Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Rusia, fără prejudecăți (6)

Rusia, fără prejudecăți (6)

Mar 15, 2015

<— Partea a cincea Până acum, am vorbit despre o Rusia care pare să trăiască în prezent. De la străzi, transport în comun, taximetrie, oameni pe stradă, prin restaurante, la clădiri de locuit, magazine, clădiri oficiale. Orașe relativ mari, mari, imense (Kaluga – 400.000 locuitori, Kazan 1.100.000, Moscova… greu de estimat – între 10 și 20 de milioane, depinde cum privești), viață normală. Dar am avut ocazia să văd și altceva. Chistopol. 60.000 locuitori. Un mix de tătari, ruși, bulgari. Or mai fi și alții… Un drum de o sută și ceva de kilometri din Kazan, parțial pe un fel de autostradă, drum expres, parțial pe un drum cam ca prin România, după o iarnă grea. Trecând printr-una dintre zonele cele mai verzi pe care le-am văzut vreodată. Probabil că Volga și Kama sunt vinovate… Natura arată acolo de parcă omul n-a ajuns niciodată în zonă. Sau, dacă a ajuns, nu a făcut prea mult rău. (Deși e vorba de măsuri luate din 1990 și până în prezent de a conserva zona, pentru că, în vremurile comuniste, natura a fost violată cu sălbăticie în zonă…) Un oraș despre care ai auzit doar dacă ești foarte (foarte, foarte) pasionat de ceasuri. Eu sunt doar foarte, așa că nu auzisem. Dar Chistopol e locul în care se produce Vostok, unul dintre emblemele orologeriei ruse. Din păcate, când am vrut să vizitez fabrica, era închisă, toți angajații fiind în concediu pe perioada verii. Am apucat să vad doar magazinul lor de prezentare. Și, evident, să-mi iau un ceas de acolo. Amabilitatea vânzătorului fiind una mult peste medie, chiar și peste media vest-europeană, chiar primind invitația să mă întorc și să vizitez și fabrica, subliniind că e ceva foarte interesant de văzut. N-am mai ajuns de atunci… Să revin la oraș. Fiind în mijlocul lui nicăieri, nu există prea multe posibilități de cazare. Nu tu pensiuni, nu tu hoteluri… nimic. Adica sunt două hoteluri. Eu am stat doar într-unul singur și, deși era mult peste condițiile de cazare pe care le trăisem în studenție, aveam destule rețineri să folosesc baia. Ba chiar întreaga cameră. Deși totul era renovat (colegi de-ai mei care ajunseseră înaintea mea acolo cu vreo șase...

Penibil

Indiferent de simpatiile mele politice, prezenta lui Miron Cozma intr-una din tabere, ma face sa ma intreb daca au destula minte in cap cei care il cheama si ii cer sustinerea. Nu pot sa uit mineriadele, la fel cum nu pot sa uit ura cu care “minerii”, sub vajnicul brat de vigilante al sus-numitului, loveau in dreapta si in stanga, inarmati cu tarnacoape, lanturi, bate si alte arme al caror nume nici macar nu-l mai stiu. Victimele lovite cu bestialitate erau tot revolutionari. Oameni care si-ar fi dat viata pentru libertate, in Decembrie, asa cum si-ar fi dat-o si atunci cand au vazut, in mai-iunie, cand au vazut ca aceeasi libertate le este furata! Nu ca cel care a mimat lesinul; nu m-am chinuit sa-i retin numele, nu merita! Cand era liber si protejat, Cozma era un mic print in Valea Jiului. Si nu numai. Facea tot ce vroia, legea era un moft, acolo avea putere doar cuvantul lui. Azi, cred ca i-a mai ramas doar tupeul. Dar, ca orice nesimtit, il are din plin! Si acum, haideti sa facem o stire din asta si sa o dam la nesfarsit unele canale, ca poate oamenii s-au luat cu greutatile de zi cu zi si au uitat… Nu, n-au uitat. Pentru cei prea tineri, cateva minute cu Miron Cozma. 13-15 Iunie 1990....

Pagina 1 din 1
1