Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Voyo pentru iPad, plusuri și minusuri

Voyo pentru iPad, plusuri și minusuri

Aug 11, 2012

Voyo.ro.  Acum vreo trei luni, dacă nu mai mult, am zis să încerc și varianta asta, pe lângă televiziunea normală, prin cablu. Cum nu pot să fiu tot timpul în fața televizorului chiar în momentul difuzării, m-a încântat ideea de a putea vedea undeva online o reluare. Indiferent dacă vorbim de filme, de știri sau de o emisiune oarecare (ProTV are cel puțin două emisiuni extraordinare: „România, te iubesc!” și „După douăzeci de ani”). Nu l-am folosit până acum de mai mult de trei ori. Din lipsă de timp, dar mai ales de lene. De lene să îmi leg toate cablurile și toate mufele alea între calculator și televizor. De mult tot zic că aș face orice ca să nu mă mai încurc prin cabluri… (orice la un preț rezonabil). Așa că m-am bucurat alaltăieri când am văzut mesajul celor de la Voyo prin care mă anunțau că au scos versiunea pentru iPad. Numai că… merge aia pe iPad, dar nu mai merge cea pe MacBook. Ce or fi făcut, nu știu. Doar că acum nu mai e disponibil niciun conținut. Să revin la versiunea pentru iPad. Primul lucru pe care-l observi e că aplicația nu se întoarce odată cu răsturnarea tabletei! Adică imaginea rămâne fixă, pe portrait! La o dimensiune mai mică. Ăsta-i primul bug pe care trebuie să repare. Pai cine se uită la filme altfel decât landscape? Al doilea lucru făcut în grabă e search-ul incredibil de lent. Și pus destul de prost. Inițial nici nu l-am văzut. Cred că ar trebui pus direct în paginea „Home”, fără să fie necesar să-l cauți prin alte locuri. Searching for the „search” field… Dar cel mai supărător e că nu tot conținutul a fost portat către versiunea pentru tabletă… Sunt filme pe care nu le-am găsit (sau nu încă). Sper că nu sunt singurul care dă feedback și că lucrurile se vor îndrepta. Până atunci, revin la cablurile mele, bombănind în continuare. Plus? Faptul că există o astfel de versiune! Și încă o constatare: echipa de „support” (n-aș zice sprijin, sună ca naiba) e destul de promptă, dar răspunsurile sunt pe jumătate de ajutor. Poate citesc prea în fugă mesajele, habar nu am. Sau...

Ushuaia

Ushuaia

Jul 17, 2012

Ushuaia – capătul lumii… Cel mai sudic oraș al emisferei sudice. Capitala Țării de Foc, o provincie a Argentinei situată în continuarea Patagoniei – provincie mult timp disputată de Chile și Argentina. În jur de 60.000 de locuitori. Un loc în care nu știu cum ai putea să ajungi din România. (De fapt, știu. Că m-am jucat un pic cu site-urile de rezervări de bilete de avion: 2000-3000 euro, cel puțin două escale, aproape două zile de călatorit). Ushuaia e o destinație turistică cu adevărat exclusivistă, dar nu neapărat în sensul pecuniar… Și dacă altfel nu o să apucăm să o vedem, măcar cu gândul (sau cu Google Maps) putem să ne plimbăm. View Larger Map   USHUAIA – ARGENTINA from Ignacio Leonardi on Vimeo. Poate nu aveți răbdare/timp să vă uitați la toate cele 11 minute… așa că am pus și unul mai scurt. Dar și niște fotografii. PATAGONIA – ARGENTINA – TIMELAPSES from Ignacio Leonardi on Vimeo. [Show as slideshow] Sursa foto: aici și...

Moscova – final

Moscova – final

Jul 2, 2012

Nu vreau să fac din articolele despre Moscova un serial mai lung decât „Tânăr și neliniștit”, așa că acesta devine un epilog. N-am nici cea mai mică îndoială că, de data asta – Moscova, cuvintele nu ajută prea mult. Poate că vocabularul meu e prea sărac… o fi și asta. Moscova e orașul care contrastează cel mai puternic în Rusia. Atât de puternic încât, de multe ori ai impresia că ești în altă țară. Una mult mai dezvotată. Nu știu cum arăta capitala imperiului sovietic în vremurile în care steagul roșu flutura pe cladirile din Kremlin, dar am mari îndoieli că aducea cu ce poți să vezi acum. Oarecum, megalomania comunistă s-a transmis celor care azi dețin puterea economică în Moscova. Poate că nu ar trebui să mă mir. S-ar putea să vorbim de aceleași persoane sau de urmașii lor. Casele lor de la periferie arată ca niște mici castele Disney. Fără nicio exagerare. Limuzine negre, mari, cu geamuri la fel de negre, mașinile sport, acoperite sau nu,  off-road-uri cât un munte sfidează orice lege (bine, asta nu mai ține de mașină și bani, toată lumea conduce la fel, doar că o Lada veche de 20 de ani nu se poate face remarcată prin viteza amețitoare prin care circulă). Cladirile comuniste, concurente ale zgârie-norilor capitaliști, dar întinse și pe orizontală (Universitatea Lomonosov e un simbol al acestora) poartă, încă, semnele trecutului. Secera și ciocanul, steaua roșie, basoreliefuri reprezentând muncitorimea, țărănimea, dar și intelectualii de tip nou – ingineri, probabil – sunt acolo. Doar că înăuntru se fac bani, motorul economiei capitaliste… Sunt acum sedii ale multinaționalelor. Sau poate doar ale companiilor rusești (cu acționariat aproape întotdeauna de stat, chiar dacă nu majoritar) care se ocupă de exploatarea resurselor rusești. Cartierele de locuit ale Moscovei sunt zonele cu cea mai mare densitate de locuitori pe kilometru patrat. Astfel de zone eu n-am mai văzut nicăieri. Nu arată ca în București, sunt mai aerisite, dar sunt incredibil de înalte! Eu nu știu cum cineva poate să locuiască acolo. Mai sus de etajul douăzeci, achiziționarea unui apartament devine un izvor de senzații tari. Nu contează dacă sunt vechi sau noi, blocurile arată ca în Tower Blocks. Douăzeci, chiar treizeci...

