Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

The future is…?

The future is…?

May 19, 2015

Viitorul e imprevizbil. Poți, în unele limite, să faci prognoze sau previziuni. Ca la meteo. Dar șanse să aibă o acuratețe apropiată de certitudine sunt puține. Așa că nu m-aș arunca să declar pe nimeni câștigător al marelui premiu ”Învingător al motorului cu combustie internă”… Ultimele zile au adus foarte multe discuții despre vehiculele propulsate electric. A scris Mircea Meșter despre Opel Ampera, a scris și Adrian Mihălțianu despre BMW i8, oameni din domeniu, care știu ce spun și ce scriu. Mașini SciFi, fără îndoială. A mai scris și Radu Dumitru despre Renault ZOE, și el bine documentat.  (E inginer, deh…) Și asta ca să iau în calcul doar ultimele două luni. Ai putea spune că e o ofensivă națională. Și, dacă am fi Statele Unite, n-ar fi o idee rea. Dar suntem România. Și atunci, și ce spune Dan are foarte mult sens. (Să mergeți pe linkuri, chiar sunt articole interesante!) Și e foarte interesantă și tehnologia Toyota de pe autoturismele Hybrid! Poate cea mai bună idee, dacă acumulatoarele care deservesc motoarele electrice s-ar încărca doar în acest fel. Pentru că, dacă mă gândesc la Timișoara, eu nu știu nicio priză publică (sau contra cost) pentru mașini electrice. În parcarea subterană a blocului meu există doar prize pentru alimentarea porților electrice. Poate or mai fi, dar nu le-am văzut eu. Dar chiar și așa, vorbim de 10% dintre mașinile celor care locuiesc în bloc, restul sunt afară, în parcarea aflată sub cerul liber. Fără nicio priză. Ce faci, tragi cablu până la mașină? Și am înțeles că nu-i suficient să tragi doar un cablu, direct de la priză normală, din casă, ca și cum ai băga televizorul. Mai ai nevoie de adaptoare. Bine, vin cu mașina, nu-i vorba de un extracost, dar trebuie să-l cari și pe ăla cu tine. Și tot mai ai nevoie de o priză cu un anumit amperaj! N-am înțeles de ce nu au ales soluția „plug&play”, fără o mie de alți „intermediari”. Bagi direct mașina în priză, având totul incapsulat sub capotă. Sau unde o fi cazul.  Nu vorbim de autonomie. Sau vorbim, dar dacă mașinile sunt folosite preponderent în oraș și dacă nu ești angajat al unei companii de...

Lebensraum

Lebensraum = habitat (lb. germană). Nu, n-are nicio legătură cu asta. Voiam doar să fie un termen mai dur… Mă uitam prin feeder și am dat (inițial) peste poza asta:  Sursă foto: aici. Apoi am citit și articolul. Preiau parțial textul din Tion, continuarea o găsiți pe site. „Proprietarii Abatorului de pe bulevardul Eroilor au început lucrările de igienizare acolo imediat după ce au fost amendați de Primăria Timișoara pentru nerespectarea legii privind protejarea monumentelor istorice și a autorizației de construire pe care o dețineau, la mijlocul lunii trecute, dar apoi s-au oprit, spun reprezentanţii municipalităţii. Viceprimarul Traian Stoia îl amenință pe omul de afaceri Ion Țiriac cu plângeri penale dacă nu va lua măsuri pentru a stopa degradarea monumentului. (…)” Pentru cei care nu sunt din Timișoara, clădirea e un fost abator, monument de arhitectură. E în aceeași stare de când mă știu. De când sunt în orașul ăsta. Și pe zi ce trece se degradează. Nu cred că-l mai prinde deceniul viitor, dacă nimeni nu intervine. Și acesta e un caz fericit. Vorbim despre o clădire frumoasă (atât cât a mai rămas din ea), dacă lăsăm în urmă destinația ei inițială. Vorbim despre un spațiu situat în „zona zero” a Timișoarei. Studenții sunt la două minute distanță. La propriu. Și sunt cu miile, dacă nu cu zecile de mii. Mai jos am făcut o captură din Google Maps, ca să identificați zona despre care vorbesc, dar am pus și harta (cu ocazia asta am învățat cum să pun o hartă embedded, că nu mai e atât de intuitiv ca înainte)… Google Maps O zonă mai bună nu există! Și cu toate astea, nu se întâmplă nimic acolo. Luați Google Maps și tastați Timișoara. Dacă vă plimbați deasupra orașului, o să găsiți zeci de astfel de zone care par părăsite. Și chiar așa sunt. Sau sunt depozite de materiale de construcții. Balastiere. În centrul orașului. Clădiri rămase ca muți martori ai industrializării haotice și fără noimă din timpul comunismului. Focare de infecție. Cămin pentru maidanezi. Pentru aurolaci și vagabonzi. Eldorado-ul fierului vechi. Sursă interminabilă de praf. Praf care, în cele din urmă, ajunge în casele noastre, pe hainele și mașinile noastre, peste tot....

