Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

What if?

What if?

Aug 14, 2012

Eu nu am votat. Motivația e de mult timp pe blog, nu la asta vreau să mă refer… Altceva mi-a venit acum în minte. M-am mutat din orașul natal (în acte) abia anul trecut, deși sunt de mult timp în Timișoara. Nu sunt un caz singular, având în vedere că nu-i prea ușor să îți schimbi toate actele. Știu că la momentul respectiv nu exista niciun fel de evidență electronică (nu este centralizată sau nu este folosită), sau cel puțin la nivel de impunere locală (taxe locale) pentru că știu ca a trebuit să îmi mut dosarul fiscal (adică dosarul  a fost preluat personal de la Tîrgu Jiu și depus la Timișoara la fel de personal, deși un transfer electronic al datelor era chestie de 5 minute). Cu puțin mai mult de un an de „timișoreală” oficială, aș putea să banuiesc că figurez încă pe listele electorale din Tîrgu Jiu. La fel cum aș putea să am bănuiala că și la noul domiciliu am fost înscris pe liste (cât timp nu există evidența computerizată și centralizată, nu vă de ce nu ar fi așa). Și acum apare întrebarea: dacă cineva a votat în numele meu și într-o parte, și în alta, eu sunt bun de pușcărie, nu? Mai ales că în ziua respectivă am fost în amândouă orașele… Cum pot eu să demonstrez contrariul? Sursa foto:...

Scotocind prin hipocamp

Scotocind prin hipocamp

May 31, 2012

Atunci când am ascultat pentru prima dată piesa asta, nu existau mp3 player-e, telefoane cu media player, chiar şi un simplu CD-player portabil îl luai cu cel puţin două burse de studiu. Ţin minte că aveam un Sony Walkman care nici măcar auto-reverse nu avea. Dar avea un filtru XBass care făcea toţi banii. Cred ca l-am ţinut până a început să piardă piese (la propriu).  Pe casetofonul ăla am ascultat de zeci de ori albumul “Tragic Kingdome” (împrumutat de la un prieten). Ţin minte că în ziua în care mi l-a dat, l-am ascultat fără oprire pe drumul  de la Tîrgu-Jiu spre Timişoara, pe tren…  Singurul moment în care a făcut o pauză a fost în gara din Simeria, când a trebuit să schimb bateriile. Iar în dreptul piesei Ex-Girlfriend aproape că s-a rupt banda… Încă o mai ascult pe “repeat”… Sursa foto:...

Mulţumim din inimă partidului!

Mulţumim din inimă partidului!

May 5, 2012

Așteptam vacanța mare și nimănui nu-i mai stătea mintea la lecții, când pe ușa clasei a intrat un profesor care ne-a anunțat pe un ton între grav și comic că s-ar putea să ne mai vedem peste vară. Cum corigențele nu intrau în discuție (eram o promoție bună într-o școală la fel de bună), am început să șușotim și să lansăm scenarii care mai de care mai fanteziste. Ne ducem în tabără? Se face vreun cerc de matematică sau altceva la școală? Nu, că n-ar chema toată clasa acolo. Trebuie să aducem iar maculatură? Sper că nu trebuie să aduc sticle și borcane, sursa mea de bani de ștrand. Dar răspunsul nu s-a lăsat prea mult așteptat. Și, sincer, nici profesorul nu părea prea încântat. Ba chiar mai mult, nici macar nu reușea să mimeze neutralitatea față de vestea pe care se pregătea să ne-o dea… Era chiar dezamăgit. „Suntem școala desemnată să organizeze defilarea de 23 August”. Pentru mine, vestea nu era chiar atât de proastă. Urma să mă întâlnesc cu colegii de clasă și ăsta nu putea fi decât un lucru bun. Pe atunci, vacanța de vară era echivalentul unei rupturi aproape definitive de prietenii din școală. E drept că nu mai făcusem parte din nicio defilare până atunci, așa că nu aveam nici cea mai mică idee în ce ne bagă. Părea interesant. Și destul de îndepărtat. A rămas că ne întâlnim cu zece zile înainte de eveniment pentru repetiții. Cred că pe atunci vacanța de vară nu începea pe 15 iunie, așa cum începe acum, ci undeva pe la sfârșit de iunie. Dar n-am certitudinea asta și nici nu are prea mare importanță. Doar că prea repede s-a dus prima parte a vacanței. Aia până la repetiții. Prima zi de repetiții (cred că prima săptămână) a fost un dezastru. Coordonarea era imposibila, nimeni nu auzea (nu era atent la) indicațiile profesorilor, bancurile și prostiile pe care le scoteam toți din gură ca pe bandă rulantă erau mult mai interesante. Iar cum priveliștea colegelor mai mari (noi treceam în clasa a șasea, ele a șaptea, a opta) în pantaloni scurți era ceva rarisim – poate pe la ștrand mai aveai ocazia...

