Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

It`s about time

It`s about time

Jun 11, 2017

De mic am avut o problemă să reacționez instantaneu când a fost vorba de stânga-dreapta. De mâini/direcție vorbesc acum, nu de politică… Îmi lua ceva, de ordinul secundelor (două-trei) până să-mi dau seama care, cum. Venită prin Târgu Jiu, o rudă din București încerca să-mi vorbească despre box (despre croșeu, uppercut and so on) și să mă „antreneze”. Și s-a prins că nu aș putea face box de performanță pentru că n-aș fi în stare să atac instantaneu, așa cum mi-ar spune antrenorul. Și atunci mi-a zis: „Stânga e aia pe care ai ceasul.”. Doar că la șase ani nu aveam încă ceas. Mi-a desenat unul cu pixul pe mână, analogic, cu tot cu curea. L-am ținut până s-a dus singur, fără să insist cu ceva abraziv să-l șterg. Nu la mult timp după aia, a venit primul ceas. Rusesc, evident. Luk. Dar tot n-am reacționat mai repede la dreapta/stânga. Și după aia… am început să le strâng. Cu zecile. Repede, pe fast forward, ajungem în prezent. Și pentru că prezentul înseamnă, în primul și în primul rând, tehnologie, timpul se măsoară inteligent. Nu se consumă așa, dar asta e altă poveste. So… there`s my story: un review rapid al ceasurilor smart pe care le-am avut la mână. Pebble Watch. The very first model. Ăsta a fost primul meu smartwatch. L-am comandat după ce strângerea de fonduri pe Kickstarter s-a terminat, dar nu din lipsă de încredere, ci pentru că am auzit abia imediat după aceea de el. Am așteptat patru luni după el. Patru luni! Verificam de mai multe ori pe zi comanda, să fiu eu sigur că nu a ajuns și am ratat momentul. Ca să nu mai zic ce m-am enervat când l-am văzut deja la cineva pe mână prin oraș… Noroc că a venit la câteva zile după. Primul contact a fost absolut năucitor. Așa, preistoric, cu ecran monochrom, cu pixelii cât casa, fără ecran tactil, și tot m-a cucerit. (Stați liniștiți, nu o să scriu la toate așa de mult!) Pe scurt, ceasul e waterproof (deci poți liniștit să înoți cu el, ba chiar să te scufunzi), ceea ce îl face bun și la schi, că rezistă transpirației intense de...

The future is…?

The future is…?

May 19, 2015

Viitorul e imprevizbil. Poți, în unele limite, să faci prognoze sau previziuni. Ca la meteo. Dar șanse să aibă o acuratețe apropiată de certitudine sunt puține. Așa că nu m-aș arunca să declar pe nimeni câștigător al marelui premiu ”Învingător al motorului cu combustie internă”… Ultimele zile au adus foarte multe discuții despre vehiculele propulsate electric. A scris Mircea Meșter despre Opel Ampera, a scris și Adrian Mihălțianu despre BMW i8, oameni din domeniu, care știu ce spun și ce scriu. Mașini SciFi, fără îndoială. A mai scris și Radu Dumitru despre Renault ZOE, și el bine documentat.  (E inginer, deh…) Și asta ca să iau în calcul doar ultimele două luni. Ai putea spune că e o ofensivă națională. Și, dacă am fi Statele Unite, n-ar fi o idee rea. Dar suntem România. Și atunci, și ce spune Dan are foarte mult sens. (Să mergeți pe linkuri, chiar sunt articole interesante!) Și e foarte interesantă și tehnologia Toyota de pe autoturismele Hybrid! Poate cea mai bună idee, dacă acumulatoarele care deservesc motoarele electrice s-ar încărca doar în acest fel. Pentru că, dacă mă gândesc la Timișoara, eu nu știu nicio priză publică (sau contra cost) pentru mașini electrice. În parcarea subterană a blocului meu există doar prize pentru alimentarea porților electrice. Poate or mai fi, dar nu le-am văzut eu. Dar chiar și așa, vorbim de 10% dintre mașinile celor care locuiesc în bloc, restul sunt afară, în parcarea aflată sub cerul liber. Fără nicio priză. Ce faci, tragi cablu până la mașină? Și am înțeles că nu-i suficient să tragi doar un cablu, direct de la priză normală, din casă, ca și cum ai băga televizorul. Mai ai nevoie de adaptoare. Bine, vin cu mașina, nu-i vorba de un extracost, dar trebuie să-l cari și pe ăla cu tine. Și tot mai ai nevoie de o priză cu un anumit amperaj! N-am înțeles de ce nu au ales soluția „plug&play”, fără o mie de alți „intermediari”. Bagi direct mașina în priză, având totul incapsulat sub capotă. Sau unde o fi cazul.  Nu vorbim de autonomie. Sau vorbim, dar dacă mașinile sunt folosite preponderent în oraș și dacă nu ești angajat al unei companii de...

Spre cer

Spre cer

Feb 9, 2013

Probabil că nu a început așa, dar e una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume. New York, 1932. © Bettmann/CORBIS Construcția GE Building. Mai bine de optzeci de ani au trecut de atunci. Tehnologia a avansat enorm. Chiar și în construcții. Statele Unite au fost mai mult timp singurii deținători de recorduri mondiale (vorbesc doar de zgârie-nori). Mileniul al treilea aduce o detronare aproape completă a americanilor, asiaticii luându-le locul. Emiratele au țintit cel mai sus, peste limita kilometrului… N-au atins-o. Nu încă. Iată cum arată astăzi primele zece clădiri zgârie-nori: 1. Burj Khalifa (828 m) – Dubai (Emiratele Arabe Unite). E probabil cea mai mediatizată clădire a deceniului. Așa cum ziceam acum vreo câteva zile, mie încă nu îmi vine să cred că există. 2. Abraj Al-Bait Towers (601 m) – Mecca (Arabia Saudită). Am văzut-o anul trecut la știri, atunci când se prezentau imagini de la procesiunile religioase. Inițial nu mi-am dat seama ce e, am crezut că-i ceva moschee. Până să mă apuc de acest articol, nici prin cap nu mi-a trecut că-i a doua clădire ca înălțime din lume. Chiar dacă eram conștient de dimensiunile ei (prin comparație cu Masjid al Haram), nu am realizat cât de mare e. 3. Taipei 101 (509 m) – Taipei (Taiwan). A avut și ea perioada ei de glorie, fiind în vârful (!) clasamentului. E drept, doar vreo șase ani. Am văzut un reportaj (parcă pe Discovery) despre cum s-au gândit constructorii să o facă „earthquake-proof”, instalând o sferă imensă la unul dintre ultimele etaje… Uluitor. 4. Shanghai World Financial Center (492 m.) – Shanghai (China) 5. International Commerce Center (484 m.) – Hong Kong (Hong Kong) Mă opresc aici, dar iată linkuri către primele zece cele mai înalte clădiri ale lumii: Burj Khalifa Makkah Royal Clock Tower Hotel Taipei 101 Shanghai World Financial Center International Commerce Centre Petronas Tower 1 Petronas Tower 2 Zifeng Tower Willis Tower Kingkey 100 Europa apare abia după locul 30… Rusia cea plină de bani (Moscova, ca să fim exacți) se uită cu coada ochiului către Asia și parcă n-ar vrea să rămână în urmă, dar nici nu va prinde „top ten”. Mercury City Tower a devenit cea mai înaltă clădire...

Pagina 1 din 1
1