Moscova (6) – Şi dincolo de nori

Moscova (6) – Şi dincolo de nori

Jun 22, 2012

  Când am citit articolul Andrei despre visul unor români de a mai ajunge încă o dată în spațiu (chiar și numai prin obiectul ieşit din mâinile lor), doar ce mă întorsesem din Moscova și doar ce văzusem Muzeul Memorial al Cosmonauticii din Moscova. Ziceam, nu cu mult timp în urmă, că nimic nu m-a fascinat atât de mult (încă din copilărie) așa cum m-a fascinat cerul. Am mers cu gândul mai departe decât orice telescop construit vreodată, pentru că niciun telescop nu mi-a oferit imagini din viitor. Am citit toată literatura SF pe care am putut pune mâna, m-am uitat la toate filmele acestui gen, chiar și atunci când nu înțelegeam mare lucru din limba engleză. Îmi pierdeam serile jucându-mă cu lanterna orientată spre infinit, semnalizând după coduri numai de mine știute că noi suntem aici, pe Terra, gata să comunicăm. Chiar și acum, adult fiind, încă mă mai uit pe cer sperând să descopăr că nu suntem singuri. M-a întristat știrea că Statele Unite renunță la programul spațial (cel al navetelor)  și, la fel de trist, am realizat că nu suntem pregătiți să mergem mai departe. Așa că o vizită la acest muzeu mi s-a părut ceva firesc. Uniunea Sovietică, aflată în plină cursă spațială cu Statele Unite, inaugurează muzeul în 1967 pentru a aniversa 10 ani de la primul zbor în spațiu. Din păcate pentru ei, doi ani mai târziu, marele rival reușește performanța de a avea primul om care pune piciorul pe un corp ceresc, altul decât Pământul. Muzeul a mai fost renovat încă o dată și redeschis publicului în 2009. Nu știu cum a fost înainte, dar în prezent rușii au lăsat deoparte orice competiție. Poți să vezi exponate ale ESA, dar și NASA. Și, pentru mine, emoționant a fost să văd că nu l-au uitat nici pe Dumitru Prunariu. Și sper să nu-l uităm nici noi. E un român cu care ar trebui să ne mândrim! Iar steagul României (Socialiste, pe atunci) poate fi văzut pe una dintre rachete. Muzeul (așezat sub monumentul din imaginea principală, un obelisc din metal ce are în capăt o rachetă) se află într-o zonă destul de bună a Moscovei, chiar la ieşirea din staţia...

Moscova (5) – Aproape de nori

Dacă ajungeţi în Moscova, eu zic că Ostankino Tower e un “must”! Bine, aşa zic eu… Care am o fixaţie cu chestiile înalte. Cam peste tot pe unde am ajuns, am căutat punctul cel mai înalt din oraş şi am urcat în el. Fără excepţie. Aşa că nu trebuie să luaţi de bun tot ce vă sfătuiesc. Dar în Ostankino TREBUIE să urcaţi! Dincolo de faptul că e cel mai înalt turn din Europa, are şi platforme pentru vizitatori la înălţimi ameţitoare (poţi să urci până aproape de 350 metri, înălţimea maximă pentru public – o platformă deschisă, adică fără geamuri, că ai nişte gratii acolo…). Doar că trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare înainte să puteţi admira oraşul de acolo, din nori. Aţi fost pe aeroport? Ei bine, securitatea e la fel de draconică. Dacă nu mai dură… Oarecum e explicabil, după două incendii în nici zece ani. Nici acum nu au terminat de refăcut restaurantul distrus atunci. Cum ziceam, două puncte de înregistrare (la unul dintre ele îţi trebuie paşaportul), un card unic de plastic pentru acces, un control scanner, unul făcut de un poliţist.  Acces doar cu ghidul, garduri, plafon de protecţie. Destul de ciudat, comparativ cu Main Tower din Frankfurt, să zicem. Şi mult mai scump. Dar merită fiecare copeică. [Show as...

Moscova (4) – Kremlin sau Polul Opulenţei

Vă las cu câteva fotografii pe care le-am făcut între zidurile Kremlinului. Locul arată absolut impecabil. Nu există (sau n-am văzut eu) nicio pată de mizerie pe pereţii bisericilor, nicio dală de granit sau marmură spartă, niciun geam crăpat. Nicio hârtie pe jos, nici măcar un muc de ţigară! Şi cred că vă puteţi da uşor seama de ce am ales acest titlu… [Show as slideshow]  ...

Pagina 2 din 6
1
2
3
»