Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Lebensraum

Lebensraum = habitat (lb. germană). Nu, n-are nicio legătură cu asta. Voiam doar să fie un termen mai dur… Mă uitam prin feeder și am dat (inițial) peste poza asta:  Sursă foto: aici. Apoi am citit și articolul. Preiau parțial textul din Tion, continuarea o găsiți pe site. „Proprietarii Abatorului de pe bulevardul Eroilor au început lucrările de igienizare acolo imediat după ce au fost amendați de Primăria Timișoara pentru nerespectarea legii privind protejarea monumentelor istorice și a autorizației de construire pe care o dețineau, la mijlocul lunii trecute, dar apoi s-au oprit, spun reprezentanţii municipalităţii. Viceprimarul Traian Stoia îl amenință pe omul de afaceri Ion Țiriac cu plângeri penale dacă nu va lua măsuri pentru a stopa degradarea monumentului. (…)” Pentru cei care nu sunt din Timișoara, clădirea e un fost abator, monument de arhitectură. E în aceeași stare de când mă știu. De când sunt în orașul ăsta. Și pe zi ce trece se degradează. Nu cred că-l mai prinde deceniul viitor, dacă nimeni nu intervine. Și acesta e un caz fericit. Vorbim despre o clădire frumoasă (atât cât a mai rămas din ea), dacă lăsăm în urmă destinația ei inițială. Vorbim despre un spațiu situat în „zona zero” a Timișoarei. Studenții sunt la două minute distanță. La propriu. Și sunt cu miile, dacă nu cu zecile de mii. Mai jos am făcut o captură din Google Maps, ca să identificați zona despre care vorbesc, dar am pus și harta (cu ocazia asta am învățat cum să pun o hartă embedded, că nu mai e atât de intuitiv ca înainte)… Google Maps O zonă mai bună nu există! Și cu toate astea, nu se întâmplă nimic acolo. Luați Google Maps și tastați Timișoara. Dacă vă plimbați deasupra orașului, o să găsiți zeci de astfel de zone care par părăsite. Și chiar așa sunt. Sau sunt depozite de materiale de construcții. Balastiere. În centrul orașului. Clădiri rămase ca muți martori ai industrializării haotice și fără noimă din timpul comunismului. Focare de infecție. Cămin pentru maidanezi. Pentru aurolaci și vagabonzi. Eldorado-ul fierului vechi. Sursă interminabilă de praf. Praf care, în cele din urmă, ajunge în casele noastre, pe hainele și mașinile noastre, peste tot....

Renaștere

Renaștere

Oct 13, 2013

Poate că nu noi, specia umană, suntem cei care trebuie să supraviețuim… Planeta asta o să se învârtă și fără noi. Ba chiar (și mi-e teamă, parcă, s-o zic) mai bine. Iată două imagini care vin să susțină ce ziceam mai sus. Una luată la Prâpiați (Ucraina), cealălaltă în Fukushima. Sursa: The Telegraph   Sursa: The Atlantic Din asfalt, din beton, dintr-un nivel al radiațiilor de 13 ori mai mare decât cel normal, plantele reușesc să renască. În schimb, pe noi ne poate ucide o banală...

Evening shower, Rainbow, Tanabata night

Ar trebui să mă pregătesc pentru următoarea furtună care trece peste Timișoara… Evening shower, Rainbow, Tanabata night from darwinfish105 on Vimeo. Nu că n-ar fi expresivă și fotografia, dar parcă timelapse-ul te aduce și mai aproape de natură.   Autor: Ervin Boer Gabi, mulțumesc pentru...

Consecințe

Consecințe

Jul 13, 2013

Sigur ați văzut știrea asta: Stau și mă întreb: care ar fi consumatorul-țintă pentru respectivele produse și care e aportul lor în bugetul, și așa auster, al statului. Probabil insignifiant. Mă gândesc că nu această fază îi sperie pe guvernanți (eu cred că e evident faptul că fumătorii sortimentelor mai sus menționate vor trece spre țigările normale), ci precedentul proaspăt născut. Nu acum, nu peste un an, dar viitorul poate rezerva multe. Deși, dacă stăm să ne gândim puțin… Da, e adevărat, industria tutunului e una dintre cele mai profitabile ale economiei. Culmea, prin vânzarea unor produse care te pot băga – la propriu – în mormânt. Trist, dar adevărat. La fel de adevărat, impactul social al închiderii unei astfel de industrii e inimaginabil. Și nu vorbesc doar de cei direct angajați în fabricile de țigarete, ci și de întregul lanț al sectoarelor dependente: agricultură, industria constructoare de mașini, transporturi, distribuție. Plus: bani din taxe către buget. Plus industria pharma care asigură medicamente pentru tratarea efectelor fumatului… Plus economia subterană și infracționalitatea care ar exploda. Dacă analizăm toate aceste efecte – consecință a prohibiției țigărilor – s-ar putea să realizăm că statul român se panichează gratuit. Nu se va întâmpla prea repede. Un și mai bun exemplu: industria petrolului. E nocivă. Poluează – direct sau indirect. Afectează solul, subsolul, atmosfera, biosfera. De zeci de ani, cercetătorii caută un înlocuitor al benzinei. Succesul e, din păcate, modic și cercetările ar trebui accelerate în această privință. Sau? Sau privim noi prea simplist? Pe termen scurt, o descoperire a unei alternative fiabile pentru motorul cu combustie internă ar duce la o criză socială fără precedent. Aici nu vorbim de un viciu, vorbim de un produs (petrolul, în general) care hrănește sute de milioane de oameni. Nu poți să păstrezi toate rafinăriile, doar pentru producția de plastic și alte derivate din petrol. Nu ai cum. Nu am o statistică despre procentul din țițeiul extras care sfârșește ars în motoare, dar am motive să cred că-i undeva pe la 75%, dacă nu mai mult. Estimând că industria auto se adaptează rapid la noile motoare (nu iau în calcul costurile), rămân atât de multe alte industrii fără obiectul muncii. Implicit,...

