
Apr 16, 2019
Mi-aș fi dorit să scriu un text optimist. Un text despre cum binele (sau măcar moralitatea, legea) învinge. Despre cum întunericul dispare. Nu, nu-s doar cuvinte dintr-un nou limbaj de lemn. Ar fi fost un semn care să marcheze o renaștere. Un semn care să ne arate că se poate. Că avem motive să sperăm. Că avem dreptul să o facem. Dar n-a fost așa. A fost o amânare. O amânare echivalentă cu o punere în libertate. Probabil că și în cazul unei acuzări, până la momentul motivării ar fi trecut luni bune, poate chiar ani (vezi cazul Vâlcov). Dar aveam măcar iluzia unei condamnări. N-a fost să fie, aș zice mioritico-fotbalistic. Dar au fost totuși două momente anterioare care mi-au atenuat preventiv amarul zile de azi. Amândouă la Craiova, amândouă în timpul mitingului PSD. Primul e Costel Bencea. E omul. Scuze. E OMUL care s-a întors din Portugalia și a încercat să ajute cum poate pe cei suferinzi. Suferinzi din cauza bolilor, dar și din cauza celor care fură până și banii de medicamente. Îl știți, sigur ați auzit de el. Costel a umblat singur printre „susținătorii” PSD cu o pancartă acuzatoare. Curaj? Sper că nu. Cel mult decență. Și al doilea e cel care a dat titlul acestui articol… „E doar despre ei, nu despre voi. O să vă arunce ca pe măselele mele când o să își dea legile. N-o să mai fie nimic de voi. Mergeți acasă că dacă lipsiți îi concediați!” Într-o organizare de tip comunist, cu oameni aduși de peste tot ca să dea bine la numărat, ei au fost insule de normalitate. Să le spui celor adunați acolo fără nicio reținere că sunt aduși să strige pentru niște hoți era de neconceput acum câțiva ani. Riscai linșarea imediată. Azi oamenii, chiar și cei prezenți la miting, își pun întrebări. „De ce mor oamenii în spitale, când boala de care sufereau era una banală? De ce mor copiii căzând în haznalele din curtea școlii? De ce sunt violați pe stradă, furați și bătuți în scări de blocuri? De ce mor oameni pe străzile sparte și niciodată suficiente. De ce pleacă băiatul meu în Spania? Sau fata în Italia? De...