Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Unii nu pot…

Da. Unii chiar nu pot. Sa citeasca. Sa scrie. Sa alerge. Pentru ca le lipseste vederea. Pentru ca si-au pierdut bratele. Pentru ca nervii lor s-au intrerupt pe undeva prin coloana vertebrala si acum stau in scaun cu rotile. Sa faca lucruri pe care noi le facem zi de zi. Sa urcam scari. Sa conducem o masina. Sa ne plimbam prin parcuri. Sa admiram verdele din jurul nostru. Sa ascultam muzica. Sa dansam. Nu pot sau nu mai pot pentru ca destinul a hotarat altceva pentru ei. Dar noi, cu ce drept le spunem ce au voie sa faca si ce nu? Noi, cei ce putem sa facem orice. Noi, cei ce nu avem de surmontat vreo bariera ca sa facem lucruri normale. Noi, sa le interzicem lor, celor care se chinuie sa-si aduca inapoi speranta si normalitatea? Heaven Timisoara, stii asta: “Errare humanum est sed perseverare diabolicum” ? A zis-o Seneca. Sa nu iti faci griji, nu o sa apara vreodata la usa ta ca sa fii nevoit sa-i refuzi accesul! Un club cu asa pretentii ar trebui sa stie ca, in lumea de azi, persoanele cu nevoi speciale nu sunt tratate ca in Sparta sau ca in lagarele de concentrare naziste. Nu aplicam solutia finala pentru ei. Si nici nu ii integram in societate pentru ca ei sunt deja acolo! Adaptam doar mediul nostru (scari, rampe de acces, trotuare fara borduri la trecerile de pietoni) ca sa il poata folosi toti. Unii NU POT. Dar cand altii NU VOR, ce mai e de spus? Daca asa arata Paradisul, eu as prefera sa raman afara! Felicitari Alexandru Bleau pentru initiativa si articol! (Multumiri pentru stire, Tion!)    ...

Supravietuire

Nu prea se impaca betonul cu viata salbatica dar mai sunt si exceptii:   (Soparla nu-i de-a noastra. E rezident al Budapestei) Ieri seara am vazut o broscuta in parcarea subterana a blocului in care locuiesc, cu ceva timp in urma, un arici se plimba nestingherit pe trotuar si niste fazani (sau pauni… nu-s sigur) isi infoiau penajul in gradinile unor vecini. In Cracovia (in zona Parcului Tehnologic, nu la periferie) am vazut o vulpe mirosind rotile masinilor din parcare. Ziua, in amiaza-mare. Nu parea in niciun fel stingherita de prezenta oamenilor. Daca as sta langa munte, m-as intalni probabil cu specii si mai interesante.  Nu mi-ar fi tot una sa ma iau de ursul ce rascoleste in europubele si sa ii spun: “Vrei, te rog, sa treci la celalalt tomberon? Asta-i pentru reciclabile!”   Noi cat timp am putea supravietui departe de civilizatie?...

Ca tot am zis de praf…

Iata cum a rezolvat Primaria Timisoara problema prafului: solutie. (via twitter, multumiri @dansandu @Monathais, sursa: Realitatea.net) Deci…  se poate!...

De unde vine praful?

E omniprezent in oras. Nu conteaza cat de multe parcuri sau zone verzi sunt, praful castiga fara drept de apel. Poti sa vezi zilnic masini de la salubritate pe strada, poti sa ii vezi pe angajati maturand de zor… praful rezista! Eroic, chiar. Lasand deoparte efortul oamenilor inarmati cu o matura de nuiele ce are eficienta ZERO sau masinile alea cu perii ce doar ridica praful dintr-un loc ca sa il duca in altul, lasand deoparte cisternele ce stropesc pe marginea drumului de parca in contact cu apa, prin cine stie ce reactie chimica (divina???), praful ar disparea… lasand deoparte aceste aspecte  (sunt totusi incercari chiar daca efectul nu e cel dorit si rentabilitatea serviciului de igienizare a orasului nu cred ca intereseaza pe nimeni ca doar sunt bani publici), nu pot sa nu ma intreb: de unde atat de mult praf??? Nu se mai construieste atat de mult in ultimul timp, traficul prin oras (cel putin de mare tonaj) a inceput sa fie cat de cat reglementat, nu sunt fabrici de ciment sau cariere de piatra in apropiere, sunt paduri in jurul nostru, parcuri peste tot in oras… Oricat as incerca, nu pot sa imi dau seama de unde vine praful! Vorbesc de...

Pagina 11 din 11
«
9
10
11