Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Memorabil

Ca să n-o mai lungim prea mult, numiți doi câștigători ai Eurovision din 1995 până în prezent. Eu reușesc să-mi amintesc doar doi: Dana International și Lordi. Și, probabil, o să o/îl țin minte și pe Conchita. Uitându-mă pe lista aia din link, nici măcar citindu-le numele, nu le pot asocia cu o imagine/piesă… Doar că Dana International chiar mi-a plăcut cum a cântat. Și încă îmi place. Ea și ABBA....

Dima Bilan – Малыш

Dima Bilan – Малыш

Nov 25, 2013

Fascinat de Rusia (nu-s chiar rusofon, dar un pic rusofil, cred că tot sunt…), mai vin cu o recomandare de pe acolo. Filmele lui nu le-am văzut. Mă rog, filmele în care a jucat. Dar cel puțin o piesă de-ale lui auzisem prin Rusia. Vineri am auzit-o și la „Dansez pentru tine” și am pornit Shazam, să văd cine e. Dima Bilan.  Găsiți mai multe despre el pe Wikipedia sau pe pagina lui. Pe scurt, câteva cuvinte… A participat la Eurovision în 2006.  N-a câștigat atunci, a terminat doar al doilea. Dar a reușit să o facă în 2008, la Belgrad, cu piesa „Believe”. A înregistrat și în Statele Unite, a cântat și cu Nelly Furtado. Omul e foarte implicat în cauze sociale și e peste tot prin Social Media. Și nu cântă rău. Sau (cel puțin) mie îmi...

Silence is…

Silence is…

Jan 30, 2013

Autor: Peter...

Costuri

Costuri

Nov 4, 2012

Când eram în liceu, îmi cumpăram casete dintr-un mic magazin (de fapt, era doar un chioșc dintr-un magazin mai mare) din Tîrgu-Jiu. Pe atunci nu știam mare lucru despre drepturile de autor. Nici nu erau prea multe legi, așa că se pirata undeva pe la 101%. („Lucrasem” chiar și la un studiou de înregistrări. Mult spus „studiou”, acolo se copia la greu muzică.) Cumpăram casete cărora le spuneam „originale” doar pentru că aveau o coperta copiată pe un copiator de calitate, poate chiar realizată într-o tipografie. Știam că nu sunt chiar originale. Pentru că nu aveau versurile înăuntru, dar și pentru că plasticul casetei era unul normal, alb sau negru, neinscripționat. Erau produse în Polonia, din ce mai țin eu minte. Și, în primul an de facultate, aveam să îmi dau seama că diferența stă mai ales în preț. Am cumpărat prima caseta cu adevărat originală (coloana sonoră din „The X-Files”) cu aproape toată bursa mea de pe o lună. Casete… că discuri, nu prea erau. De fapt, poate erau, dar cum nu aveam CD-player, nu le căutam. Am trecut la discuri abia atunci când am avut un player pe mașină. Cred că și acelea erau piratate, mai puțin cele cu muzică românească, pe care holograma ORDA cred că era cea originală. E evident că nu poți să găsești totul în magazine, așa că fișierele mp3 au rămas la putere. Nu-i un autodenunț, cred că a fost o normalitate. Nu am nici cea mai mică umbră de îndoială că până și cel mai vajnic apărător al legilor drepturilor de autor a avut măcar un fișier de acest gen, care să nu fie cumpărat, ci doar dat jos de undeva de pe net. Cu mici excepții, cam orice fișier mp3 pe care l-am avut stocat pe calculator/telefon sau orice altceva, a venit prin peer-to-peer. Adică… Dar acum există alternative. Și există la prețuri acceptabile (prin comparație, o seară în oraș e mult, mult mai scumpă). Nu vreau să fac reclamă produsului scos pe piață cu puțin timp în urmă de către Zonga + Vodafone, dar când găsești muzică de prin alte țări, de care nu prea știe nimeni, dar pe care eu îi caut pentru că...

Panorama audio

Panorama audio

Oct 21, 2012

Sunt convins că se aude peste posibilitățile multora dintre noi de a percepe sunete. Și cu mult peste bugetele și mai multora. Fără să mă refer doar la români aici. Dar sunt convins că există clienți și pentru astfel de „high-end”-uri. Prea curând nu o să o auzim pe la noi, nici măcar în show-room-uri. Bowers&Wilkins Panorama 2 e un vis frumos… de vreo 2000 €. Trei conexiuni HDMI pentru sunet de la TV și acces la meniu pe ecranul acestuia, dar și un senzor de prezență care activează display-ul meniului când treci cu mâna prin fața lui, plus șase difuzoare și un design cam SF, de navă din flota Ghildei Spațiale te cam lasă fără cuvinte. Rămâne doar în wishlist. Pentru multă, multă vreme. Dacă nu cumva pentru totdeauna! Sursa foto:...

Basul și cu toba mare

Basul și cu toba mare

Sep 18, 2012

Două chestii mi-aș lua mereu (pentru calculator și telefon/player audio, că altfel… nu m-aș mai putea opri): boxe și căști. Azi o să vorbesc doar de primele. Cum nu sunt adeptul muzicii ascultate la volum foarte mare (sau nu în casă), sunt atras de design, de claritate și de… lipsa firelor. Dacă s-ar gândi să le pună niște acumulatori și să fie complet independente, probabil că le-aș ridica o statuie producătorilor. Până atunci, doar scriu despre produsele lor. Și încă ceva, nu mă pun să vorbesc despre produse ultra-high-end. Acelea sunt pentru premianți… Dar hai să vedem ce-i cu JBL-urile astea. La nici o sută de dolari americani, mi se par rezonabile. Mai ales că, pe lângă semnătura destul de importantă a JBL, mai au una: Harman. Harman/Kardon e unul dintre liderii mondiali în soluții audio. Harman înseamnă și AKG, și  JBL, și Infinity. Eu, unul, salivez după cam orice produs de-al lor. Nu mă bag în specificații, că nu le înțeleg. Văd că nici engadget.com (acolo le-am văzut) nu o face. Dar cică basul iese foarte bine în evidență, lucru mai complicat la niște boxe de doar 15 cm. Și nu mă leg de majoritatea comentatorilor care au zis că-s bullshit. La fel au făcut și cu iPhone 5, dar asta nu-i împiedică să-l cumpere în draci și să se laude după aia  cu el. Ne-am obișnuit să criticăm aiurea. Și să ne mulțumească doar crema cremelor, de parcă toți am fi...

Pagina 1 din 3
1
2
3