Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Îndrăznește să crezi!

Îndrăznește să crezi!

Jan 19, 2018

Dacă un angajat al unei multinaționale ar fi cercetat intern pentru fraude legate de mijloacele fixe ale acele companii, decizia managementului ar fi să-l suspende până la clarificarea procedurilor. Dacă ar fi vorba de un manager, probabil că i s-ar cere demisia. Atât din funcție, cât și din companie. Din considerente de imagine, de putere a exemplului, de încălcare a codurilor de conduită internă. În general, există conceptul de „zero tolerance”. Nu sunt nici acolo doar sfinți, dar există unii de o intransigență înfiorătoare. Da, poate sunt naziști, dar călcatul strâmb al unora dinăuntru ar putea băga monștri de sute de mii de angajați în colaps. Și nu vorbim de acte de corupție (nu vorbim de relații cu statul, deși au fost cazuri), vorbim doar de deturnări de fonduri, înlesniri de licitații, chestii mai light.   Și poate că nu le pasă atât de mult de oameni, cât de bani. Sunt banii acționarilor, iar CA-ul răspunde de ei. Și dacă răspunde CA-ul, răspund și managerii de top. Și, în jos, toți. Până la angajatul care a făcut măgării. Nu se prea iartă nimic.   Tu, contribuabilule, ești acționar la stat. Dar, spre deosebire de o companie privată, deși plătești lunar ceva, nu prea primești înapoi mare lucru. Statul nu prea produce profit. Dar tu știi asta, că așa e de când istoria. Dar ai măcar pretenția ca relația ta oneroasă cu statul să-ți aducă un minim de liniște. Să ai parte de o educație gratuită până la un anumit nivel. Să primești îngijire medicală. Asistență socială, dacă ai ghinionul să îți pierzi slujba. Să ai drumuri bune. Să ai un serviciu de urgență funcțional. Unul de protecție bine pus la punct, a cărui forță să se facă simțită și la propriu. Să aibă grijă ca natura să fie respectată, nu ciopârțită, fie că vorbim de floră sau faună. Ai pretenția ca, din banii pe care-i transferi instituțiilor statale, centrale sau locale, prea puțin important destinatarul, să susții un organism funcțional, nu o vacă de muls pentru un grup restrâns. Ai pretenția ca reprezentanții tăi în organismele statale să fie dincolo de orice îndoială în ceea ce privește corectitudinea lor. Ai pretenția ca, odată puși să-ți...

Decembrie

Nu vă țin prea mult. Sunt, cumva, prea sentimental când vine vorba de Decembrie, așa că nu ratez momentul să scriu. O mică, mică, mică piedică împotriva uitării… Eu nu mă plictisesc niciodată să revăd imaginile acelui Decembrie. Sunt parte din mine, deși nu am fost pe străzi atunci. Și nici Târgu Jiu nu a fost vreun oraș-martir. La început au fost doar zvonuri, apoi voci din studiourile radiourilor lumii libere (Radio Europa Liberă și Vocea Americii), apoi prezentatorii știrilor televiziunilor sârbe care aduceau încontinuu noutăți din Timișoara. Timișoara de care, în acel Decembrie m-am și îndrăgostit.  Aveam treisprezece ani și jumătate și prea puține pretenții că înțelegeam complet ce se întâmplă. Știam doar că mor oameni pentru cuvinte pe care, deși aveam voie să le rostim oricând, erau golite până atunci de orice conținut: libertate, demnitate, democrație. Știam că suntem ultimii într-o Europă în care până și Uniunea Sovietică lăsa în urmă regimul totalitar comunist. Eram ultimii… Fără speranță, parcă. Pentru mine va fi mereu Revoluție. Nu voi accepta (sunt un sentimental, cum ziceam) ca toate emoțiile trăite atunci să fie stinse într-un dosar sec (deși real, probabil). Să mai fie pedepsiți cei care atunci au lasat oamenii să moară, dacă nu cumva chiar mai rău de atât, e cel puțin tardiv. Mă uit cu groază și scârbă și neputință la ce ni se întâmplă. La cum se fură o țară sub acoperirea unor legi date parcă pe fast forward. Să sper că sursa acestui rău va fi pedepsită e o utopie. A fost o Revoluție. Au murit oameni, unii au rămas schilodiți fizic, alții în suflet. Și refuz să concep că a fost vorba doar de lăcomia unora. De jocuri mizerabile de culise, de înțelegeri din spatele unor geamuri mate. Au fost milioane de vise. De ochi în lacrimi, și nu doar de durere. Mie asta mi-a rămas în inimă, indiferent de dezamăgirile care au venit. Azi am ajuns iar ultimii. În alți termeni, după alte măsuri, da, e adevărat. Ne uităm cum multe se fură, din nou. Se fură până și Justiția. Și ajungem iar fără speranță, parcă. Sau, mă rog, cu una singură: aceea că istoria se repetă.  E 22 Decembrie....

