Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Kim

Kim

Jan 20, 2012

Nu, nu Kim Il Sung (de ce i-au zis la noi Kim Ir Sen?). Și nici Kim Jong Il. Și nici Kim Jong Un. Atunci cine? Păi… Kim Jong Nam. Oaia neagră a familiei. A Coreei comuniste, mai bine zis. Sincer, n-am auzit de el până astăzi. Mi-a trimis cineva un articol publicat în ediția online a unui ziar din US, știind că-s maniac cu RPD Coreeană și, din click în click, am ajuns la o știre despre fiul cel mare al lui Kim Jong Il.  Se pare că primul fiu al dictatorului a emigrat cu un pașaport fals în Franța, după ce în 2001 fusese oprit la să intre in Japonia tot c-un fals în mână. Cam pe atunci și-a pierdut orice drept la succesiune. Ieri a fost publicată o carte scrisă de un japonez, Yoji Gomi – ”My Father, Kim Jong Il, And Me”, bazată pe șapte ore de interviuri și pe schimbul a peste 150 de e-mail-uri cu fiul rătăcitor. Aș vrea să o găsesc și pe la noi, sunt convins că m-ar prinde și că nu m-ați mai vedea pe aici până n-aș termina-o. O afirmație a lui Nam (dintr-un alt articol) mi se pare extrem de interesantă: “Without reforms, North Korea will collapse, and when such changes take place, the regime will collapse.” Comparat cu Jong Un, Jong Nam îmi pare chiar uman. Sursa foto: Associated Press....

Pagina 1 din 1
1