Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Uite heliportul, nu e heliportul. Sau cum să faci o știre din nimic.

Uite heliportul, nu e heliportul. Sau cum să faci o știre din nimic.

May 22, 2015

Mi-a ajuns cât de des am văzut știrea aia cu elicopterul care nu a avut unde să aterizeze la Târgu Jiu, că era insulița ocupată cu tarabe și terase și mai știu eu ce, sărbătorindu-se zilele orașului. A circulat și la TV, și în online… Peste tot. Și, dacă nu ești din orașul respectiv, îți poate crește tensiunea: „Cum, dom`le, ăia se distrează și nu le pasă că nu poate ateriza elicopterul acolo”? Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Adică da, elicopterul ăla nu a putut ateriza pe heliport. Dar insula nu a fost ocupată ad-hoc, se știa că se vor organiza activități acolo. De ce nu a anunțat nimeni că, temporar, heliportul e indisponibil? Și că orice intervenție va avea loc pe și de pe Stadionul Municipal? De ce nu au fost anunțați cei de la SMURD? Problema a fost una de comunicare. 100%. Dacă Primăria s-ar fi gândit să anunțe serviciile de intervenții de urgență, știrea aceasta n-ar fi existat. Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut unde exact e heliportul, deși nu-s două luni de când am fost prin orașul natal, vedeta ultimelor zile de știri interne (alături de știrea cu heliportul, mai era una cu perdeaua de apă și una cu procesiune religioasă de acum două zile). Și am fost pe insulă. Poate e dincolo de baza aia de agrement, în partea de nord, că pe acolo nu am ajuns. Și nici de pe Google Maps nu îmi dau seama unde-i. E un pătrat mare, alb, nemarcat, poate ăla e. Harta Dacă nu e acolo, și e în zona fântânilor arteziene, poate îmi explică și mie cineva ce au avut autoritățile în cap să-l amplaseze atât de prost… Căi de acces? Da, ocolind la greu, că doar nu treci cu salvarea peste podul care deja a trecut de suta de ani (și care nu mai e destinat traficului auto). Nu ai cum să urci salvarea pe el, începe și se termină cu trepte. Și dacă ar fi accesibil, tot ar exista pericolul real ca podul să nu mai reziste unei mașini, în prezent fiind doar reabilitat pentru traficul pietonal. De când mă știu, elicopterele au aterizat întotdeauna pe Stadionul Municipal. Accesul...

Scurtissime (4)

Scurtissime (4)

Jun 29, 2013

Încă nu înțeleg rostul știrilor de pe plaja Mamaia. Mai ales al celor de pe plaja unor hoteluri de cinci fițe stele, unde personaje aproape grotești leagă două cuvinte cu greutatea cu care aș escalada eu Everestul. Nelipsitele băi cu șampanie și spumă vin să întregească decorul absurd. Iar editorii de știri care bagă imediat după aceea o știre cu moartea cuiva sau cu un accident sunt la fel de inspirați ca și cei intervievați.   (Sursa foto: aici) Să răman tot la vizual, mă întreb dacă nu cumva cei care fac reclamele sunt aceiași editori de mai sus. Prea anost, prea ca la… După ce pierzi minimum o oră pe zi prin metrou pe o distanță relativ scurtă, călcându-te pe picioare cu restul călătorilor, începi să apreciezi cu adevărat un oraș ca Timișoara, în care ajungi în orice colț al lui în jumătate din timpul acesta. Și asta în condițiile în care Timișoara are carențe mari în ceea ce privește traficul. Aștept linia de tren subterană promisă de actualul primar, ca să-i dau votul meu pentru următorul mandat. Deși e doar iunie, am mâncat deja (ba chiar de vreo două săptămâni) lubeniță de România. Poate mi-am pierdut memoria, dar eu nu țin minte să fi mâncat, atunci când eram copil, mai devreme de iulie… Cireșe „contemporane” cu lubenița e cel mai bun efect al încălzirii globale. Și (poate) tot legat de încălzirea globală: e plin de mașini albe. Parcă nu erau atât de multe până acum. Sau e doar efectul...

Pagina 1 din 1
1