Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Memento

Memento

May 8, 2014

30 septembrie 1938. Muenchen. Adolf Hitler se întâlnește cu premierii Marii Britanii și Franței. Mussolini e și el prezent. Regiunea Sudeților e subiectul – o parte a Cehosolvaciei locuită preponderent de etnici germani. Germania o pretinde, chiar sub acest pretext, protecția populației germane. Se trece peste părerea cehoslovacilor și se ia hotărârea comună (restul părților) și regiunea devine parte a Reichului. Termenii acordului ofereau doar două opțiuni: „a fi uciși și a se sinucide” (Jan Syrovy, premierul cehoslovac). O zi mai târziu, armata germană intră în regiune, întâmpinată cu salutul nazist de către populație. Amăgiți de amânarea războiului, cancelariile democratice au luat acordul ca pe o victorie… Șase luni mai târziu, noul președinte cehoslovac, Emil Hacha, (anteriorul demisionase după anexarea din 1938) e chemat la Berlin, pretextul fiind problemele interne ale țării sale, care nu mai puteau rezolvate. Hitler se oferă să înăbușe găsească o soluție pentru frământările vecinilor. Prin intermediul armatei germane. Asta sau eliminarea completă a problemei Cehoslovaciei, printr-un atac total. După o noapte albă și pus în fața dispariției propriului stat și a națiunii (națiunilor) pe care le conducea, președintele de la Praga acceptă „protectoratul” propus și ordonă capitularea. După câteva ore, pe străzile pragheze apar primele tancuri, iar problema tulburărilor interne dispare de la sine. Al doilea război mondial încă nu începuse, dar Germania anexase două state libere și independente ale Europei, Austria și Cehoslovacia. Sub ochii comunității internaționale (europene, cel puțin), care încă mai spera să se oprească totul aici. Nu s-a întâmplat, fiind doar prologul urgiei ce avea să vină. (Sursa foto:...

“Look, if you had one shot, or one opportunity”

“Look, if you had one shot, or one opportunity”

Apr 18, 2014

Mă uitam acum două zile la Valkyrie și mi-am dat seama că, dincolo de câteva rânduri citite în fugă despre Claus von Stauffenberg și despre încercarea lui de a-l asasina pe Adolf Hitler, nu știam mare lucru. Habar n-aveam de amploarea și de ramificațiile acestei conspirații… Foarte interesant filmul, la fel de interesant și adevărul istoric (sau multiplele interpretări/puncte de vedere ale acestui moment pe care le-am găsit cu ajutorul world-wide-web). A, și poate că ar trebui menționat că n-a fost singura încercare de eliminare a conducătorului nazist… au mai fost. Unele chiar atentate în toată regula. Într-una dintre cele mai crunte dictaturi ale istoriei pe care o cunoaștem, au existat oameni care au îndrăznit să se ridice, să ridice pumnul și să moară. Poate nu neapărat pentru libertate sau o cauză nobilă, ci pentru simplul motiv că nu mai putea fi martorii unor crime atât de absurde… Am selectat doar încercările de după izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial… Și mă voi referi doar la ultimul atentat, cel al colonelului von Stauffenberg. Ce ar fi însemnat dacă ar fi fost unul reușit. Era 20 iulie. Războiul era deja pierdut pentru Reichul German. Trupele aliate trecuseră de D-Day și debarcaseră în Normandia. Rușii aproape eliberaseră vastul teritoriu al URSS, dar Europa continentală era încă (cu mici excepții) sub ocupație nazistă. Logic, și România era încă de partea Germaniei. Dar vorbim de aproape un an de război. Nu putem fi siguri că războiul s-ar fi încheiat imediat după moartea lui Hitler (așa cum nu s-a întâmplat nici în 1945). Și poate nu din cauza nemților. Dar sute de mii, poate milioane de vieți ar fi fost salvate. Cu siguranță. Lagărele de concentrare/exterminare n-ar mai fi funcționat până în 1945. Iată cum a arătat realitatea post-Rastenburg. „July 25, 1944: Anglo-American forces break out of Normandy August 1, 1944: Warsaw Polish uprising begins August 15, 1944: Allied forces land in southern France August 25, 1944: Liberation of Paris December 16, 1944: Battle of the Bulge January 12, 1945: Soviet winter offensive January 18, 1945: Death march of nearly 60,000 prisoners from the Auschwitz camp system in southern Poland January 25, 1945: Death march of nearly 50,000 prisoners from theStutthof camp system in northern Poland January...

