Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

O listă

O listă

Apr 20, 2015

Am ajuns în trei locuri în care umanitatea a încetat să existe vreme de câțiva ani, prea mulți, în prima jumătate a secolului trecut. Două dintre ele sunt acum muzee, al treilea e doar un monument ridicat ca să nu ne lase să uităm că acolo istoria s-a dorit a fi ștearsă. Dachau, Auschwitz și Płaszów (Cracovia). În fiecare loc am căutat mărturii despre evrei (sau deținuți, nu neapărat evrei) aduși din România. În Dachau există mențiuni despre un singur om provenind din România, dar numărul celor aduși din România și exterminați în Auschwitz și Płaszów este foarte mare. Se estimează că populația evreiască din actualul teritoriu al României a fost înjumătățită între 1939 și 1944. Majoritatea provenea din zona Ardealului cedată Ungariei. Și o la fel de mare majoritate a sfârșit în lagăre din Polonia. Dacă la Płaszów nu ai prea multe detalii despre proveniența victimelor, neexistând un loc pe care să-l mai vizitezi – în ianuarie 1945, totul a fost distrus și tone de pământ au acoperit locul și acum e doar un parc (sau nici măcar atât, e un loc de reculegere), la Auschwitz, în schimb, găsești o placă comemorativă și în limba română. Despre locurile acestea am mai scris: Dachau, Auschwitz și Płaszów. Și am mai scris și despre culpa românilor în subiectul Holocaust. Dar ar mai fi și altceva de scris. De scris despre românii care au ales să nu participe la această crimă. Mai mult, nu au ales doar să nu se implice, au ales să își riște libertatea sau chiar viața, salvând viața unui evreu. Români care au primit distincția „The Righteous Among The Nations” (parcă nu l-aș traduce). Nu sunt mulți, sunt doar șaizeci. Ei sunt cei care au supraviețuit. Ei sunt doar cei despre care s-a aflat. Ei sunt cei care au primit un copac la Yad Vashem. Cine salvează o viață salvează o lume întreagă. (כל המקיים נפש אחת מציל עולם מלא). romania...

Burying the Past

Burying the Past

Jan 16, 2014

Scriam mai demult despre dimensiunea aproape inimaginabilă a pierderilor Rusiei în timpul ultimului Război Mondial. Peste douăzeci de milioane de oameni, cei mai mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul în granițele fostului imperiu sovietic. Au fost regiuni care au stabilit recorduri triste ale mortalității. Blocadele Stalingradului, Leningradului sau Moscovei s-au ridicat și susținut cu milioane de victime. Civili. Localnici. Vastele câmpii ale Rusiei europene au fost și ele împânzite și hrănite de și cu trupuri din ambele părți. Militari și civili. Ruși, ucrainieni, belaruși, germani, români, maghiari. Și alte nații… La începutul lunii am văzut un reportaj extraordinar pe BBC World. Făcut de o jurnalistă BBC, dar rusoaică. O mână de tineri, pe banii lor și din timpul lor, caută locurile în care s-a murit din greu în acele vremuri și aduc la lumină rămășițele soldaților. Pentru a le reîngropa. În sicrie și sub steagul Rusiei. În condițiile în care marea armată rusă a declarat, prin conducătorii ei, că este imposibil să poată susțină financiar acest proiect. În 1963, guvernul URSS a dat ordin să dispară toate urmele războiului. Asta însemnând să planteze păduri peste câmpurile de bătălie. Nu era greu să găsească locurile… Astăzi (de prin 1990 spre prezent, de fapt), poți repera ușor pe hărțile puse la dispoziție pe internet. Sunt copaci tineri, pâlcuri de copaci și chiar păduri acolo unde n-ar trebui să fie. Și nu trebuie să faci altceva decât să treci cu detectorul de metale pe deasupra pământului. Și apoi să sapi. Sunt nesfârșite „gropi” comune. Câmpii, de fapt. Stepă transformată, în câteva decenii, în păduri. În unele cazuri, rădăcinile trecuseră prin trupurile soldaților. Trupurile a peste jumătate de milion de soldați ruși au fost descoperite și îngropate așa cum trebuie. Multe au fost identificate… Urmașii celor care au murit atunci au aflat, în cele din urmă, unde i-au pierdut pe cei dragi. Și știu, atâți câți au mai rămas, la ce mormânt să-i plângă. Citiți articolul de pe site-ul BBC, merită!  Digging for their lives: Russia’s volunteer body hunters Și dacă reușiți să aflați când o să mai fie reprogramat reportajul Olgăi Ivshina pe BBC World, să nu-l ratați. E emoționant. Și gândiți-vă că sunt mulți bunici sau străbunici (poate chiar de-ai...

