Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

În folosul comunității

În folosul comunității

Apr 16, 2014

„Fostul premier italian Silvio Berlusconi a primit marti o masura de clementa din partea unui tribunal milanez, care i-a dat posibilitatea de a-si ispasi condamnarea la un an de inchisoare prestand servicii in folosul comunitatii, anunta AFP.  Berlusconi va ingriji persoane in varsta si persoane cu handicap “minim patru ore consecutive” si “cel putin o zi pe saptamana”, conform deciziei tribunalului.  Fundatia catolica Sacra Famiglia l-a primit cu bratele deschise pe Il Cavaliere. “Suntem deschisi pentru toti cei care doresc sa traiasca o experienta educationala de caritate. Centrul gazduieste 1.000 de pacienti cu handicap, bolnavi de Alzheimer si 200 de varstnici”, a declarat directorul institutiei catolice, Paolo Pigni.”  (via Hotnews) Așa aș vrea să-i văd pe toți ăștia pe care-i saltă DNA-ul pentru corupție, șpagă, foloase necuvenite de pe urma funcției pe care o au prin diverse instituții ale statului. Prestând în folosul comunității. Dar nu doar îngrijind bătrâni sau persoane cu handicap. Vreau să-i văd măturând străzile, spălându-le. Întreținând spațiile verzi. Adunând, cot la cot cu cei de la „Let’s do it, Romania!”, mizeriile lăsate de mitocanii ieșiți la iarbă verde. Igienizând albiile râurilor sufocate de PET-uri. Golind coșurile de gunoi din parcuri și de pe străzi. Vreau să-i văd plătind înapoi, chiar și doar așa, simbolic, banii ăia pe care i-au furat atâți ani la rând. Bani care ar fi trebuit să ajungă să acopere toate problemele de mai sus… Vreau să-i văd făcând asta opt ore pe zi, nu mai mult. Opt ore pe zi pentru tot restul vieții! În folosul comunității de care li se rupe lor cu atâtă dezinvoltură. Vreau să-i văd plătind, nu scriind pe bloguri din celule care arată mai bine decât locuințele multor amărâți care fac toată munca asta pe niște bani din care nici măcar să viseze nu-și permit… (Sursa foto:...

Douăzeci și patru de ore pentru douăzeci și patru de ani

Comemorăm și în acest sfârșit de decembrie, ca de fiecare dată în ultimii douăzeci și patru de ani, evenimentele dureroase care au dus la renașterea noastră ca națiune. Ca oameni. Ca ființe libere. Așa cum ar fi fost normal să fim mereu… Nu intru în polemici cu cei care plâng vechile vremuri, le recomand articolele despre Republica Populară Democrată Coreeană, ca să nu o mai lungesc aiurea. Dar să revin la ideea mea… Pentru că sunt sătul de toată demagogia politicienilor care ies cu această ocazie, în fiecare an, în fața și depun coroane și țin lumânări în mâini de parcă le-ar păsa, când de fapt nu vor altceva decât să apară pe ecran, la cât mai multe emisiuni de știri sau talk-show-uri, mi-aș dori ca anul acesta să fie altfel. Să arătăm că ne pasă. Că ne pasă că, dincolo de coroane frumoase și cuvintele seci, sunt prea multe gesturi de infractori. Sunt prea multe legi strâmbe, date doar pentru ei. Sunt încălcări grave ale moralității și chiar legalității. Sunt sfidări după sfidări, de la înălțimea pe care doar arivistul o percepe, sunt momente de nesimțire rară, sunt atât de multe clipe de umilire, de bătaie de joc… încât ne ajunge! Nu mai vrem să-i vedem. Și pentru că ei sunt vizibili numai și numai pentru că a existat acel Decembrie 1989, mi-aș dori ca, pentru douăzeci și patru de ore, să existe un embargou total al oricărei imagini a unui politician la televizor. Indiferent de context, de ceea ce vrea să spună… Mi-aș dori să fie forțați la o „silenzio stampa”! Măcar atât, o zi… Douăzeci și patru de ore pentru cei douăzeci și patru de ani pe care nu îi merită!...

