Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

The future is…?

The future is…?

May 19, 2015

Viitorul e imprevizbil. Poți, în unele limite, să faci prognoze sau previziuni. Ca la meteo. Dar șanse să aibă o acuratețe apropiată de certitudine sunt puține. Așa că nu m-aș arunca să declar pe nimeni câștigător al marelui premiu ”Învingător al motorului cu combustie internă”… Ultimele zile au adus foarte multe discuții despre vehiculele propulsate electric. A scris Mircea Meșter despre Opel Ampera, a scris și Adrian Mihălțianu despre BMW i8, oameni din domeniu, care știu ce spun și ce scriu. Mașini SciFi, fără îndoială. A mai scris și Radu Dumitru despre Renault ZOE, și el bine documentat.  (E inginer, deh…) Și asta ca să iau în calcul doar ultimele două luni. Ai putea spune că e o ofensivă națională. Și, dacă am fi Statele Unite, n-ar fi o idee rea. Dar suntem România. Și atunci, și ce spune Dan are foarte mult sens. (Să mergeți pe linkuri, chiar sunt articole interesante!) Și e foarte interesantă și tehnologia Toyota de pe autoturismele Hybrid! Poate cea mai bună idee, dacă acumulatoarele care deservesc motoarele electrice s-ar încărca doar în acest fel. Pentru că, dacă mă gândesc la Timișoara, eu nu știu nicio priză publică (sau contra cost) pentru mașini electrice. În parcarea subterană a blocului meu există doar prize pentru alimentarea porților electrice. Poate or mai fi, dar nu le-am văzut eu. Dar chiar și așa, vorbim de 10% dintre mașinile celor care locuiesc în bloc, restul sunt afară, în parcarea aflată sub cerul liber. Fără nicio priză. Ce faci, tragi cablu până la mașină? Și am înțeles că nu-i suficient să tragi doar un cablu, direct de la priză normală, din casă, ca și cum ai băga televizorul. Mai ai nevoie de adaptoare. Bine, vin cu mașina, nu-i vorba de un extracost, dar trebuie să-l cari și pe ăla cu tine. Și tot mai ai nevoie de o priză cu un anumit amperaj! N-am înțeles de ce nu au ales soluția „plug&play”, fără o mie de alți „intermediari”. Bagi direct mașina în priză, având totul incapsulat sub capotă. Sau unde o fi cazul.  Nu vorbim de autonomie. Sau vorbim, dar dacă mașinile sunt folosite preponderent în oraș și dacă nu ești angajat al unei companii de...

fortwo & forfour

fortwo & forfour

Jul 16, 2014

Smart. Dintotdeauna mi-au plăcut mașinile astea, poate și datorită combinației Swatch & Daimler AG (Mercedes Benz). Am condus una, în joacă, vreo cinci minute… Mi-a părut rău că au scos coupé-ul, dar mai rău mi-a părut că nu am mai adus nimic nou de ceva vreme. Dar astăzi, la 21.00 EEST, vom vedea noile Smart fortwo și Smart forfour! Prezentarea (teaser-ul) e foarte bine făcut, aștept să văd mașinile! În caz că nu merge embedded code, puteți vedea live stream-ul și aici. Sursa foto:...