Burying the Past

Burying the Past

Jan 16, 2014

Scriam mai demult despre dimensiunea aproape inimaginabilă a pierderilor Rusiei în timpul ultimului Război Mondial. Peste douăzeci de milioane de oameni, cei mai mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul în granițele fostului imperiu sovietic. Au fost regiuni care au stabilit recorduri triste ale mortalității. Blocadele Stalingradului, Leningradului sau Moscovei s-au ridicat și susținut cu milioane de victime. Civili. Localnici. Vastele câmpii ale Rusiei europene au fost și ele împânzite și hrănite de și cu trupuri din ambele părți. Militari și civili. Ruși, ucrainieni, belaruși, germani, români, maghiari. Și alte nații… La începutul lunii am văzut un reportaj extraordinar pe BBC World. Făcut de o jurnalistă BBC, dar rusoaică. O mână de tineri, pe banii lor și din timpul lor, caută locurile în care s-a murit din greu în acele vremuri și aduc la lumină rămășițele soldaților. Pentru a le reîngropa. În sicrie și sub steagul Rusiei. În condițiile în care marea armată rusă a declarat, prin conducătorii ei, că este imposibil să poată susțină financiar acest proiect. În 1963, guvernul URSS a dat ordin să dispară toate urmele războiului. Asta însemnând să planteze păduri peste câmpurile de bătălie. Nu era greu să găsească locurile… Astăzi (de prin 1990 spre prezent, de fapt), poți repera ușor pe hărțile puse la dispoziție pe internet. Sunt copaci tineri, pâlcuri de copaci și chiar păduri acolo unde n-ar trebui să fie. Și nu trebuie să faci altceva decât să treci cu detectorul de metale pe deasupra pământului. Și apoi să sapi. Sunt nesfârșite „gropi” comune. Câmpii, de fapt. Stepă transformată, în câteva decenii, în păduri. În unele cazuri, rădăcinile trecuseră prin trupurile soldaților. Trupurile a peste jumătate de milion de soldați ruși au fost descoperite și îngropate așa cum trebuie. Multe au fost identificate… Urmașii celor care au murit atunci au aflat, în cele din urmă, unde i-au pierdut pe cei dragi. Și știu, atâți câți au mai rămas, la ce mormânt să-i plângă. Citiți articolul de pe site-ul BBC, merită!  Digging for their lives: Russia’s volunteer body hunters Și dacă reușiți să aflați când o să mai fie reprogramat reportajul Olgăi Ivshina pe BBC World, să nu-l ratați. E emoționant. Și gândiți-vă că sunt mulți bunici sau străbunici (poate chiar de-ai...

O corecție necesară

O corecție necesară

Mar 7, 2013

De fiecare dată când mă gândesc la Cel de-al Doilea Razboi Mondial, primele imagini care-mi vin în minte sunt cele ale lagărelor morții. Sunt imaginile cele mai puternice, dar și cele mai mediatizate. Apoi vin cele ale Zilei Z, cu debarcarea din Normandia. Și poate rachetele V2, katiușele, T34… Bătălia de la Stalingrad, cele două volume „Mari decizii ale celui de-al Doilea Razboi Mondial”, cărțile lui Sven Hassel, colecția „Delfinul” și poveștile bunicului meu despre Frontul de Vest, atunci când orice referire la acele bătalii era interzisă. Nu mă voi lega de falsele simboluri pe care cei din Ministerul Adevărului au încercat să ni le vâre în cap înainte de Revoluție (nu și la școală, am avut norocul să îmi predea istoria un profesor care a știut să lase loc de îndoială, atunci când trebuia să vorbească despre acele timpuri). Partizani, comuniști, ilegaliști… Să fim serioși. Armata roșie eliberatoare? Nici vorbă, pe ei i-a interesat doar să-i îngenuncheze complet pe nemți. Iar noi le eram în drum, așa că au trecut pe aici. Însă foarte rar (nu vorbesc de cercurile academice ale istoricilor și de reviste ) este prezentată o realitate: Uniunea Sovietică a pierdut mai bine 23 de milioane de locuitori în acest război. Mai bine de o zecime din întreaga sa populație. Mai bine de o treime din totalul general al victimelor din acest război… Cifre incredibile și înspăimântătoare, indiferent cum le-am analiza. Și oricât de mare ar fi fost Uniunea Sovietică. Mai mult decât actuala populație a României… (via Wikipedia) Suferința poporului rus din acele timpuri e inimaginabilă. Cauzată nu doar de Axă, ci și de deciziile propriilor conducători – Stalingrad e un bun exemplu. Moartea a venit nu doar pe front, dar și din cauza frigului, a foametei… Dar aceste amănunte nu au importanță. N-a fost holocaust, au supravietuit indeajuns de mulți ca să o ia de la capat. Au fost victime de război și victime colaterale. Au fost oameni care au murit în orașe care trebuiau rase de pe fața pământului. Au fost oameni care au murit ținând nemișcată linia frontului. Au fost oameni care au înghețat pe lungul drum către prizonierat, către lagărele de exterminare.  Care au murit construind autostrada...

Pagina 1 din 1
1