Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Ai grijă ce-ți dorești

Ai grijă ce-ți dorești

Jul 6, 2014

Cu mult timp în urmă, ca adolescenți, ne adunam, mai mulți, în Parcul Central din Târgu Jiu, în jurul unui studiou de înregistrări. Toți eram „rockeri”, ăsta era numitorul comun. Genurile, în schimb, plecau de la Pink Floyd, treceau prin Iron Maiden sau Judas Priest, și ajungeau la nume prea thanatice, ca Morbid Angel, Canibal Corpse, Death… Mă rog, ați prins ideea, nu despre muzică e vorba. Ca și vârste, spectrul era la fel de larg, de la puștani care de abia intrasem în particula „teen”, până la veterani care ieșiseră de câțiva ani din ea. Ne întindeam cam un deceniu, de la Prâslea la Matusalem. Iar ca studii, de la școala generală, la masterat. Pierdeam mult timp pe acolo. Bine, poate e prea mult spus „pierdeam”, mai ales că acolo am făcut primii mei bani de buzunar din altă sursă decât părinții. Și mai ales că acolo am ascultat mai multă muzică decât alții într-o viață. Muzică și povești. Unii fiind deja studenți, aveau ce să povestească. Și îmi aduc aminte de un tip (de fapt, îmi aduc aminte de orice tip care „atârna” cu noi pe acolo, dar despre unul, în special, vreau să vă vorbesc acum) care a zis ceva ce mi s-a părut interesant: că nu și-a dorit, până atunci, cu adevărat, decât două lucruri în viață. Primul era o bicicletă. Al doilea, să ajungă jurnalist. Destul de resemnat, a zis că pentru bicicletă e deja prea mare… Nu-mi dau seama de ce mi-au rămas cuvintele lui în cap, chiar nu îmi dau seama. Până vineri seara, când, pe TVR HD, am văzut o emisiune făcută de el. Și mi-am reamintit de cuvintele lui… Cred că-i mai văzusem articole prin presa online, dar nu-l văzusem și la TV. Jurnalistul se numește Gabriel Geamănu, lucrează la TVR și, până ieri, nu știam că are o grămadă de reportaje care merită văzute. Și, fără să vrei, îți dai seama că poate nu-i chiar atât de bine să ți se îndeplinească toate dorințele în viață. Cine știe dacă aș fi auzit vreodată de un ciclist pe nume Gabriel...

Douăzeci și patru de ore pentru douăzeci și patru de ani

Comemorăm și în acest sfârșit de decembrie, ca de fiecare dată în ultimii douăzeci și patru de ani, evenimentele dureroase care au dus la renașterea noastră ca națiune. Ca oameni. Ca ființe libere. Așa cum ar fi fost normal să fim mereu… Nu intru în polemici cu cei care plâng vechile vremuri, le recomand articolele despre Republica Populară Democrată Coreeană, ca să nu o mai lungesc aiurea. Dar să revin la ideea mea… Pentru că sunt sătul de toată demagogia politicienilor care ies cu această ocazie, în fiecare an, în fața și depun coroane și țin lumânări în mâini de parcă le-ar păsa, când de fapt nu vor altceva decât să apară pe ecran, la cât mai multe emisiuni de știri sau talk-show-uri, mi-aș dori ca anul acesta să fie altfel. Să arătăm că ne pasă. Că ne pasă că, dincolo de coroane frumoase și cuvintele seci, sunt prea multe gesturi de infractori. Sunt prea multe legi strâmbe, date doar pentru ei. Sunt încălcări grave ale moralității și chiar legalității. Sunt sfidări după sfidări, de la înălțimea pe care doar arivistul o percepe, sunt momente de nesimțire rară, sunt atât de multe clipe de umilire, de bătaie de joc… încât ne ajunge! Nu mai vrem să-i vedem. Și pentru că ei sunt vizibili numai și numai pentru că a existat acel Decembrie 1989, mi-aș dori ca, pentru douăzeci și patru de ore, să existe un embargou total al oricărei imagini a unui politician la televizor. Indiferent de context, de ceea ce vrea să spună… Mi-aș dori să fie forțați la o „silenzio stampa”! Măcar atât, o zi… Douăzeci și patru de ore pentru cei douăzeci și patru de ani pe care nu îi merită!...