O zi din viața lui Radu Mezan

Cu o mișcare aproape necontrolată, căută telefonul pe noptieră, să-i dea un snooze. Îl nimeri din prima și se culcă liniștit la loc. După zece minute, același sunet strident îi străpunse visul. Se întinse din nou după telefon și îl ridică la nivelul capului. Era 7:26. Dar asta știa, pentru că era primul snooze de la ora la care pusese alarma. Altceva i se păru curios: ținea minte că a lăsat telefonul la încărcat peste noapte, așa cum face de obicei. Acum pictograma bateriei era plină doar pe jumătate. „Oi fi uitat să-l pun la încărcat? Sau am dat cu mâna în cablu?” Când clickul întrerupătorului nu fu urmat de o luminare bruscă a camerei, îl trecură primele gânduri. Destul de negre, în ton cu întunericul din jur. „S-a luat curentul!”  Apoi tot el încercă să se liniștească: „De parcă acum ar fi prima dată, s-a mai luat… Mai dorm zece minute, și așa n-am ce face treaz prin casă.” De ațipit, nu mai putu să ațipească. Mai mult o leneveală amestecată cu teama să nu adoarmă prea adânc. Mai erau douăzeci de minute până la ora opt. Curentul tot nu venise. Să facă un duș era singura opțiune cât de cât viabilă. Își aruncă pe pat tricoul în care dormise și, mai mult bâjbâind, ajunse la duș. Dezamăgirea fu aproape instantanee. Nu numai că nu era apă caldă, nu mai era nici măcăr apă rece. Se bucură la ideea că în rezervorul wc-ului mai era cu siguranță apă. Și în bidonul de cinci litri pe care doar ce-l cumpărase cu o seară în urmă, din care nu băuse mai mult de două pahare. Sări peste cafea. „Lasă, oi bea zeama aia de la birou, ce să fac…”. Luă, pe fugă, o felie de pâine, o acoperi cu unt și azvârli două felii de salam peste. Nu prea mult, că n-avea chef sa se chinuie cu spălatul pe dinți. Știa cum e fără apă, nu-i era ceva complet necunoscut. „Noroc cu ața dentară și cu apa de gură!” Dar cu greu reuși să se spele puțin pe față și pe dinți. Se descurcă mai bine cu îmbrăcatul. Doar alegerea ciorapilor îi dadu bătăi de...

Scurtissime (3)

Scurtissime (3)

Jun 21, 2013

M-am cam săturat să tot citesc cât de oripilați sunt unii că, vezi Doamne, aplaudă niște conaționali în avion. Da, băi, voi v-ați născut în Boeing 747-800, sus, la nivelul doi, First Class, și acolo toată lumea își savura trabucul și whiskeyul de doișpe ani într-o liniște perfectă, întreruptă doar de ariile sopranei Montserrat Caballe. Ipocrizie cât cuprinde. Desigur, ați zburat alături de toate națiile lumii și le-ați învățat comportamentul și așa ați realizat că doar românii aplaudă. Mda… Și dacă aplaudă, ce? Crezi că tu, pufnind pe nas și dându-ți aere, ești mai bun? (Evident, nu doar românii aplaudă…) În aceeași ordine de idei, șoferii de la noi nu-s chiar de cea mai joasă speță. Nu-i dau exemplu pe ruși, că ăia rup tot, dar sârbii sunt frații noștri gemeni în ale tupeului pe stradă. Avariile aprinse îți transmit mai bine decât un semn de circulație că acolo se parchează. Pentru 5-10 minute, e drept, dar se parchează. Apoi, miracol! Odată cu stingerea avariilor, locul de parcare dispare și el. Liniuțe fac și nemții (de fapt, le fac mult mai periculoase decât la noi, ei având și service-uri de tunning profesioniste, dar și drumuri mai bune), ba mai mult, au niște jocuri aproape de sinucidere. Cum ar fi: speed-up pe contra-sens, pe autostradă. Am fost o dată pe Aeroportul Băneasă. Terminalul F al aeroportului Sheremetevo e un concurent redutabil în competiția: „Cel mai murdar aeroport văzut de mine”. Am văzut și gara din Frankfurt am Main, mult mai murdare decât București Nord. Și un Zeil plin de bețivi, nespălați, cerșetori (Surpriză! Nu erau români, erau macedoneni.) și murdar ca naiba. Centrul Vechi (păcat că nu peste tot) îi poate da lecții. Nu văd sensul să merg mai departe cu alte exemple. Văd sensul să vă trimit elegant la originile voastre sensibile de ipocriți, că nu sunteți în stare să treceți peste niște stereotipuri (și idei preconcepute – greșite în prea multe puncte) când e vorba de țara din care veniți și de neamul din care vă trageți. Sau sunteți toți teleportați aici din altă galaxie? Bine că sunteți voi mai buni! Dacă acum două-trei săptămâni mă gândeam destul de serios să repornesc centrala,...

Pagina 2 din 11
1
2
3
10
»