Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Connected (or the perfect toy)

Connected (or the perfect toy)

Jun 19, 2020

Am stat mult pe gânduri să mă decid ce jucărie să primesc de ziua mea (surprise!). Știam ce vreau, dar aria era atât de extinsă, încât mi-a fost destul de greu să mă decid. Acum, că am făcut-o, mi se pare cea mai buna decizie luată – pe nișa asta, clar! Voiam un tracker bun și în sală, bun și afară, să știe și hărți, să fie și autonom cât de cât, să arate bine, să nu fie gros, să nu fie mare (nu-s vreun skanderberger sau care o fi numele sportivului care practică sportul ăsta – paranteză foarte lungă, cică sportului i se spune așa la noi de la preluarea greșită a poreclei în limba turcă a unui general albanez, Gjergj Kastrioti, numit Iskender Bey – Guvernatorul Iskander/Alexandru, general care avea o forță incredibilă în braț – braț fier), să pot să-l port și fără telefon lângă mine. Mi-ar fi plăcut să detecteze singur tipul de mișcare fizică, așa cum o face parțial și Apple Watch, dar nu era un punct sine qua non. Deci criterii multiple, greu de pus toate în același ceas. Am luat multe în considerate: Casio, Fitbit, Suunto, Polar, Garmin. Stai, că nu e așa simplu, chiar dacă pare. Da, sunt cinci branduri, dar fiecare are cel puțin trei modele de luat în calcul. Le-am întors pe toate părție (e-întors, că eram în lockdown), am citit tone de review-uri, dar cum să zic, nu mă face nimeni pe mine din vorbe! Am mai și întrebat în stânga și în dreapta… În final, am ales un câștigător. Garmin Fenix 6S Sapphire Carbon Grey! Cum acesta nu e un review propriu-zis, ci mai mult un customer experience, subiectivismul poate atinge cote alarmante. Ah, și nici post plătit nu e (Alo, Garmin?), doar ca să știți. Ce îmi place cel mai mult? Nu îl simți pe mână. Am mers pe varianta S (s stands for small size) nu doar din considerente de dimensiune/diametru – 42mm 6S, 47 6, 51 6X, ci și pentru greutate. Deși treizeci de grame, un espresso, par puține, la alergat le simți pe mână. Geamul e safir, am ales special sticla aceasta, că nu mi-a plăcut ideea de...

Surse pentru bugetul statului

Surse pentru bugetul statului

Jan 23, 2012

Nu mă bag în chestii legate de fiscalitate. Că-mi sare lumea în cap. Dar văd în fiecare zi o zonă din care s-ar putea scoate bani buni pentru buget. Știu că, în mod normal, instituțiile statului n-ar trebui să aibă și o activitate din care să scoată profit, dar nici să genereze cheltuieli fără sens nu ar trebui! Mai ales când pot aduce fonduri, dacă nu importante, măcar atât cât să acopere o parte din cheltuieli. Iată un exemplu din Timișoara: Baza Sportivă Ripensia (imaginea din stânga). Suprafața e mare, chiar foarte mare. Vă puteți da seama cât de mare e zona din imaginea din dreapta – punctul A. Acolo am prins cam un sfert din oraș, partea de nord-est. Dar dincolo de mărime, mai e un aspect de loc de neglijat. Chiar dacă nu e centrală, baza sportivă se află într-o zonă bună a orașului. Acces cu transportul în comun, drumuri pentru biciclete. Parcările lipsesc, dar s-ar putea rezolva foarte ușor și problema asta. Mulți doritori de sport ar prefera această locație oricărei alta situată la kilometri buni depărtare de oraș. Doar că… Doar că, deocamdată, baza e accesibilă doar celor care lucrează la Vama Timișoara. Asta înseamnă că, în afara terenurilor de tenis, pe acolo e cam pustiu. Și, din păcate, cresc bălării. Dar au paznici, au iluminat, au apă curentă. Adică au costuri. Costuri suportate din bugetul propriu. Care, până la urmă, tot din impozite și taxe e făcut. Poate nu permite legea, nu știu (rușine mie!). Dar dacă e așa, legea e stupidă! Un calcul simplu al rentabilității acestei baze n-ar fi o surpriză. O investiție mică ar crește enorm atractivitate bazei. Sunt în stare să fac un pariu cu oricine că, odată deschisă publicului (contra cost, normal), baza ar merge în profit. O investiție 100% a statului (nu ar fi o gaură în buget), dar toate încasările s-ar întoarce tot către același buget. Știu, e o situație locală. Dar cred că putem extrapola fără prea mari riscuri la nivelul României. Și vom găsi peste tot...

O idee

Ma uit cu tristete la ce se intampla in Timisoara. Un stadion care arata ca acum 40 de ani, o echipa distrusa de certurile dintre Nasu’, Mitica si toti ceilalti ce poarta responsabilitatea dezastrului din fotbalul romanesc. Nu vreau sa ne mai rugam de Primarie sau de Consiliul Judetean sa transfere bani catre Poli; nu e corect fata de restul echipelor din oras. Poate nu stiati, dar aici nu joaca doar Poli, au mai fost echipe in Divizia A, dar de care eu nu mai stiu nimic! Pe ei cine ii ajuta? Si nu mi se pare corect ca banii publici sa mearga spre jucatori profesionisti. Nu, aici trebuie sa se implice un investitor privat, serios, cu imagine. Eu m-am saturat de toate numele vehiculate pana acum si care au facut doar rau! Oricum, o sa asociez tot ce s-a intamplat in ultimii ani in sportul asta cu masive spalari de bani! Bani care, oricat s-ar lauda “patronii” din fotbal, NU SE VAD! Plecand de la o stire citita pe Onlinesport.ro  (Gica Popescu s-ar baga sa salveze Universitatea Craiova), m-am intrebat de ce se fac atatea investitii in fotbalul romanesc – vezi proaspat inauguratul stadion National Arena, constructiile incepute la Cluj si prin alte locuri, autocare de 1 milion de euro fiecare,  dar nu investeste nimeni in scoli de fotbal? Degeaba o sa ne mandrim cu stadioane moderne, de cinci stele UEFA, daca vor juca acolo echipe de nivelul diviziei secunde de prin alte campionate. Sau o nationala slaba, egala Albaniei sau altor tari din lumea a treia a fotbalului. Cine o sa vina la meciuri? Actionarii, presedintii cluburilor si familiile jucatorilor? Stiu ca Gica Popescu are o scoala de fotbal.  Imi dau seama ca nu poate face mai mult de unul singur, oricata bunavointa ar avea. Dar sunt oameni mai avuti decat el. Daca vor sa investeasca in fotbal, sa ii asigure un viitor, ar face bine sa plece tot de acolo! De la copii! Sa-si trimita scouter-ii prin scolile primare, prin gimnazii, la cautat! Nu isi vor scoate peste noapte banii, dar pe termen mediu, e cea mai buna investitie posibila. Si ar fi un “win-win” situation!...