Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Diferențe

Diferențe

Jun 28, 2014

Săptămâna asta am avut treabă în Germania. Landul Hesse (Hessen), zona metropolitană Frankfurt. Nu-i prima dată când ajung acolo și nici nu m-a lovit vreo epifanie, doar că n-am apucat să scriu despre ceea ce urmează, deși o realizasem de ceva timp. Nivelul de civilizație al unei nații nu este dat de modul în care arată marile orașe. Și nici măcar orașele, în general. Și nici măcar de numărul de kilometri de autostradă. Ci de felul în care arată cel mai mic cătun. Cel mai mic sat. Dacă acolo există sau nu apă curentă, electricitate și canalizare. Și de ceva ce noi, românii, vom mai păstra, cu siguranță, pentru mult timp de acum încolo: gardurile care ne înconjoară proprietățile. Am văzut cum arată orășelele nemțești de 4000-5000 de locuitori. Am trecut prin sate cu mai puțin de 1000 de locuitori. N-ai nici cea mai mică impresie că ești, totuși, într-un sat. Poate doar lipsa magazinelor mai mari trădează asta. Doar că oamenii de acolo nu le simt lipsa. Totul e impecabil, de la cum e tuns gazonul în fața casei, până la cum arată străzile. De la lipsa animalelor pe stradă (a câinilor, pisicilor, animale cu stăpân sau fără), până la absența nelipsitelor de la noi ambalaje de plastic aruncate peste tot. Și până la lipsa aproape în totalitate a gardurilor. Poate doar un gard viu, tăiat parcă în căutarea perfecțiunii, având un rol (evident) doar estetic și ecologic. Dar atât. Nu imitații ale Marelui Zid Chinezesc, nu plăci „prefabricate” turnate în așa fel încât să ascundă totul de ochii trecătorilor… Nu vezi căruțe sau vaci venind de la păscut. (Ca o paranteză, cineva a postat pe internet fotografii cu o turmă de oi care traversa autostrada A2 din România. O turmă de oi!) Sursa foto: wherewasitfilmed.com Și încă ceva: zburând peste Germania, la joasă înâlțime (dar se poate vedea și cu Google Maps), am observat că a dispărut conceptul inițial de sat. Sunt zone foarte întinse de verde (vegetație, dar mai mult ca sigur una care există datorită omului – suprafețe cultivate), întrerupte ici-colo de portocaliul acoperișurilor. Uneori prea strălucitoare ca să fie doar ceramica din țiglă, probabil celule solare/fotovoltaice. Dar multe, foarte multe...

Memento

Memento

May 8, 2014

30 septembrie 1938. Muenchen. Adolf Hitler se întâlnește cu premierii Marii Britanii și Franței. Mussolini e și el prezent. Regiunea Sudeților e subiectul – o parte a Cehosolvaciei locuită preponderent de etnici germani. Germania o pretinde, chiar sub acest pretext, protecția populației germane. Se trece peste părerea cehoslovacilor și se ia hotărârea comună (restul părților) și regiunea devine parte a Reichului. Termenii acordului ofereau doar două opțiuni: „a fi uciși și a se sinucide” (Jan Syrovy, premierul cehoslovac). O zi mai târziu, armata germană intră în regiune, întâmpinată cu salutul nazist de către populație. Amăgiți de amânarea războiului, cancelariile democratice au luat acordul ca pe o victorie… Șase luni mai târziu, noul președinte cehoslovac, Emil Hacha, (anteriorul demisionase după anexarea din 1938) e chemat la Berlin, pretextul fiind problemele interne ale țării sale, care nu mai puteau rezolvate. Hitler se oferă să înăbușe găsească o soluție pentru frământările vecinilor. Prin intermediul armatei germane. Asta sau eliminarea completă a problemei Cehoslovaciei, printr-un atac total. După o noapte albă și pus în fața dispariției propriului stat și a națiunii (națiunilor) pe care le conducea, președintele de la Praga acceptă „protectoratul” propus și ordonă capitularea. După câteva ore, pe străzile pragheze apar primele tancuri, iar problema tulburărilor interne dispare de la sine. Al doilea război mondial încă nu începuse, dar Germania anexase două state libere și independente ale Europei, Austria și Cehoslovacia. Sub ochii comunității internaționale (europene, cel puțin), care încă mai spera să se oprească totul aici. Nu s-a întâmplat, fiind doar prologul urgiei ce avea să vină. (Sursa foto:...

