Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Rusia, fără prejudecăți (6)

Rusia, fără prejudecăți (6)

Mar 15, 2015

<— Partea a cincea Până acum, am vorbit despre o Rusia care pare să trăiască în prezent. De la străzi, transport în comun, taximetrie, oameni pe stradă, prin restaurante, la clădiri de locuit, magazine, clădiri oficiale. Orașe relativ mari, mari, imense (Kaluga – 400.000 locuitori, Kazan 1.100.000, Moscova… greu de estimat – între 10 și 20 de milioane, depinde cum privești), viață normală. Dar am avut ocazia să văd și altceva. Chistopol. 60.000 locuitori. Un mix de tătari, ruși, bulgari. Or mai fi și alții… Un drum de o sută și ceva de kilometri din Kazan, parțial pe un fel de autostradă, drum expres, parțial pe un drum cam ca prin România, după o iarnă grea. Trecând printr-una dintre zonele cele mai verzi pe care le-am văzut vreodată. Probabil că Volga și Kama sunt vinovate… Natura arată acolo de parcă omul n-a ajuns niciodată în zonă. Sau, dacă a ajuns, nu a făcut prea mult rău. (Deși e vorba de măsuri luate din 1990 și până în prezent de a conserva zona, pentru că, în vremurile comuniste, natura a fost violată cu sălbăticie în zonă…) Un oraș despre care ai auzit doar dacă ești foarte (foarte, foarte) pasionat de ceasuri. Eu sunt doar foarte, așa că nu auzisem. Dar Chistopol e locul în care se produce Vostok, unul dintre emblemele orologeriei ruse. Din păcate, când am vrut să vizitez fabrica, era închisă, toți angajații fiind în concediu pe perioada verii. Am apucat să vad doar magazinul lor de prezentare. Și, evident, să-mi iau un ceas de acolo. Amabilitatea vânzătorului fiind una mult peste medie, chiar și peste media vest-europeană, chiar primind invitația să mă întorc și să vizitez și fabrica, subliniind că e ceva foarte interesant de văzut. N-am mai ajuns de atunci… Să revin la oraș. Fiind în mijlocul lui nicăieri, nu există prea multe posibilități de cazare. Nu tu pensiuni, nu tu hoteluri… nimic. Adica sunt două hoteluri. Eu am stat doar într-unul singur și, deși era mult peste condițiile de cazare pe care le trăisem în studenție, aveam destule rețineri să folosesc baia. Ba chiar întreaga cameră. Deși totul era renovat (colegi de-ai mei care ajunseseră înaintea mea acolo cu vreo șase...

Rusia, fără prejudecăți (5)

Rusia, fără prejudecăți (5)

Jan 22, 2015

<— Partea a patra Episodul de azi este dedicat unui oraș rusesc care a reușit să mă surprindă plăcut: Kazan. Despre Kazan îmi povestea bunicul meu, făcuse prizonieratul de război acolo în deceniul cinci. Probabil că nu văzuse orașul sau, chiar dacă îl văzuse, avusese alte lucruri mai bune de făcut decât să stea să-l admire. Ca să vă faceți o idee pe unde vine, eu am schimbat trei avioane ca să ajung acolo, am plecat dimineața la 6 din Timișoara și am ajuns cam pe la nouă seara. Mai e puțin („puțin” în termeni rusești de a descrie distanțele) și dai de Urali. Iar bunicul meu s-a întors pe jos de acolo… Vedere din interiorul Kremlinului – probabil o clădire guvernamentală, nu aveai voie să treci de porți. Când am ajuns pentru prima dată în Kazan, n-am văzut altceva în afara aeroportului. Am plecat mai departe, către un cătun din Tatarstan. Un cătun renumit pentru fabrica de ceasuri Vostok. Colegii, care erau pentru a doua oară acolo, mi-au zis că terminalul ăsta nou nu exista anul trecut. L-au ridicat nu chiar peste noapte, dar „peste an”, da. Din interior n-am apucat să văd mare lucru atunci, țin minte doar că parcarea era dezolantă. Ploua, parcă, iar asfaltul nu fusese încă turnat… La care mai pui un întuneric complet, niciun bec pe o rază de o sută de metri. A, și un ambuteiaj groaznic la ieșirea din parcare. Odată ieșiți, imaginea se schimba radical. Pe șosea, până la primul sens giratoriu, totul era luminat. Asfaltul, ca-n palmă, marcajele de pe asfalt – impecabile, panouri și în caractere latine (mai rar în Rusia). Când am aterizat pentru a doua oară, totul era altfel. Era o vreme excelentă, era zi, nu noapte. Terminaseră și parcarea, așa că n-am mai avut parte de șocul inițial. O cursă de taxi (fără ceas) până în centru a fost cam 800 de ruble (pe atunci, cam 80 de lei). Cam douăzeci de kilometri. Cel mult. La întoarcere, cu taxi comandat, a fost cam 300. Practic, un chilipir! La fel cum am putut constata și prima dată, drumurile erau excelente. Și impresia s-a menținut până în centrul orașului la hotel. Dar nu numai...

Pagina 1 din 1
1