The Cable Guy

The Cable Guy

Jun 12, 2013

Eu am vreo 120-130 de canale pe cablu. Plus vreo 10 canale de radio, dar ele ies din orice calcul, nu am ascultat niciodată radio pe TV. De uitat, mă uit la maximum 10. Dar e maximum maximorum… ProTV,  B1 (da, băi, sunt băsist!), TVR – rar de tot, HBO – și mai rar. Probabil că mai dau un canal de sport (s-ar putea să nu fie mereu același, nu prea mă uit la siglă), unul de știri (Digi24 e chiar OK), ceva știri de la CNN sau BBC. Mai rar ajung pe francezi, dar astă pentru că nu am altceva în afara TV5, care e așa și așa.  (N.B. Vreau înapoi M6!!!)  Mai aterizez și pe National Geographic, că-i și HD. Și… cam atât. Restul canalelor se pierd în blackbox-ul de la RCS… Blackbox pentru care plătesc lunar vreo 10 lei. Plus abonamentul la cablu. Nu e o sumă care să te împovăreze, dar am sentimentul că o plătesc degeaba. Alta e problema mea. Am ajuns la tehnologia 4G. Nu știu dacă la mine acasă, în acest moment, e disponibilă, dar sunt convins că va ajunge și aici. Dar 3G și WiFi-ul sunt prezente peste tot în casă. Cu toate astea, cablul coaxial încă îmi mai străpunge pereții… O tehnologie veche de 130 de ani intră într-un televizor mai scump decât o mașină bună (da, am văzut un TV 4k la prețul de 79999 lei, redus de la 89999!). Nu, nu la mine, nu-s nebun să dau atât de mult pe un televizor! Dar chiar și așa… Același cablu intra și în televizorul bunicului meu. Într-un televizor pe lămpi, ceva în genul celui din poză, acum 50 de ani, când l-a cumpărat. Contează prea puțin că azi mai intră și într-un decodor, e irelevant, atât timp cât televizorul ar merge și în condițiile unei conexiuni directe. Am văzut că există și IPTV, dar nu cred că merge direct de pe televizor, fie el și smart TV. Iar widget-urile din astfel de televizoare sunt extrem de greu de folosit. Sau se mișcă televizoarele prea încet… nu știu. Ce aș vrea eu? Să intre totul în casă printr-un singur cablu! Dacă s-ar opri la ușa de...

Ne distrăm!

Ne distrăm!

May 3, 2013

Cu mult timp în urmă, pe când televiziunile românești nu făceau o știre din orice beție/bețiv, indiferent de motiv, mă uitam la o emisiune (emisiune, nu știre!) pe ProSieben, parcă: Spiegel TV. Era vorba despre nemții care merg în concediile de vară prin insulele din Atlantic sau Mediterană. Se îmbătau până la inconștiență. Ba chiar mai mult, făceau concursuri cu alcooletilmetrul (aparatul acela pentru testat nivelul alcoolemiei folosit și de polițiști). Îi vedeai cu halbe de bere de un litru în care își făceau cocktailuri care mai de care mai „ucigătoare”… Nu era de bine reportajul, chiar dacă se dorea a fi doar amuzant. Îi mai arătau o dată și la plecarea din concedii, înaintea îmbarcării în chartere, cu ochelari de soare chiar și în terminal. Iar dacă nu-i aveau pe nas, trebuia să ai o mare doză de perspicacitate ca să le ghicești poziția ochilor mult prea adânciți în orbite, devenite adevărate găuri negre. Finalul reportajului spunea că, după astfel de concedii, nemții mai au nevoie de măcar o săptămână de relaxare, acasă. Acum, mă uit la oricare dintre televiziunile românești și văd că i-am ajuns. E 1 Mai sau orice altă zi liberă, românii se distrează încercând să atingă noi culmi bahice. Nu-i judec, n-am motive. Dar mă gândesc că, dacă tot ești incapabil să mai articulezi sau să-ți păstrezi echilibrul, stai, naiba, departe de camerele de luat vederi! Sau crezi că le faci o bucurie părinților, apărând în halul ăla la știrile serii? Nimic nu cred că-i face mai mândri de tine decât să te vadă cum îmbrațișezi un stâlp. Și nu din dragoste, ci doar într-o ultimă încercare (nereușită) de a rămâne biped. Un mare, mare, mare minus tuturor televiziunilor care promovează așa ceva pe post de știri! Sursa foto:...