Termen de garanţie: o sută de ani

Termen de garanţie: o sută de ani

Feb 18, 2012

Când eram mic, podul ăsta era un adevărat magnet pentru mine. De fiecare dată când treceam peste el, îl admiram ca pe o operă de artă. Cumva îl asociam cu La Tour Eiffel. Poate și pentru că arăta atât de… brut. Doar oțel. L-am trecut de câteva ori și pe jos. Zona era tare pitorească, peste Jiu era un mic parc de distracții, în afara celui din Parcul Central și mici pâlcuri de păduri… Acum e doar beton. Noroc cu lacul de acumulare, mai schimbă un pic peisajul Construit în trei ani (1894-1897) după planurile a doi francezi (poate de aici și asemănarea cu turnul parizian), Podul Jiului a fost scena unei lupte din timpul Primului Război Mondial. Armata germană nu a reușit să-l treacă și nici să cucerească orașul Tîrgu-Jiu. Momentul a fost marcat printr-o placă memorială și, mai târziu, prin două tunuri. Podul a fost folosit exact atât cât au specificat constructorii – 100 de ani. Chiar înainte de a expira veacul, Primăria a primit o notă din partea constructorului prin care era anunțată atingerea acestei limite. N-a fost scos complet din uz, a fost mutat la jumătate de kilometru în amonte, fiind în prezent un punct de atracție al Parcului Central din Tîrgu Jiu, nedespărțit de adevăratele comori ale orașului, sculpturile lui Brâncuși. Și pentru că turismul în Gorj nu prea e o prioritate (din păcate) și informația despre ce puteți să vedeți acolo e destul de rară, vă recomand un blog pe care l-am descoperit întâmplător, căutând imagini cu podul. Nu e nicio reclamă, e doar un gest de normalitate. Sursa foto: aici și...

Lacul de lângă Dunăre

Lacul de lângă Dunăre

Feb 9, 2012

Nu mai ştiu exact ce căutam pe Google Maps, dar am ajuns aici: View Larger Map Vă puteţi juca la zoom-ul ăla ca să vă daţi seama cam pe unde vine zona. Dar lacul există cu adevărat sau apare doar atunci când Dunărea creşte peste măsură şi inundă Lunca? Mai ţin minte şi acum Atlasul Geografic (roşu, cu rubrica “Ştiaţi că?” pe ultima pagină) sau cărţile de Geografie în care, pe harta României, apărea lacul Ceauru. Un lac imens (parcă era considerat cel mai mare din ţară) chiar lângă Tîrgu Jiu. Lac pe care îmi imaginam de atâtea ori ca mă dau cu barca ori cu pluta, ca prin cărţile lui Jules Verne… dar cu apă cam cât am eu la genunchi. Sursa foto:...

Nu suntem altfel

Nu suntem altfel

Jan 26, 2012

Când mi-am schimbat pașaportul, prin 2006, un polițist povestea cuiva că, pe când era în tura de noapte, l-au chemat gardienii publici pentru ceva ce și lui i s-a părut de necrezut: un camion a rămas prins in Poarta Sărutului. Adică nu tot camionul, doar cabina. Idiotul intrase voit cu mastodontul în parc, cu gândul să treacă prin Poartă. Rămas captiv acolo, claxona întruna, că nici să iasă nu mai putea (ambele uși erau lipite de stâlpii verticali) și nici în spate nu mai putea să dea, că îi murise motorul. A fost nevoie de un alt camion să-l tragă de acolo. Mă îndoiesc că există cineva care să n-aibă o idee despre cât de valoroase sunt operele lui Brâncuși. Se pare că soferul n-a știut. Sau a vrut să mai dea o probă pentru o nouă cateogorie pentru permisul auto. Am mers și m-am convins la fața locului. Urmele de metal și vopsea se mai vedeau pe interiorul arcului. Ăsta a fost un episod. Un altul, tot de capodoperele lui Brâncuși legat… Auzit după Revoluție. Se pare că, imediat după venirea la putere a comuniștilor, Coloana recunoștinței fără sfârșit – numele ei real – a fost considerată simbol al burgheziei și decizia a fost să o doboare. Au adus un buldozer și au legat Coloana cu cabluri. Dar necunoscători în ale fizicii lui Arhimede, au prins cablurile aiurea, chiar la o jumătate de metru de sol. Au reușit să o încline. În final, au revenit la sentimente mai bune și au păstrat-o. La fel au făcut și cu sculpturile. Chiar mai mult, le-au promovat ca obiective turistice. Relaxați-vă, nu am de gând să fac apologia comunismului, doar trebuia să o recunosc. Încă un gest iresponsabil: un imbecil a aruncat în Jiu unul din scaunele de pe Aleea Scaunelor. A fost recuperat și restaurat, probabil că nu se poate identifica dintre toate celelalte. Dar ce altceva în afară de tărâțe ai putea avea în cap, să faci așa ceva??? În fine, am zis destule pentru un oraș atât de mic. Cel mai important e că au învățat lecția și există pază zi și noapte în parcurile care găzduiesc operele lui Brâncuși. N-am ce să îi reproșez actualului...

Pagina 2 din 3
1
2
3