Mă mut la tropice…

…Sau, mai bine, la ecuator. Că acolo nici măcar sezon ploios nu există. Bag mașina în garaj la prânz, când vin ploile ălea torențiale și o scot după aia. Poate o să duc dorul zăpezilor de pe la noi, o să tânjesc după un vin bun de Oltenia, o să îmi lipsească cireșele de mai. Dar știu că nu trebuie să mai schimb niciodată pneurile! De unde supărarea asta? Hai să zicem… și din naivitatea mea. Din speranța că unele lucruri nu sunt altceva decât întâmplări (nefericite) și că lumea învață din greșeli. Unii, poate chiar o fac. Dar unii… Anul trecut mi-am luat pneuri de iarnă. Și cum nu e ceva mai complicat decât să încarci/descarci roți în mașină (mai ales dacă-i un hatchback mic), am zis să găsesc o vulcanizare care are și „hotel”, să le las acolo pe cele care sunt scoase de pe mașină. Zis și făcut! Am găsit compania, avea site, am sunat, am făcut programare, avea chiar ore care-mi conveneau (dimineața devreme, deși nu-s vreun matinal, dar prefer să mă trezesc cu noaptea-n cap, ca să nu bat orașul în ore de vârf). Totul suna minunat. Ei, aici au apărut primele probleme. Minore. De comunicare. De orientare. De apreciere. De ce or fi, dar n-ar fi trebuit să le simt eu, clientul… Schimbând jantele, am întrebat dacă nu cumva trebuie să schimb și șuruburile care prind janta, că-s tipuri diferite de janta. „Nooo… nici vorbă! M-am uitat pe calculator și-s bune.” Dacă-s bune… apăi sunt bune, mi-am zis. Dar n-au fost. Atunci când mașina era pe elevator. Fără nicio roată montată. Au zis că mi le aduc de la depozit. „Cam în cât timp?” am întrebat eu, cu speranța nătângă că e vorba de minute. „Aaa… păi azi, dar nu știm sigur”. Bineînțeles, timpul e o resursă pe care o găsești pe toate cardurile gardurile. Așa că au dat jos mașina, am lăsat roțile de schimb acolo și i-am rugat să mă sune când ajung prezoanele. Până la urmă, s-a rezolvat în ziua aia. Iarna fu scurtă, așa că prin martie urmă telefonul pentru programare. „Știți, am roțile cu totul la voi, jante și pneuri, nu trebuie decât să le dați...

Șpaga

La 18 ani și un pic am început școala de șoferi. Aveam niște cecuri din alea de 5000 de lei de la bunicul meu, mi le făcuse cu mult înainte de Revoluție. Sau le făcuseră ai mei? Nu mai știu sigur, în fine… Nu mai contează. Prin 1994 încă mai valorau ceva. Adică patru bucăți plus ceva bani de la mama au acoperit toate taxele pentru școală. Am făcut-o cât mai eram încă în clasa a XI-a. Mă lua instructorul de acasă, cu o oră și jumătate înainte să înceapă școala și terminam „orașul” în fața liceului. Două dintr-o lovitură. Nu știam să conduc (mai făcusem încercări prin parcări pustii cu tatăl meu, dar fără prea mult succes), așa că am pornit, practic, de la zero. Țin minte prima oră, atunci m-a luat instructorul din fața liceului, nu de acasă. Am lăsat jumătate de pneu pe asfalt, atunci când am plecat de pe loc. S-a terminat școala, dar eu nu mi-am făcut planuri de vacanță. Nu, nu că veneau bacul și admiterea la facultate. Ci din cu totul alt motiv. Pe lângă diferența de bani (și permisiunea să-i cheltuiesc pe cei de pe cecuri), ai mei mi-au mai făcut o surpriză: mi-au dat și o mașină! Stați… că nu-i ce credeți. Mașina avea pe atunci zece ani.  Fabricată în 1984, era una dintre primele Dacii 1310 apărute în variantă din poză. Bleu 68. Volan cu o patru spițe, radio Lira, AM și FM – nu oricum, dar care nu mai mergea. Mască la faruri, bord din ăla nou (nu mai știu să-l descriu), patru viteze. Care aveți o vârstă, mai mult ca sigur că le-ați și condus. Cei mai tineri, le mai vedeți (extrem de rar) pe stradă. Daca nu, erau niște machete la ceva revistă, trebuie să mai fie de vânzare, căutați-le. Și încă nu-i tot. Mașina nu mergea. Nici măcar împinsă. De ce? Pentru că de vreo doi ani stătea pe niște butuci la o vecină în curte. La propriu. Stătea pe niște bucăți de lemn. Fără roți. Adusă din spatele blocului. (A stat acolo până la topirea zăpezii de după o iarnă grea. Când s-a dus zăpada, am realizat că nu mai avea...