Fără justificare

Fără justificare

Jun 2, 2013

Nu am stat să citesc prea multe despre Siria. Știu că e un președinte contestat. Știu că e un măcel generalizat acolo. Știu că lumea civilizată se întreabă de ce nu intervine nimeni, să-i pună capăt. Știu că lumea s-a împărțit și de data asta, fiind de o parte sau cealălaltă a conflictului. Știu că Bashar Assad e considerat un dictator… Știu că sunt voci care susțin că Al-Qa’ida (Al-Nasra, mai exact) sprijină contestatarii. Nu știu cine are dreptate. Nu am știut asta nici în Egipt. Văd că și în Turcia încep violențele. Acolo, se pare că lucrurile stau pe dos. Autoritatea se îndreaptă înapoi către lumea din care Kemal Atatürk i-a scos acum un secol. Încerc să nu iau partea nimănui. Nu sunt acolo (din fericire), deci nu pot să am pretenția că am o vedere de ansamblu din care să pot trage concluzii despre tabăra care are dreptatea de partea ei… Înclin, de fiecare dată, să empatizez cu demonstranții. Mi-e greu să cred că oamenii aleg să lupte (de la proteste și până la arme de foc) în alte condiții decât cele în care își văd libertatea îngrădită, într-un fel sau altul. Acum, pot doar să sper că de aici (Turcia): nu se va ajunge la imagini ca-n Siria… Și nicio luptă, indifierent de cât de măreț e țelul ei, nu justifică fotografia de mai jos… Fotografii via...

Yad Vashem – The Righteous Among The Nations (prolog)

“And so, within seven months, I lost my father, my brother, and my mother. I am the only one who survived. This is what the Germans did to us, and these are things that should never be forgotten. On the other hand, we had our revenge: the survivors were able to raise magnificent families – among them myself. This is the revenge and the consolation.” –  Zvi Kopolovich (Yad Vashem) Videoclipul de mai sus m-a impresionat mai puternic decât ar fi putut să o facă imagini violente. Nu avem niciunul din noi puterea, imaginaţia, inteligenţa, sufletul… sau ce vreţi voi, să ne închipuim grozăvia acelor vremuri. Nu avem cum, oricâte cărţi am citit, oricâte documentare am văzut, oricâte filme… Suntem incapabil. Voi încerca să vă prezint, din când în când, povestiri despre Holocaust. Dar vor fi despre altceva decât suferinţa celor care au trecut prin Iad. Vor fi despre cei care au riscat totul (chiar mai mult decât propria viaţă) ca să îi ajute. Şi care chiar au reuşit. כל המקיים נפש אחת מציל עולם מלא “Cine salvează o viaţă, salvează un întreg univers”   The Righteous Among The Nations – Cei drepţi între...

11541

11541

Apr 7, 2012

   11541 scaune roșii… câte unul pentru fiecare locuitor ucis în timpul asediului asupra orașului Sarajevo. Un loc gol în oraș, un loc gol în casă, un loc gol în inimile celor din jur. Au trecut douăzeci de ani de atunci. Douăzeci de ani de la cel mai sângeros conflict la care Europa a fost nevoită să asiste după Cel de-al Doilea Război Mondial. La câteva sute de kilometri de noi mureau oameni într-un război stupid, se umpleau gropi comune, se ridicau iar lagăre de exterminare, garduri de sârmă ghimpată despărțeau din nou familii. Iar apartenența la o etnie sau alta a redevenit un criteriu arhisuficient pentru a justifica o crimă. Și întreaga Europă a stat și s-a uitat de la o distanță sigură cum timp de trei ani sângele a curs mai mult prin canalizarea orașului decât prin venele oamenilor…   Bosnia-Herzegovina e încă divizată. Nimeni nu uită. Nu iartă. Nici nu are cum…  Sursa foto:...

Pagina 1 din 1
1