#Occupy

#Occupy

Dec 12, 2013

Mă gândesc că suntem o nație de glumeți, altfel nu văd cum putem să facem haz de necaz, de fiecare dată când ceva prost/rău e pe cale să se întâmple sau chiar se întâmplă. Calcă unul strâmb, prima reacție e una între amuzament și persiflare. Am râs toți (deși nu era râsul nostru) atunci când am auzit cine va face parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. A fost și mai ironic momentul când a primit cu executare. Am râs și atunci când am văzut componența Comisiei pentru revizuirea Constituției. Oameni pentru care legea se confundă deseori cu „așa se face, știu eu, că așa-i normal” și are prea puțin din Dreptul Roman. Și o să mai râdem și când vor scoate modificările la lumină. Chit că nu suntem prea mulți, nici pe aici, cu Științe Juridice în curriculum vitae. Când vine vorba de lege, scoatem în față păreri bazate pe opinii personale, nu pe coatele tocite prin bibliotecă, analizând precedente. Uităm de prezumpția de nevinovăție de la care orice proces ar trebui să plece. Cu atât mai mult cu cât procesul nu are loc într-un tribunal, ci în e-agora. Emitem postulate, judecăm, dăm verdictul și tot noi îl ducem cu bine la execuție. „Decât să scape un vinovat, mai bine să moară o sută de nevinovați”. Parcă așa era, nu? Și poate mergem puțin mai departe. Ridicăm vocea. Sau poate nu facem chiar asta, cel mult aruncăm niște cuvinte pe un blog, într-un ziar… Pe la televizor, dacă suntem mai norocoși. Ne agităm, încercăm să trezim în toți ceilalți spiritul de revoltă, de contestare, să le însămânțăm celorlați în minte nevoia de schimbare. Arătăm cu degetul, căutăm vinovați. Spiritul justițiar și democratic renaște brusc în noi. Contestăm puterea de aici sau de aiurea. Ne solidarizăm cu mișcări de stradă de prin alte locuri. Ne implicăm sufletește în orice astfel de răscoală. We occupy every single place on this Earth! Toate acestea dacă nu suntem în tabăra opusă. Moment în care tot ceea ce a fost scris mai sus trebuie citit cu semn opus. Apoi ne întoarcem la lucrurile mărunte de zi cu zi, la update-ul Apple la iOS7 sau Windows 8.1 sau noul Samsung Gear....

Buturuga mică nu există

Buturuga mică nu există

May 27, 2013

Că primarul de Sector 1 a fost exclus din PNL, nu cred că a fost o surpriză pentru nimeni. Era evident că o atitudine contestatară nu avea cum să aducă ceva bun pentru Andrei Chiliman. Deși omul doar spunea ce crede. Și mai ales, ce crede despre un singur om. Numai că, se pare, delictul de opinie, se pedepsește aspru în PNL. Mașina de vot, condusă de Crin Antonescu, a funcționat ireproșabil. La douăzeci și patru de ani de la Revoluție, un partid considerat istoric, un partid care a avut enorm de suferit în anii de început ai democrației post-decembriste (lideri scoși cu tabul din sediu central), un partid în care mulți și-au pus speranțe nu face altceva decât să reia practici pe care le credeam apuse… Ei bine, în interiorul acestui partid se votează cu procente care l-ar fi făcut invidios și pe Ceaușescu. Mi se întărește convingerea că PSD, în acest moment, e un partid mai democratic decât PNL. Probabil că era mai democratic și atunci când Ion Iliescu mai avea un cuvânt de spus prin congrese, dacă-l compar cu actualul PNL. Probabil că doar mazilirea lui Geoană a reprezentat un moment oarecum similar. Dar parcă atunci liderii Social-Democrați au avut un mesaj mai calm, mai puțin golănesc. Crin Antonescu, personajul politic care ar înghiți orice și s-ar alia cu oricine pentru a se vedea instalat la Cotroceni, n-are nicio jenă în a folosi miștocăreala… Are aerul unui smecheraș de cartier, din acela care-ți ține calea seara, când mergi spre casă. Îi lipsesc PET-ul cu bere și semințele. E șmecherașul ăla pe care ți-e frică să-l înfrunți de unul singur, dar pe care, dacă ar veni și vecinul de la doi, împreună cu cel de la trei, l-ați pune la punct de nu s-ar vedea. Dar în PNL lumea stă ascunsă după perdea, atât timp cât perdeaua și tăcerea oferă protecție și un loc călduț undeva. Oriunde. Tăriceanu a scăpat de loviturile colegului de partid. Nu pentru mult timp, contrar asigurărilor pe care le tot dă Secretarul General al PCR… PNL, mă rog. E un simbol mult mai puternic, prin comparație cu Andrei Chiliman, așa că Antonescu are nevoie să mai adune niște acuzații...