Paraziți

Paraziți

Nov 13, 2017

Adrian Năstase a făcut pușcărie. A ieșit de ceva vreme și acum a început să aibă din nou voce și sunt sigur că, dacă ar avea loc de actualii lideri PSD, ar avea gânduri mai mari. Deocamdată, pare-se că-i ajunge să-l împingă pe Andrei, juniorul croit după chipul și asemănarea tatălui. Dacă nu e vreo replică chiar mai proastă. (Nu-mi ies din cap copiile nereușite ale originalului din Multiplicity.) De ce am început așa? Pentru că Dragnea, odată condamnat – worst case scenario – nu va aduce un aer curat în PSD. Nu. Partidul are scris parcă în ADN (DNA, nu?) comportamentul ilegal. Și nu ilegalul acela pe care-l lăudau comuniștii prin istoria contrafăcută (nu existau ilegaliști, erau doar ruși infiltrați printre muncitori, credeți că năravul vecinilor s-a schimbat vreun pic în ultimul secol?), ci ilegalul acela de șmecheraș care-ți dă țeapă promițându-ți un curs de schimb valutar mai bun decât la bancă, dar care-ți bagă ziare tăiate printre bancnote. Ilegalul acela de „descurcăreț”, care se justifică simplu cu un „eh, toată lumea fură, eu de ce să fiu mai prost”.  PSD a avut multe figuri importante în pușcării. Cu toate acestea, partidul atrage mai tare ca o gaură neagră orice individ care vede o oportunitate în fentarea legii. Și nu doar că atrage, și apără. Dă drumul pe media unui discurs infiorător de prost scris pentru orice om cu un dram de minte (serios, cine le scrie textele?), scoate membri de partid în stradă – în număr mic, ce e drept, nemaifiind capabil să mobilizeze minerii. Partidul Social Democrat ar fi trebuit să dispară de mult. Într-o țară normală, el nici măcar nu ar fi trebuit să ia naștere, dar România a fost orice, mai puțin o țară normală. PSD ar fi trebuit să aibă azi un număr de membri cel mult egal cu kilometri de autostradă din țară, iar dintre ei, în libertate, un număr egal cu kilometri construiți cât timp țara a fost sub conducerea lor. Ne-am bucura să fie pedepsit (evident, dacă e vinovat) un om care reprezintă doar vârful aisbergului. Când, în realitate, România se va ciocni în mod repetat, de ceea ce nu se vede. Și nu vreau să...

Martor

Martor

Oct 19, 2017

#metoo O scurtă poveste pe tema asta. Departe de multe dintre povestirile care mi-au trecut în ultimele zile prin timeline. Aproape de hărțuire, doar că pe atunci nu existau prea multe pârghii legale.   Unul dintre clienții mei, long time ago. Aproape de două decenii, ca să vă dați seama pe unde să plasați temporar povestea. Geografic, vorbim despre București. Vechiul director economic al clientului (mă rog, contabil șef) își termină anii de serviciu înainte să apuc să interacționez prea mult cu el. Câteva întâlniri, dar nu cine știe ce. Dar impresia lăsată, în general foarte bună.  Oricum, irelevant. Sau poate relevant doar prin comparația cu ce urmează.   Îi urmează un personaj undeva între patruzeci și cincizeci de ani. Spre finalul decadei, aș zice. După prezentările de rigoare, nu am relaționat prea mult. Nu în prima lună. Se mai interesa, din când în când despre ce fac acolo. Mă șocau puțin „ștatul” lui de plată și „ștornarea” despre care am crezut că e cu totul altceva. Până m-am prins că mulți din București au nemțificat inutil unele cuvinte care începeau cu „st”. OK, nu doar bucureștenii, mai multă lume. Nu i-am contestat competențele, că nu era asta treaba mea, deși lipsurile erau evidente. Și nici nu trebuia să-i suport aerele de mare șef. Așa, genul ăla de director comunist atot-știutior, cu putere asupra vieții și morții angajaților, aproape sclavi pe plantație.    Apoi am ajuns în mijlocul mizeriei. Dacă în primele luni aveam asigurată liniștea, fiind instalat în biroul IT-ului, sediul s-a mutat în altă parte, IT-ul externalizat și departamentele au trecut la sistemul open-space. Eu, prin natura proiectului, eram la Contabilitate. Eu și contabilul șef eram singurii de pe Marte. În rest, doar angajate. Lupul paznic la oi. Rar mi-a fost dat să văd pe cineva atât de libidinos. Prin comparație, orice mizerabil care fluieră sau scoate pe gură cel mult un „Păpușă, (insert cocalarism aici)!” ar fi fost un prinț. Grosolănii pe bandă rulantă. Nici măcar aluzii, direct propuneri. Și părea că nimeni nu are curajul să spună ceva. Părea. Până când una dintre angajatele de acolo a venit la mine și mi-a dat o hârtie. O plângere semnată de aproape toate colegele din birou,...