Consecințe

Consecințe

Jul 13, 2013

Sigur ați văzut știrea asta: Stau și mă întreb: care ar fi consumatorul-țintă pentru respectivele produse și care e aportul lor în bugetul, și așa auster, al statului. Probabil insignifiant. Mă gândesc că nu această fază îi sperie pe guvernanți (eu cred că e evident faptul că fumătorii sortimentelor mai sus menționate vor trece spre țigările normale), ci precedentul proaspăt născut. Nu acum, nu peste un an, dar viitorul poate rezerva multe. Deși, dacă stăm să ne gândim puțin… Da, e adevărat, industria tutunului e una dintre cele mai profitabile ale economiei. Culmea, prin vânzarea unor produse care te pot băga – la propriu – în mormânt. Trist, dar adevărat. La fel de adevărat, impactul social al închiderii unei astfel de industrii e inimaginabil. Și nu vorbesc doar de cei direct angajați în fabricile de țigarete, ci și de întregul lanț al sectoarelor dependente: agricultură, industria constructoare de mașini, transporturi, distribuție. Plus: bani din taxe către buget. Plus industria pharma care asigură medicamente pentru tratarea efectelor fumatului… Plus economia subterană și infracționalitatea care ar exploda. Dacă analizăm toate aceste efecte – consecință a prohibiției țigărilor – s-ar putea să realizăm că statul român se panichează gratuit. Nu se va întâmpla prea repede. Un și mai bun exemplu: industria petrolului. E nocivă. Poluează – direct sau indirect. Afectează solul, subsolul, atmosfera, biosfera. De zeci de ani, cercetătorii caută un înlocuitor al benzinei. Succesul e, din păcate, modic și cercetările ar trebui accelerate în această privință. Sau? Sau privim noi prea simplist? Pe termen scurt, o descoperire a unei alternative fiabile pentru motorul cu combustie internă ar duce la o criză socială fără precedent. Aici nu vorbim de un viciu, vorbim de un produs (petrolul, în general) care hrănește sute de milioane de oameni. Nu poți să păstrezi toate rafinăriile, doar pentru producția de plastic și alte derivate din petrol. Nu ai cum. Nu am o statistică despre procentul din țițeiul extras care sfârșește ars în motoare, dar am motive să cred că-i undeva pe la 75%, dacă nu mai mult. Estimând că industria auto se adaptează rapid la noile motoare (nu iau în calcul costurile), rămân atât de multe alte industrii fără obiectul muncii. Implicit,...

Fragilitate

Fragilitate

Apr 29, 2013

Autor: ostentaiont (deviantART) După o iarnă care părea că nu se mai termină (zăpezi în martie nu vedem chiar în fiecare an), am trecut direct la vară. Din ce în ce mai scurte sunt primăvara și toamna. Într-o zi, urmașii noștri vor citi în manualele de geografie că prin aceste locuri, cu timp în urmă, era un climat temperat. Cu patru anotimpuri. Dacă… dacă vor mai citi. Dacă va mai avea cine să citească. Nu știu ce putem face. Realizez că orice am face noi, ca indivizi, e doar o picătură. Poate nu într-un ocean, și nici într-o mare. Dar într-o baltă un pic mai mare, poate. Nu cred că noi, direct, avem ce face. Gesturile noastre, cu sortarea gunoiului, cu becuri economice… Sunt cu efect aproape nul. Nu aici e problema. Ci în consum. În consumul de absolut orice. Nu-i vorba doar de risipa de hrană. Importantă, și ea, că din cauza ei tăiem pădurea ecuatorială… Ci din cauza risipei, în general. Avem nevoie de mai multe [insert your text here]. De tot mai multe! Mașini schimbate după doi ani. Telefoane înlocuite la fiecare șase luni. Laptopuri, tablete. Haine. Mobilă. Electrocasnice. Totul, totul se schimbă într-un ritm nebunesc. Consumăm cantități impresionante de electricitate ca să producem, la fel și pentru a recicla. Citeam că, pentru anumite materiale, reciclarea a devenit la fel de costisitoare ca și producerea din materii prime. De unde să mai luăm resurse pentru energie? Trecem pe mașini electrice? Cu ce le alimentăm? Le punem celule fotovoltaice? Punem LED-uri în casă, dar ținem aerul condiționat pornit non-stop. Suntem în fața unui paradox: nu putem să ne mai întoarcem în urmă cu două sute de ani și să traim în întuneric, dar nici nu cred că mai rezistăm prea mult în ritmul acesta. Ce să alegem? Nu avem nicio cale de mijloc. Sau dacă există, e ineficientă. Astăzi, la prânz, au fost peste treizeci de grade Celsius. Și nu e decât aprilie. Poate e o întâmplare. Poate că e un ciclu normal al climei terestre, unul care se repetă la fiecare secol. Poate suntem prea neînsemnați că să influențăm planeta asta. Sau poate nu. Post scriptum: din păcate, videoclipul National Geographic nu...