“Look, if you had one shot, or one opportunity”

“Look, if you had one shot, or one opportunity”

Apr 18, 2014

Mă uitam acum două zile la Valkyrie și mi-am dat seama că, dincolo de câteva rânduri citite în fugă despre Claus von Stauffenberg și despre încercarea lui de a-l asasina pe Adolf Hitler, nu știam mare lucru. Habar n-aveam de amploarea și de ramificațiile acestei conspirații… Foarte interesant filmul, la fel de interesant și adevărul istoric (sau multiplele interpretări/puncte de vedere ale acestui moment pe care le-am găsit cu ajutorul world-wide-web). A, și poate că ar trebui menționat că n-a fost singura încercare de eliminare a conducătorului nazist… au mai fost. Unele chiar atentate în toată regula. Într-una dintre cele mai crunte dictaturi ale istoriei pe care o cunoaștem, au existat oameni care au îndrăznit să se ridice, să ridice pumnul și să moară. Poate nu neapărat pentru libertate sau o cauză nobilă, ci pentru simplul motiv că nu mai putea fi martorii unor crime atât de absurde… Am selectat doar încercările de după izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial… Și mă voi referi doar la ultimul atentat, cel al colonelului von Stauffenberg. Ce ar fi însemnat dacă ar fi fost unul reușit. Era 20 iulie. Războiul era deja pierdut pentru Reichul German. Trupele aliate trecuseră de D-Day și debarcaseră în Normandia. Rușii aproape eliberaseră vastul teritoriu al URSS, dar Europa continentală era încă (cu mici excepții) sub ocupație nazistă. Logic, și România era încă de partea Germaniei. Dar vorbim de aproape un an de război. Nu putem fi siguri că războiul s-ar fi încheiat imediat după moartea lui Hitler (așa cum nu s-a întâmplat nici în 1945). Și poate nu din cauza nemților. Dar sute de mii, poate milioane de vieți ar fi fost salvate. Cu siguranță. Lagărele de concentrare/exterminare n-ar mai fi funcționat până în 1945. Iată cum a arătat realitatea post-Rastenburg. „July 25, 1944: Anglo-American forces break out of Normandy August 1, 1944: Warsaw Polish uprising begins August 15, 1944: Allied forces land in southern France August 25, 1944: Liberation of Paris December 16, 1944: Battle of the Bulge January 12, 1945: Soviet winter offensive January 18, 1945: Death march of nearly 60,000 prisoners from the Auschwitz camp system in southern Poland January 25, 1945: Death march of nearly 50,000 prisoners from theStutthof camp system in northern Poland January...

Dezgheț

Dezgheț

Mar 11, 2013

Mathias Rust: “I was thinking I could use the aircraft to build an imaginary bridge between West and East to show that a lot of people in Europe wanted to improve relations between our worlds.” (BBC) Luna mai a anului 1987. Pe 28, mai exact. Uniunea Sovietică (Partidul Comunist, ca să respectăm adevărul istoric) era condusă de doi ani de către Mihail Gorbaciov, succedându-i lui Cernenko, ultimul din linia dură a partidului. Războiul rece, deși nu era evident pe atunci și nici nu se voia a se spune pe șleau asta, aluneca, încet, dar sigur, spre ultimele lui momente. Peste patru decenii de încrâncenare, de replici dure, de înarmare ale ambelor tabere nu aduseseră nimic bun. Uniunea Sovietică, țările prietene și comunismul erau departe de paradisul promis de Engels, Marx și Lenin. Statele Unite și Europa Occidentală se îndepărtau prin bună-stare de toate astea și stârneau invidia locuitorilor țărilor de dincolo de cortina de fier. În acest statu-quo, 28 mai a fost o zi care a grăbit sfârșitul. Un avion de mici dimensiuni decola cu trei săptămâni mai devreme din Hamburg. Destinația finală: Moscova, Piața Roșie. Un adolescent, Mathias Rust, a reușit o performanță pe care niciun serviciu secret nu o reușise și nici nu a mai reușit-o până atunci. Să ridiculizeze întregul sistem de apărare al rușilor. După zboruri deasupra Europei de Nord (drumul până în Islanda e, probabil, legat de insuccesul discuțiilor dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov de la Rejkjavik din toamna anului precedent) și o scurtă escală pentru realimentare la Helsinki , Mathias Rust trece Baltica și intră pe teritoriul defunctei URSS. Deasupra Estoniei e interceptat de un MIG23, dar, fără nicio explicație, e lăsat să zboare mai departe. Reușește să ajungă deasupra Moscovei în jurul orei 7 (seara) și, după câteva încercări nereușite de a ateriza chiar în Piața Roșie, decide să aterizeze la câțiva metri depărtare, lângă Catedrala Sf. Vasile: „My plan was to land in Red Square, but there were too many people and I thought I’d cause casualties.” Urmările acțiunii sale pline de curaj au fost benefice perestroikăi. Gorbaciov a reușit să scape de greii conservatori (în frunte cu Ministrul Apărării), destituind sute de generali sovietici,...

