o crede. Nu poți explica excesul de sentiment prin niciun ”Sindrom Stockholm”. Am asistat la funeraliile lui Tito. E drept, aveam doar 4 ani. Însă am văzut și după aceea imagini. Nimeni nu poate contesta personalitatea liderului iugoslav, chiar daca a fost și el un dictator. Dar e evident că cei care au trăit în Iugoslavia l-au iubit sau măcar l-au respectat. Lacrimile lor au fost reale. Dar tot ceea ce se întâmplă în Coreea e neverosimil. PUNCT.   Și reprezintă mai mult decât o înmormântare a unui tiran. E finalul unui sistem defect. Bolnav. Muribund. Și dacă, totuși, înseamnă ceva lacrimile de pe obrajii pământii și supți ai celor scoși în stradă, atunci nu poate fi decât disperarea că traiesc un coșmar fără sfârșit. Coreeni își plâng de milă în...

Un secol trist

Un secol trist

Dec 21, 2011

Deși contradictorii și fără un fundament științific (e greu să numeri morții după zeci de ani), estimarile de mai jos ne arată că istoria se scrie de prea multe ori doar de către învingători. Știam de Mao din școala generală. Și de Stalin, la fel. Că au fost lider măreți. Dar acum văd că au condus doar în clasamentul crimelor… Mao Ze-Dong (China) – între 49 şi 78 milioane Iosif Stalin (URSS) – aproximativ 23 de milioane (populaţia României de astăzi, eradicată complet…) Adolf Hitler – 12 milioane (civili – victime colaterale ale războiului, dar şi cei care au murit în lagărele de concentrare) În acest sinistru top îşi face loc şi Kim Ir Sen, tatăl și mentorul lui Kim Jong Il (nu știu de ce nu îl regăsim și pe acesta din urmă…), dar și ”personalități” de care eu n-am auzit. Lipsesc Dej și Ceaușescu. Și poate n-ar strica să avem sumele astea terifiante în cărțile de istorie. Și atunci când oameni ca Ion Iliescu mai declară că s-au întinat idealurile comuniste, să-l pleznim cu cartea aia în cap, să tacă naiba din gură. Sursa foto:...

Inainte era mai bine!

Tin destul de bine minte perioada de dupa revolutie. Primii doi, trei ani au insemnat o deschidere extraordinara fata de cultura din tarile ex-comuniste. Nu ma refer la cartile publicate exil ca si reactii virulente impotriva regimului de atunci, asa cum au fost cartile lui Soljenitin. Ma gandesc la beletristica si cinematografie. Scrise sau regizate/filmate in spatiul din spatele Cortinei de Fier. Am auzit atunci de oameni gen Kundera (recunosc, carti si scriitori, mai putini), Wajda, Kieslowski. Si atunci, la fel ca acum, impactul mai puternic era cel vizual. Decalogul (desi filmat in perioada de final a comunismului, ’89-’90), Trei Culori, Omul de fier sunt primele titluri ce imi vin in cap. Ce mi s-a parut absolut genial la toti a fost modul realist in care prezentau viata de zi cu zi. Nu exista nici cea mai mica urma de manipulare. Recent, am reluat una dintre cartile lui Kundera si am realizat ceva: noua, in perioada dictaturii, ne-au lipsit acest mod de rezistenta. Prin cultura. Poate nu am cautat eu indeajuns. Sau poate n-am stiut unde sa caut. In afara de Preda… nu prea stiu. In cinematografie, nici atat. Filmele romanesti, produse in comunism, erau sinistre si politizate la greu. La cele de dupa, nu prea conteaza mesajul, e foarte usor sa faci ceva cand totul iti este permis. Dar, daca sunt, nu ar trebui sa fie un pic mai vizibile operele lor? N-ar strica un reminder celor care au trait acele vremuri si le-au cam uitat. Si nici sa deschida ochii celor mai tineri. Poate asa or sa se gandeasca de doua ori si dupa aia, daca mai au de ce, sa declame: “Inainte era mai bine!“.  ...

Pagina 6 din 6
«
4
5
6