Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Россия будет свободной!

Россия будет свободной!

Jun 13, 2017

Cei care dețin puterea în Rusia sunt amnezici. Sau neinformați. Nu, asta ultima nu o prea cred. Bine, nici prima nu prea e veridică. S-ar putea doar să creadă că nu li se poate întâmpla lor. Rușii nu au tradiția unui popor iubitor al libertăților cetățenești. Poate doar în 1993, când l-au apărat pe Elțin, spiritul civic să fi fost autorul moral al revoltei și luptelor de stradă care au lăsat în urmă aproape 200 morți. În schimb, s-au ridicat și revoltat când și-au pierdut libertatea doar dacă uzurpatorul nu era rus. Că a fost francez, că a fost turc, că a fost neamț, n-a prea contat pentru rusul obișnuit să fie obedient doar în fața unui alt rus.  Sau dacă mureau de foame. Și atunci nu prea conta cine e de vină, valul nu ierta pe nimeni…  Putin știe asta, cel mai probabil. Și nu își face griji. Sau nu lasă să se vadă. Nimeni nu a ajuns (nu încă) să moară de foame în Rusia. Încă mai sunt bani. Și nici pumnul în gură nu e băgat atât de adânc încât să sufoce. Și asta e realitatea. Ce nu vede Putin sau nu vrea să vadă e că generația de după 1993 e una intransigentă. Nu mai acceptă compromisuri, nu mai acceptă jumătăți de măsură, nu închide ochii pentru o rublă în plus. I se rupe de URSS, de măreția colosului ridicat prin teroare. I se rupe de Stalin, de Lenin, de orice figură pe care propaganda comunistă a făcut-o erou.   Ei au alte priorități. Ei au alte valori. Au alte orizonturi. Au altă viață.   Și s-au săturat. Încă nu sunt conștienți de forța lor. Dar într-un an, doi, poate cinci, niciun OMON, niciun FSB, nici Garda Națională sau ce se construiește acum, și niciun alt serviciu de securitate dintre zecile existente nu-l vor mai putea apăra pe Putin. Dar nu de violențe, sunt convins că nu vor exista. Ci de alegerea de nezdruncinat a tinerilor că merită ceva mai bun decât le oferă Putin. De ieșirea lor cu sutele de mii prin Moscova, prin Sankt Petersburg, prin Ekaterinburg… Prin orice mare oraș al Rusiei. Vor sta cu zilele pe străzi....

Visul de aur al omenirii

Visul de aur al omenirii

Mar 17, 2014

Patru puncte cardinale, două linii imaginare, un continent rupt în două, o țară divizată. EST-VEST Deceniul cinci al secolului trecut. Europa era o ruină, de la Atlantic până aproape de Urali. Războiul n-a făcut concesii, punând la pământ, pe rând, pe cei ocupați, dar și pe agresori. Sute de ani de istorie zăceau amestecate de-a lungul și de-a latul continentului. Urmează planul Marshall pentru jumătate de continent și echivalentul sovromurilor pentru parte răsăriteană a acestuia. Unii au băgat miliarde pentru a reda un viitor, alții au luat tot ce-au putut din țările pe care „le-au eliberat”.  Ajutorul are mai multe chipuri… Adevărul, la fel. Depinde foarte mult de ce parte a armei te afli. Diferența dintre cele două părți ale Europei nu a fost recuperată nici până azi. E imensă. Prea repede, nu o văd surmontată. NORD-SUD De partea cealălaltă a planetei și la doar câțiva ani distanță, pe o suprafață mult mai mică, un popor se separă de-a lungul unei linii imaginare. Imaginare doar geografic, pentru că, în realitate, linia e aproape de netrecut. Sunt separate familii. Destine. Vise. Ideologic, avem un caz identic cu cel din Europa. Sunt (aproape) aceleași tabere ca și în cazul de mai sus. În sud, plan identic cu cel din Europa vestică, fonduri provenite cam din aceeași sursă. Destinația – viitor. În nord, după un ajutor militar ascuns, am ajuns la un izolaționism complet. Demografic, însă, vorbim de același popor, coreean. Europa a avut parte doar patruzeci și cinci de ani de cortină de fier. Coreea are șase decenii de separare, dar nu sunt șanse de unificare. Mai repede sunt de război… N-am pretenția că aș fi un analist politic. Sunt la fel de fascinat de trecutul Europei ultimului secol, la fel cum sunt de prezentul jumătății comuniste a Coreei. Și aș putea să vin cu și mai multe exemple. Germania, Vietnam, China, Taiwan, Asia de Sud-Est, Africa… Dar mi-e foarte ușor să trag niște concluzii… Nu contează continentul, nu contează religia, nu contează istoria, nu contează poporul. Ca un tsunami, comunismul distruge totul în calea lui. Identitate, voință, speranță, vieți, natură, orașe. Totul. Și lasă urme adânci chiar și după ce a fost eradicat. E ca o boală...

Fără justificare

Fără justificare

Jun 2, 2013

Nu am stat să citesc prea multe despre Siria. Știu că e un președinte contestat. Știu că e un măcel generalizat acolo. Știu că lumea civilizată se întreabă de ce nu intervine nimeni, să-i pună capăt. Știu că lumea s-a împărțit și de data asta, fiind de o parte sau cealălaltă a conflictului. Știu că Bashar Assad e considerat un dictator… Știu că sunt voci care susțin că Al-Qa’ida (Al-Nasra, mai exact) sprijină contestatarii. Nu știu cine are dreptate. Nu am știut asta nici în Egipt. Văd că și în Turcia încep violențele. Acolo, se pare că lucrurile stau pe dos. Autoritatea se îndreaptă înapoi către lumea din care Kemal Atatürk i-a scos acum un secol. Încerc să nu iau partea nimănui. Nu sunt acolo (din fericire), deci nu pot să am pretenția că am o vedere de ansamblu din care să pot trage concluzii despre tabăra care are dreptatea de partea ei… Înclin, de fiecare dată, să empatizez cu demonstranții. Mi-e greu să cred că oamenii aleg să lupte (de la proteste și până la arme de foc) în alte condiții decât cele în care își văd libertatea îngrădită, într-un fel sau altul. Acum, pot doar să sper că de aici (Turcia): nu se va ajunge la imagini ca-n Siria… Și nicio luptă, indifierent de cât de măreț e țelul ei, nu justifică fotografia de mai jos… Fotografii via...

Două recomandări

Două recomandări

Apr 27, 2013

Nu scriu review-uri ale filmelor. Nici măcar ale gadgeturilor sau mașinilor. Deși pe astea din urmă le testez. Fie după ce le cumpăr (mda…), fie înainte. Îmi spun doar părerea ca și consumator, fără pretenția de a avea vreo expertiză în domeniu. Doar încerc să transmit ce și dacă mi-a plăcut. Pentru azi, am două filme. Ambele au ceva în comun. Sunt plasate ca și orizont de timp în perioada neagră a Celui de-al Doilea Război Mondial. Și, mai mult decât atât, nu au în prim-plan războiul. Sunt povești (adevărate!) despre supraviețuire. Despre libertate. Despre oameni care nu au așteptat, nepăsători, ca soarta să le fie scrisă de alții. Poate că recomandările vin cam târziu față de momentul lansării, dar asta e. Un film e bun și după o jumătate de secol. Actorii sunt, și ei, de excepție. Fără alte comentarii, vă las să priviți cele două trailer-e. (Am păstrat titlurile în original, întotdeauna sună mai bine.) Și vă sfătuiesc să le vedeți. The way back Defiance Sursa foto: aici și aici....

Pagina 1 din 1
1