Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Evoluție

Există și o parte bună în decizia arbitrară (mă rog, cică au o justificare, o lege de prin șaptezeci) a guvernanților de a interzice plăcuțele românului emigrat în Suedia: m-am enervat suficient încât să scriu din nou. Deși nu despre politică voiam să scriu…  „Pentru că putem!”, această tâmpenie pe care Codrin Ștefănescu o scoate pe gură rânjind, s-a aplicat și azi. Putem să fim extrem de intransigenți în aplicarea legii, clar. Un număr de înmatriculare, scris din disperare (sau mulțumire) de unul pe care partidul lui Ștefănescu l-a trimis atât de departe, e mult mai periculos ca un violator prins în fapt, dar căruia i se aplică decizia de cercetare în libertate. Și în universul lagărelor de exterminare din regimurile totalitare – naziste, comuniste, nicio diferență – șefii dintre deținuți, peste deținuți, erau cei cu pedepse pentru ucidere, viol, tâlhărie, nu elitele. E clar că omul ăla care s-a realizat în țara adoptivă (câți dintre localnici credeți că au Audi A5?) e plin de reproșuri la adresa celor care azi fac ce vor cu țara. Și „reproș” e așa, o metaforă. Simt ăștia că, din moment ce unul căruia îi merge atât de bine acolo unde a ajuns încă vine acasă plin de draci (pe care îi mai și exprimă), lumea nu mai e așa de proastă. Poate mai merg ai noștri la cules de căpșuni în Spania, la spălat de vase în Anglia, la îngrijit bătrâni în Germania. Dar nu mai merg bucurându-se de cele câteva sute, cel mult mii de euro pe care-i pun deoparte. Merg înjurându-i pe toți cei care le-au răpit șansa de a sta acasă.  Imaginați-vă pentru o clipă România fără cei plecați în Europa. Imaginați-vă viața celor rămași, dar fără banii trimiși mereu acasă. Imaginați-vă nivelul șomajului, că oamenii ăia nu de bine au plecat. Nu de lene, nu din lipsă de chef de a munci își rup acum spatele câte zece, douăsprezece ore pe zi pe mai știu eu unde. (Am auzit vorbindu-se româna din sud-vestul Portugaliei, până-n Moscova, din Danemarca până în Turcia. Nu a fost țară în care să fi ajuns și să nu fi auzit vorbindu-se româna. Și nu de turiști zic acum.)...

Paraziți

Paraziți

Nov 13, 2017

Adrian Năstase a făcut pușcărie. A ieșit de ceva vreme și acum a început să aibă din nou voce și sunt sigur că, dacă ar avea loc de actualii lideri PSD, ar avea gânduri mai mari. Deocamdată, pare-se că-i ajunge să-l împingă pe Andrei, juniorul croit după chipul și asemănarea tatălui. Dacă nu e vreo replică chiar mai proastă. (Nu-mi ies din cap copiile nereușite ale originalului din Multiplicity.) De ce am început așa? Pentru că Dragnea, odată condamnat – worst case scenario – nu va aduce un aer curat în PSD. Nu. Partidul are scris parcă în ADN (DNA, nu?) comportamentul ilegal. Și nu ilegalul acela pe care-l lăudau comuniștii prin istoria contrafăcută (nu existau ilegaliști, erau doar ruși infiltrați printre muncitori, credeți că năravul vecinilor s-a schimbat vreun pic în ultimul secol?), ci ilegalul acela de șmecheraș care-ți dă țeapă promițându-ți un curs de schimb valutar mai bun decât la bancă, dar care-ți bagă ziare tăiate printre bancnote. Ilegalul acela de „descurcăreț”, care se justifică simplu cu un „eh, toată lumea fură, eu de ce să fiu mai prost”.  PSD a avut multe figuri importante în pușcării. Cu toate acestea, partidul atrage mai tare ca o gaură neagră orice individ care vede o oportunitate în fentarea legii. Și nu doar că atrage, și apără. Dă drumul pe media unui discurs infiorător de prost scris pentru orice om cu un dram de minte (serios, cine le scrie textele?), scoate membri de partid în stradă – în număr mic, ce e drept, nemaifiind capabil să mobilizeze minerii. Partidul Social Democrat ar fi trebuit să dispară de mult. Într-o țară normală, el nici măcar nu ar fi trebuit să ia naștere, dar România a fost orice, mai puțin o țară normală. PSD ar fi trebuit să aibă azi un număr de membri cel mult egal cu kilometri de autostradă din țară, iar dintre ei, în libertate, un număr egal cu kilometri construiți cât timp țara a fost sub conducerea lor. Ne-am bucura să fie pedepsit (evident, dacă e vinovat) un om care reprezintă doar vârful aisbergului. Când, în realitate, România se va ciocni în mod repetat, de ceea ce nu se vede. Și nu vreau să...

Pagina 1 din 1
1