Uscături

Uscături

Mar 4, 2013

Povesteam zilele trecute cu un coleg din Germania. Neamț get-beget. Calculat și cu bun-simț… Și a venit vorba despre românii noștri care ajung pe acolo. (În Frankfurt pe Main, mai exact. Că orașul e un mic Babilon, nu mai miră pe nimeni. Bine, pe mine m-a surprins… Nu mai ajunsesem pe acolo de ceva vreme și, pe atunci, observasem doar o comunitate bine închegată de ruși și sârbi. O prezență puternică a asiaticilor din Extremul Orient – chinezi și japonezi (aceștia din urmă, mai mult ca sigur turiști). Sporadic, români. Țigani, mai puțini decât români… Turcii sunt de-ai casei, așa că nu-i menționez. În prezent, lucrurile s-au cam schimbat. Indienii au început să apară peste tot. Dacă ne gândim la explozia demografică din țara mamă, e de înțeles. Dar există un aspect pozitiv al prezenței lor în Europa. Nu supără pe nimeni. Poate doar prin faptul că sunt extrem de politicoși! De Mafia Indiană, eu, unul, n-am auzit.  Gata, închid paranteza asta. Scuze că a fost atât de lungă!) Și, un pic jenat, a zis că, deja, pentru autoritățile federale din Hessen, problema unui anumit grup etnic e destul de delicată  Fiind foarte „politically correct”, a ezitat să-i numească români, dar nici țigani nu le-a zis direct. Roma people. I-am zis să nu își facă griji, că noi le zicem țigani. Peiorativ sau nu, după cum putem fiecare. Și zicea că infracțiunile nu prea pot fi în multe cazuri dovedite, de cele mai multe ori fiind vorba de cerșetorie. O infracțiune (o contravenție, de fapt) față de care nemții închid de cele mai multe ori ochii. Dar nu cerșetoria îi supără cel mai tare, ci mizeria pe care o lasă în urmă, oriunde ar fi. Modul de viață (aproape de primitivism) i s-a părut de neconceput… Nu m-am apucat să-i mai spun cum sunt la noi, că umblă cu căruțe prin oraș. Că au cartierele izolate, în care nici vorbă să ajungi ziua, darămite după căderea serii. Că nu-i rușine mai mare decât să te așeze, la școală, în bancă, alături de un copil de țigan. Sau să-l feliciți de ziua lui… Sau să te vadă cineva vorbindu-i. Am tăcut, mi-ar fi fost greu să-i explic...

Das Vierte Reich

Das Vierte Reich

Nov 18, 2012

“Das Dritte Reich” – acela de o mie de ani visat de Hitler s-a stins în 1945. Dictatorul nu i-a supraviețuit. Au murit împreună în acel aprilie 1945; aprilie care, odată cu moartea lui Hitler a adus și sfârșitul razboiului. Amândoi (creator și creație) erau deja în metastază… Germania a fost ruptă în două. Inițial în patru, dar pană la urmă au fost destul de înțelepți să o lase (de fapt, n-au avut ce face mai mult) în două. Estului i s-a răpit orice șansă. Tancurile rusești rămase acolo au fost garantul trist al acestui furt. Poporul german, lovit inițial de o extremă, era complet îngenunchiat de o alta. Sârma ghimpată, ziduri, gloanțe. Moartea era pedeapsa normală pentru speranță.   În vest, speranța a supraviețuit. O țară complet distrusă renăștea prin banii celor care o învinseseră (niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat așa ceva, ca învinsul să primească ajutor de la învingător – vezi rezultatul deceniilor în care Estul Europei a plătit tribut Uniunii Sovietice ca și despăgubiri de război) și, la fel ca în est, prin speranța oamenilor. Speranță în schimbul căreia au primit mâini întinse să-i sprijine.  George Marshall Nu o să intru în prea multe amănunte de natură politică sau istorică. Au trecut aproape cinci decenii… așa cum au trecut. Republica Federală Germania (din 1949) a devenit una dintre puterile europene și ale lumii. Una dintre puterile recunoscute nu datorită forței armate. La fel ca un al mare învins, Imperiul Nipon, RFG a reușit nu doar să supraviețuiască, ci și să domine. Și nimănui nu îi mai este frică de ea. Și nu de ieri, de azi… Germania Federală era tărâmul visat de mulți dintre români înainte de ’89. Cred că lumea visa la Germania ca țară de adopție mai mult decât la țara tuturor posibilităților, SUA. După reunificarea celor două state germane în 1990, nimeni nu cred că s-a mai îndoit că vom avea un lider incontestabil în Europa. Nu avea nimeni dubii nici înainte, dar așa a fost evident. Din 1990 până în prezent, Germania nu a făcut altceva decât să crească. Nu neapărat în frontiere, ele au rămas aceleași. Dar numele germane sunt atât de cunoscute peste tot...

Pagina 1 din 3
1
2
3