Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Prin liceu, cu viteza sunetului

Prin liceu, cu viteza sunetului

Jan 21, 2012

Cred că ar trebui să scriu cât mai repede leapșa asta, să nu uit…  sunt din ce în ce mai departe de acele timpuri. Trecuse primul an (întreg) școlar în libertate. Scăpasem de uniforma aia ordinară, dintr-un material de o calitate atât de proastă încât nu puteam să îl ating, de cravata aia cu care ar fi trebuit să mă mândresc… Descoperisem Iron Maiden, Pink Floyd, Judas Priest. Începuse „Saved by the bell” și eu începusem să visez la următorii 4 ani din viața mea. Examenul de admitere n-a fost chiar floare la ureche, dar m-a dus acolo unde mi-am dorit. Treapta întâi, așa îi spuneam. Chiar dacă cea de-a doua nu mai exista. Și a urmat vacanța de vară pe care chiar nu mi-o reamintesc. Doar ultimele zile, când mi-am căutat de nebun prin tot orașul niște blugi faini. Așa, ca pentru liceu… Colegi îmi erau mulți prieteni din școala pe care doar ce o terminasem. Deh, oraș mic, ce să faci. Nu neaparat de clasă, dar asta nu era important. În cele din urmă, n-am rămas decât cu un prieten din toți anii aia. Faza cea mai tare era că, deși nu semănam cu Sandu de nicio culoare (e un pic și la propriu chestia asta, eu sunt mai… măsliniu, el e alb de-a binelea), eu având 1, 75, el bătea bine spre 1,90… lumea credea că suntem frați. Că numele de familie nu prea conta pe atunci. Prima revoltă a venit și ea destul de repede. Ziceam mai sus de ceva trupe rock. E clar ca lumina zilei că părul lung era un „must”! Doar că… „not allowed”! Pe vremea aia nu prea te certai cu directorii, nici măcar cu profesorii, dar ei erau mai indulgenți. Așa că, mă ascundeam pe unde puteam. Doar-doar nu ne-om întâlni. Ei, nu prea puteai să eviți la nesfârșit. Ironia maxima a fost că, deși mă văzusem scăpat după al doilea an (nici nu m-am dus să predau cărțile la încheierea mediilor), a trebuit să mă tund când eram în vacanță. Urma un schimb de experiență cu un liceu din Franța și (probabil blufând, dar ce știam eu pe atunci?) condiția sine qua non ca să...

Scamatorie la nivel înalt

Scamatorie la nivel înalt

Jan 6, 2012

O povestire mai scurtă. Tot legată de o vizită din asta de top.  Dar la care n-am fost martor. Una dintre cele mai mari strazi din oraş (tot despre Tîrgu Jiu e vorba) avea o pată. De culoare. Cum ajungi în oraş dinspre Petroşani, există un cartier ţigănesc. Noi aşa îi şi ziceam: “Ţigănie”. Erau străzi perpendiculare pe bulevardul principal… N-am intrat niciodată, copil fiind, acolo. Treceam pe lângă el în drum spre centru, dar de intrat… Never. Ei bine, cartierul, dincolo de faptul că era rău famat, arăta ca dracu’! Pestriţ, străzi pline de nămol, căruţe, puradei fără niciun fel de haine pe ei, alergând printre cai şi căţei. Ei, şi cică în timpul unei vizite, tovarăşul secretar cu propaganda sau prim-secretarul pe Gorj a zis că “Aşa ceva nu se poate!”. Soluţia aleasă a fost şi cea mai simplă: au adus de la CPL (Combinatul de Prelucrare a Lemnului) nişte placaje imense, le-au desenat şi vopsit pe toate la fel, să pară faţade de case şi le-au montat pe toate în dreptul străzilor ce porneau din bulevard. Cartierul ţigănesc dispăruse complet… Acoperite de steaguri si de tablouri cu tovaraşul, casele reale se pierdeau și ele în peisaj in peisaj. Ceaușescu a trecut pe acolo salutând lumea prin trapa mașinii lui de teren, totul s-a întâmplat așa cum era prevăzut (erau buni ăștia la planificat) și cred că doar țiganii s-au ”șucărit” că n-au reușit să se aleagă cu nimic de pe urma vizitei de lucru. ”Baieții” și-au strâns recuzita și au pus-o bine, pentru următoarea vizită. Sursa foto:...

Scrisoarea

Scrisoarea

Jan 4, 2012

Dacă ar fi avut curaj și determinare, românii ar fi scăpat de Ceaușescu încă de la începutul anilor ’80. Am realizat asta atunci când coloana oficială a dictatorului trecea prin Tîrgu Jiu. Bunicul meu a trebuit să meargă cu un portret de-al tovarășului pe stradă, să-l întâmpine. Mi s-a părut interesant (n-aveam nici zece ani și aveam ocazia să îl văd live pentru prima dată), așa ca am mers și eu. Toate bune și frumoase (sic!), am așteptat ceva până a apărut coloana… Au trecut prima dată mașinile Miliției și apoi cele negre (Secu, probabil…). La fel de probabil, erau din ăștia și printre noi, cu tablouri sau cu steaguri. Dar, de data asta au fost luați prin surprindere. Imprevizibilul s-a produs: cineva (o femeie) a ieșit în fugă din grupul de ”strigători” și s-a oprit în fața ARO-ului ”suprem”, ținând în mână ceva. O scrisoare. Nu a fost nimic regizat, totul s-a petrecut fără să poată interveni vreunul dintre cei care ar fi trebuit să asigure protecția ”celui mai iubit”. Orice scandare a încetat, lumea aștepta încremenită finalul… Ceaușescu a luat scrisoarea, a vorbit ceva cu femeia aia și a făcut semn șoferului să pornească. Femeia a dispărut în mulțime la fel de repede precum a apărut. Nu știu dacă a luat-o cineva pe sus de acolo, mă gândesc că gestul n-a rămas fără urmări. Îmi dau seama că, oricât de duri și de vigilenți erau cerberii acelor vremuri, dacă cineva ar fi vrut să ne scape de cizmar, ar fi reușit… Dar așa ceva e greu de imaginat și nici nu știu să se fi întâmplat în vreo țară comunistă. Era doar un exercițiu. Wishful thinking… Sursa foto:...

Pagina 3 din 3
1
2
3