Speriaţi-vă!

Speriaţi-vă!

Aug 29, 2012

Exerciţiul celor 22 de ani de libertate ne-a învăţat ceva: că nu mai avem nevoie de niciun “Tătuc” acolo sus, la conducere, care să aibă grijă de noi. Economia (aia albă, legală) a început să meargă singură. Nu trebuie să o strunească nimeni, ea funcţionează după cum îi spune piaţa. Nu mai suntem izolaţi, suntem legaţi prin mii şi mii de fire invizibile (sau chiar vizibile) de restul lumii. Am descoperit că tot ce ne trebuie este un mediu stabil, un cadru legal şi instrumente care să ne protejeze de răul pe care ar putea să ni-l facă alţii. Din luna mai, de când Guvernul României (îl scriu încă folosind o majusculă pentru prima literă) a hotărât că prioritatea nu mai e să asigure implementarea cadrului legal pentru o viaţă normală (civilă, economică, publică), ci să se bată cu Preşedinţia României – de parcă ar fi a altei ţări, de când Parlamentul a intrat în vacanţă pentru orice alte legi decât cele care să lovească în acelaşi Preşedinte, de când preşedintele a trecut în stand-by, iar interimarul face orice altceva decât să aducă servicii ţării, am mai realizat ceva: România se poate autoguverna! România aceea normală, angajată cu Carte de Muncă, România celor care plătesc taxele şi impozitele, România celor care nu vociferează aiurea la orice scumpire cu doi bani a benzinei (nu ştiu dacă justificată sau nu), România celor care platesc taxa de drumuri fără să dea Guvernul în judecată. România celor care merg mai departe la serviciu în fiecare dimineaţă, şi nu din falsă responsabilitate sau dragoste faţă de muncă (demagogia e doar a celor care folosesc cuvinte mult prea mari prin toate instituţiile de mai sus), ci pentru că aceasta e singura cale de urmat. România celor 54% (fără intenţia de a-i jigni pe cei care au fost la vot), România celor cărora le ajung alegerile o dată la patru ani, România celor care caută să ne scoată la lumină, să ne aducă mai aproape de vremurile noastre, România celor care mai au o speranţă. Nu suntem mai proşti ca voi, să nu ştim când pericolul dictaturii se apropie! Nu suntem orbi sau surzi sau lipsiţi de alte simţuri să nu...

Cu ce bani?

Cu ce bani?

Jul 23, 2012

Din câte știu eu, pe 29 iulie nu sunt alegeri. Mergem la vot pentru altceva. Cu toate acestea, de vreo câteva zile, orașul (nu are importanță numele lui) e plin de banner-e imense (panouri publicitare), azi am văzut că sub ștergătoarele de parbriz sunt fluturași color, tipăriți pe o hârtie de o calitate foarte bună, internetul (nu vorbesc de bloguri, unde fiecare are dreptul la opinie) e și el invadat de pop-up-uri sau „reclame” în pagină. Despre televiziuni, nu mai are rost să mai vorbesc… Unele mesaje sunt evidente, altele au un pic umor. Iar unele sunt pur și simplu imbecile, jignindu-ne inteligența sau/și memoria. Și majoritatea sunt pentru suspendare. Eu, cel puțin, n-am văzut alt fel de mesaje… Fondurile din campania electorală ar trebui să fie publice, din câte știu. Adică există obligația ca sursa banilor să fie transparentă. Dar acum? Avem vreo lege care să reglementeze „lobby”-ul pentru referendum? Care ar fi șansa să aflăm de unde vin banii? Sursa foto:...

Pagina 1 din 2
1
2