Domino Day

Domino Day

May 14, 2012

Uitasem de show-ul la care m-am uitat ani de-a rândul pe RTL2… Domino Day. Până am văzut acum cinci minute pe 9gag chestia asta. În cazul în care n-ați avut curiozitatea să dați click pe link-ul de mai sus, vă zic eu pe scurt despre ce e vorba: în fiecare an se încerca doborârea recordului mondial al numărului de piese de domino care cad într-un carambol. Emisiunea era realizată de același producător că și în cazul BigBrother, Endemol Netherlands. Am pus aici câteva filmulețe… Și mi-aș dori să văd așa ceva și pe la noi, ca să nu mai aud atâtea discuții ca la „Românii au talent” sau „Vocea României”. Că aici nu văd ce ai mai putea contesta… Chiar așa, oare ce mai face Soso?   Sursa foto:...

Final de sezon

Final de sezon

May 12, 2012

După ce m-am uitat la aproape tot sezonul doi al show-ului „Românii au talent” și am aflat și câștigătorul, dincolo de spectacolul foarte bine promovat (social-mediatizat, chiar), bine pus în scenă și de succesul de necontestat, am rămas cu câteva întrebări/constatări:  – De ce nu sunt publice statisticile SMS-urilor/apelurilor trimise? Ar înlătura orice suspiciune vis-a-vis de rezultatul final. Da, știu, ar putea influența rezultatul direct al voturilor (știind că s-au exprimat doar 10.000 de voturi în ultima finală, te pune un pic pe gânduri și poți să faci un calcul rapid din care să rezulte că tu, ca și participant, ai putea să iei premiul cel mare cu o investiție de… 20.000 euro, să zicem). Dar cred că vorbim de un număr mult mai mare de voturi. Acest prim punct mă face să mă gândesc automat la al doilea…  – Înțeleg logica: „Românii au talent” e un business, nu o instituție de binefacere. Se bagă bani mulți acolo, logistica e impresionantă, nu e un show de doi lei… Dar la audiențele pe care le au, reclamele ar trebui să fie ca în finala SuperBowl de scumpe. Mă rog, păstrând proporțiile. Oricum, premiul cel mare vine de la un  operator de telefonie mobilă. Și atunci, mi s-ar părea normal ca de pe un telefon să meargă un singur vot. Da, e un pic comunist ce zic. Dar n-am zis că ar trebui să fie scoasă și suprataxa…  – Dacă online-ul consideră că e meritul lui că a câștigat Cristian Gog, înseamnă că a luat-o complet razna! A pune în balanță cele câteva mii de conturi active de twitter (promovarea s-a făcut preponderent în acest mod – sau cel puțin asta a fost observația mea) cu milioanele de telespectatori… Eu zic că e deplasat. Niște banner-e pe bloguri nu au impactul televiziunii. Oricât de mult o hulim, o criticăm, o ignorăm, impactul e copleșitor. Cuvântul lui Andi Moisescu a adus mai multe voturi decât o mie de tweet-uri.  – Nu l-am susținut nici pe blog, nici prin contul de twitter pe Cristian. Ba chiar mai mult, am avut impresia de multe ori că prietenii lui au sufocat atmosfera cu mesajele. Dar am supraviețuit. Cristian mi se pare...

Pagina 1 din 2
1
2