Marketing inteligent

Marketing inteligent

May 9, 2012

Am (sau am avut) în casă o mulțime de aparate care merg pe baterii. Aparat de ras, trimmer, periuțe de dinți, lanterne, ceasuri de masă, walkman-ul sau aparate foto… Dacă produsul nu-i o chinezărie de doi lei (la propriu), atunci ar trebui să ai și o baterie inclusă în pachet. Constatarea mea: majoritatea aveau în pachetul inițial baterii Duracell.  Baterii care au ținut foarte mult. Așa că le-am înlocuit cu alte baterii. Tot Duracell. Ideea, pe cât de simplă, pe atât de bună, implică unele costuri (preţul produsului nu trebuie să fie modificat, deci nu ai cum să îţi scoţi banii pe bateriile incluse). Dar dacă priveşti în perspectivă… Cu timpul, am renunțat să mai folosesc bateriile simple. Sunt mai ieftine decât acumulatorii doar dacă te gândești la achiziția inițială. Pe piață poți să găsești foarte multe mărci. Eu am acumulatori cumpărați de… nici nu mai știu când. Și încă mai funcționează. Nu sunt neapărat Duracell. De fapt, nu am niciunul. Dar când o să mă lase cei de acum, știu ce o să îmi iau. Sursa foto:...

Cercuri verzi

Cercuri verzi

May 6, 2012

Obișnuiesc să mă plimb pe tot Globul. De pe un continent pe altul, traversez mări, escaldez munți, am ajuns chiar și la cei doi poli. Pe Google Earth, bineînțeles. Într-una din zilele în care hoinăream aiurea prin Asia – Peninsula Arabică, pentru mai multă acuratețe – am văzut (inițial) punctele astea. Din zoom în zoom, bucuria mea că am descoperit locul ales de civilizațiile extraterestre pentru primul contact cu umanitatea s-a risipit. Mi-am dat seama că sunt ceva ferme proiectate de mâna omului. Dar n-am știut exact despre ce e vorba. Așa că am început să caut… Și am găsit câteva articole interesante. O să încep cu ce zice Wikipedia despre asta:  – sunt irigații bazate pe un pivot central, folosind apă preistorică (fossil water) adusă și de la un kilometru adâncime  – au un diametru de până la trei kilometri  – cumulate, ajung la 32.000 kilometri pătrați suprafață cultivată Dar iată și câteva aspecte dintr-un alt articol: Fața nevăzută a fenomenului e una tristă și îngrijorătoare. Resursele de apă ale subsolului, bine păstrate vreme de milioane de ani, se epuizează într-un ritm galopant. Agricultura saudită înghite 85-90% din apa regatului. Calculele demonstrează că, până în 2016, Arabia Saudită va rămâne fără apă și va fi nevoită să importe întreaga nevoie de apă. În prezent, se încearcă să se salveze ce se mai poate. Dar agricultura nu e o activitate extrem de profitabilă. Paradoxul absolut e altul. Un fapt mai puțin cunoscut e că Arabia Saudită are resurse aurifere foarte mari. În orice epocă, aurul reprezintă o valoare intrinsecă. Dar exploatarea lui e imposibilă în lipsa apei. “Gold is there, but we don’t have water,” declara Mohammed Hany al-Dabbagh, vice-presedinte al companiei Saudi Arabian Mining Co, o companie controlată de stat care se ocupă cu exploatarea mineralelor. Nu cred ca mai e cazul să traduc…  Sursa foto: Google, Wikipedia,...

Pagina 1 din 2
1
2