Profit & Loss

Ascultam la RFI un fel de „revista presei”. Nimic de comentat despre Radio France International, au contraire, cred că e cel mai bun post de radio pe care-l prind aici – evident, din FM. Nu mai știu ce ziar era lecturat, e și nu prea e important. Dar să închid paranteza. So… Discuția era despre profitul realizat de companiile românești versus companiile cu capital străin. Și concluzia era că primul surclasa pe cel de-al doilea. Doar că referirea era făcută doar la valoarea absolută. Un număr. Atât. Și aici intervin nuanțele.   1) Domeniul de activitate. E evident că o companie din servicii, indiferent de originea deținătorului, va avea un profit mai mare decât un producător industrial. Valori relative, dar însumând, se adună. Câte companii de servicii cu capital străin (fără telecom/software/call&competence center) știți în România? Știți cum merg treburile în turism? Hoteluri ocupate pe sfert, dar care apar în acte 100% pline. Da, 16% e un procent bun de pierdere la spălarea banilor. 2) Investițiile. Orice companie care are o viziune pe termen lung lasă deoparte profitul obținut de azi pe mâine în favoarea unor investiții care să-i optimizeze (profitul maxim nu e un scop în sine, agentul economic ar trebui să se orienteze către profitul optim, spune manualul de Economie Politică, chiar și ăla din liceu, nu trebuie să ajungi la ASE să citești asta) profitul în condițiile în care activitatea sa are un trend de creștere. Aveți idee cât costă o linie tehnologică – high tech, nu la mâna a doua adusă din știu eu ce fabrică închisă din considerente de rentabilitate – nouă și performantă? Banii de investiții nu cad din cer, vin din posibilul profit al companiilor. Decizia de a reinvesti e una importantă, ba chiar critică. Și asta în condițiile în care statul român nu ajută în acest moment companiile care aleg să reinvestească. Multe astfel de companii ajung să aibă o declarație de P&L care ar putea părea defavorabilă. Da, azi e defavorabilă, pe termen lung, nu. În paralel, gândiți-vă că cele mai multe firme românești sunt în domeniul construcțiilor (civile, aș îndrăzni să afirm), deci banii pentru vin direct de la cumpărător, sub formă de avans...

Working Class Hero

Working Class Hero

Feb 7, 2017

Dacă ai ajuns aici, deja ai folosit o grămadă de chestii corporatiste. Curent, internet, calculator/tabletă/telefon. Conform șefului PSD, le-ai mărit profitul. Ești parte din conspirație. Dar stai. Crezi că ai scăpat așa ușor? Take a break and read: Te-ai născut. Sper că nu în comunism. Dacă da, punctul ăsta e irelevant pentru tine. Dar, de dragul discuției, am și aici ceva de spus. Toate (toate, nu greșesc, absolut toate!) medicamentele pe care părinții tăi le-au folosit – asta dacă sunt cu mintea în secolul nostru – pentru ca tu să te naști sănătos au fost fabricate într-o corporație. Toate. Punct. La maternitate, săpunul cu care doctorul neonatolog s-a spălat pe mâini e făcut de o corporație. Mai puțin în cazul Hexapharma, unde săpunul avea un adaos important de furt. Aaa, apă, apă. Și dacă tot am ajuns la apă, și apa cu care s-a spălat doctorul, tot printr-o corporație a avut-o. Iluminatul din sală? Becuri corporatiste, evident. Dar hai să nu ne întindem. Copilăria/adolescența ta a început după `90? Poate nu ai avut imediat Lego sau Kinder Surprise (eu nu am avut). Dar sigur ai avut o pereche de teniși cu un logo pe care îl recunoști din prima clipă. Corporație, deci. Ah, și blugi? Dacă nu erau Pyramide turcești, tot corporația i-a făcut. Ai vrut un telefon mobil? Eu am vrut! Imediat cum au apărut. Corporație. Ai vorbit printr-o rețea de telefonie mobilă, că doar nu l-ai luat să te joci Snake. Da. Corporație. Ai ieșit pentru prima dată la McDonalds. Sau KFC. Sau Pizza Hut. Ți-a plăcut, recunoaște. Guess what. Yeap. The same. Ai făcut facultate? Așa-i că ți-a fost lene să scrii tu de mână tot ce-ți dicta profesorul la cursuri? Mie mi-a fost. Și spre norocul meu, a existat Xerox. Sau Minolta. Sau orice alt producător mare de copiatoare. Ai avut de scris o lucrare licență? N-ai scris-o la mașina de scris, așa-i? Și nici n-ai dezvoltat tu un sistem de operare. Și nici un editor de texte, nu? Sau? Apple, Microsoft, IBM, thank you! Te-ai angajat? Te-ai dus la stat? Unde? În administrație? Foarte bine. Dar știi că din tarifele percepute pentru diversele documente și hârtii pe care le...

Pagina 1 din 39
1
2
3
10
20
»