Scurtissime (4)

Scurtissime (4)

Jun 29, 2013

Încă nu înțeleg rostul știrilor de pe plaja Mamaia. Mai ales al celor de pe plaja unor hoteluri de cinci fițe stele, unde personaje aproape grotești leagă două cuvinte cu greutatea cu care aș escalada eu Everestul. Nelipsitele băi cu șampanie și spumă vin să întregească decorul absurd. Iar editorii de știri care bagă imediat după aceea o știre cu moartea cuiva sau cu un accident sunt la fel de inspirați ca și cei intervievați.   (Sursa foto: aici) Să răman tot la vizual, mă întreb dacă nu cumva cei care fac reclamele sunt aceiași editori de mai sus. Prea anost, prea ca la… După ce pierzi minimum o oră pe zi prin metrou pe o distanță relativ scurtă, călcându-te pe picioare cu restul călătorilor, începi să apreciezi cu adevărat un oraș ca Timișoara, în care ajungi în orice colț al lui în jumătate din timpul acesta. Și asta în condițiile în care Timișoara are carențe mari în ceea ce privește traficul. Aștept linia de tren subterană promisă de actualul primar, ca să-i dau votul meu pentru următorul mandat. Deși e doar iunie, am mâncat deja (ba chiar de vreo două săptămâni) lubeniță de România. Poate mi-am pierdut memoria, dar eu nu țin minte să fi mâncat, atunci când eram copil, mai devreme de iulie… Cireșe „contemporane” cu lubenița e cel mai bun efect al încălzirii globale. Și (poate) tot legat de încălzirea globală: e plin de mașini albe. Parcă nu erau atât de multe până acum. Sau e doar efectul...

Da și nu

Da și nu

Apr 6, 2013

Am citit ieri un articol pe „Amar de zi” și, inițial, am fost pe punctul să dau dreptate acestui punct de vedere. Guvernul României greșește imens impunând taxe (de mediu sau oricum s-ar numi) pe care contribuabilii nu au cum să le achite, împingându-i spre evaziune fiscală. Dar am stat și m-am gândit la o realitate: câți prieteni am eu cu mașini înmatriculate în Bulgaria? Niciunul. Câți cunoscuți am cu astfel de mașini? Răspuns identic. Câte mașini cu numere bulgărești sunt în parcarea blocului meu? Idem. Câte sunt în parcarea companiei pentru care lucrez? Zero! Și sunt convins că, și în cazul vostru, cifrele sunt apropiate… S-ar putea ca acest statu-quo să țină de faptul că Timișoara e destul de departe de granița de sud a României, pentru că nici în oraș nu vezi prea multe… Nu vreau să fac pe deșteptul și să afirm că bănățenii ar fi mai buni cetățeni, că știu că nu-i așa. Nici că lumea ar avea mai mulți bani pe aici, în condițiile în care n-avem nici pe departe nivelul de salarizare din București. Probabil că prima explicație e cea mai bună, suntem prea departe de Bulgaria. (A, ca și paradox: zona Banatului are sate întregi de bulgari în care încă se mai vorbește acceali limbă ca și la sud de Dunăre.) Dar realizez că problema e alta aici. Mașinile înmatriculate în Bulgaria au un anumit tip de proprietar. E vorba de un tip pe care eu îl detest din tot sufletul: „combinatorul” (Șefu’, nu facem și noi o combinație, ceva?), descurcărețul, șmecherașul de România. E acel tip de cetățean care ne face de râs și prin Europa, asta când nu-i păcălește pe străinii care vin la noi. E tipul acela care, indiferent de guvernanți, vă fi mereu nemulțumit de lege și, în consecință, o încalcă, o evită, o păcălește – aici și aiurea). Apoi îi înjură copios pe cei care au dat-o. Nu mă leg de starea jalnică a mașinilor – în imaginea de mai sus, BMW-ul pare a fi foarte nou – sunt mult mai multe „rulete rusești” pe șoselele de la noi, dacă vorbim de valori absolute. Nici de poluare – uitați-vă la camioanele românești...

Pagina 1 din 7
1
2
3
»