Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Nu toți suntem nemți

Nu toți suntem nemți

Apr 12, 2012

În trei ani de zile am ajuns cel puțin o dată pe an în măcar una dintre țările europene considerate „în pragul colapsului”: Grecia, Italia sau Spania. În plin sejur și nu numai. Și de fiecare dată m-am simțit extraordinar. Nu am mai văzut nicăieri oameni atât de relaxați. Și nici atât de zâmbitori (la acest capitol, poate rușii să mai poată concura; nu înțeleg ei de foarte multe ori ce le spui, dar zâmbesc). Dacă vrei să mănânci repede, mergi la fast-food. Altfel, masa devine un ritual. Nimeni nu se grăbește. Iar dacă ești turist, ar trebui să ai drept motto latinescul „Festina lente!”. Străzile lor sunt curate. Nu tot timpul, că-i greu să le păstrezi așa după ce mii de turiști uită de obiceiurile lor din țările de baștină. Dar cel puțin dimineața sunt impecabile. Mijloacele de transport în comun, la fel de curate, vin și pleacă la timp. Parcurile, îngrijite și aranjate. Plaja, în același ton. Se construiește, se repară, se recondiționează clădirile vechi. Ajungi să te întrebi unde naiba se ascunde criza? Sunt țări în care vin turiști din toată Europa. În special din țările care acum caută soluții pentru salvarea lor din criză prin impunerea unor soluții care poate ar merge. Dar nu pentru țările pe care Mediterana le scaldă. Am mai scris cu ceva timp în urmă că n-ai cum să-i scoți din ale lor pe riverani… Pur și simplu, n-ai cum! Și nici nu vreau! Lăsați Grecia, Italia și Spania așa cum sunt! Nu vreau să merg acolo și să dau de localnici care stau într-una cu ochii pe ceas, să trăiesc după reguli stricte și să mă simt ca în delegație! Decât să căutăm soluții, mai bine le mai dăm o speranță (sau un viitor) și ne facem în continuare concediile acolo. Și nu doar noi, românii… Ne-am bucurat vreme de jumătate de secol de soarele lor, de marea lor, de nisipul lor, de mâncarea lor. De spiritul lor. De ce ne-am dori să se schimbe...

Din geamul trenului

…Am reuşit să prind un apus de Soare de care cei din Mehedinţi se bucură de atâtea ori.  Eu nu l-am mai văzut de mult, aşa că l-am luat cu mine. [Show as slideshow] Dunărea – graniţa naturală între noi şi Republica Serbia, cu vreo două săptămâni în...

Mi-a plăcut!

Mi-a plăcut!

Mar 30, 2012

Hotel Christina E situat între Piața Romană și Piața Victoriei, într-o zonă care promite şi care acum e extraordinar  curios de liniștită.  Doar vreo doi câini comunitari, niciun beţiv, niciun băieţaş (nu sunt ironic, sunt peste tot). Pe o parcelă îngustă, arhitectul a făcut minuni cu spaţiul.  La fel de bun a fost şi la design exterior, interior, dar şi la alegerea culorilor interioare, cel puţin într-o camera. Eu am avut una pe semi-rotund, cu o suprafață vitrată imensă, dar și cu două rânduri de draperii, ca să nu te trezească Soarele la ora 6 sau cînd răsare, hotelul având două treimi din camere orientate spre Est. Personal amabil, chiar foarte amabil. Mic dejun mai bun ca în multe alte hoteluri similare de pe afară, suc din fructe făcut în faţa ta. Cafea, nu apa cu gust de…   WiFi gratis (nu l-am folosit, nu pot să vă spun cum merge). Asta aşa, pe scurt.  Deși doar am stat acolo doar o noapte, nu am nici cel mai mic reproș de făcut. Ca urmare, îl recomand fără nicio reţinere. PS: Îmi dau seama că suntem de multe ori nedrepţi: la acelaşi număr de stele şi la preţuri mai mici, Europa de Est (chiar şi Rusia, deşi acolo e un pic mai scump) oferă mai mult decât Occidentul. Dar noi continuăm să criticăm. Păcat. PPS: Asta nu e o reclamă plătită; mi-am achitat camera ca orice alt turist. E doar un gest normal. Pentru că oamenii de acolo (toți) au făcut o treabă bună și pentru că efortul lor merită...

Glasul roților de tren

Glasul roților de tren

Mar 23, 2012

Un drum dus-întors Timișoara – București.  În total, 1200 kilometri, 18 ore. Aproape o zi! Chiar dacă pe unele porțiuni a mers cu mai mult de 100-120 km/h. Și dacă la dus, în vagonul de dormit, nu am simțit când trece timpul (n-am întâlnit pe cineva care să se plictisească în somn), la întoarcere, pe tren de zi, aveai impresia că nu mai ajungi odată acasă… Chiar dacă nu ai ce să reproșezi din punct de vedere al curățeniei (exceptând, în continuare, toaletele), problema cea mai mare a trenurilor de la noi rămâne zgomotul și mișcarea dreapta-stânga. Zici că ești off-road. Amândouă problemele vin de la șine. Sunt vechi, nu sunt perfect aliniate, paralelele nu sunt tot timpul la același nivel. Probabil că s-ar resimți și dacă garniturile de tren ar fi nou-nouțe. E ca și cum ai avea o mașină foarte bună, dar pe care o conduci pe drumuri denivelate. În aceste condiții, prezența unor difuzoare care să redea muzică ar fi inutilă. Dar monitoare pe care să pui un film, eu cred că ar fi bine-venite. E bine că sunt prize în vagon, ai curent la 230V. Nouă ore nu rezistă niciun laptop. Ar mai fi ceva legat de infrastructură: dacă nu ești un om în putere, e greu să te urci și să te dai jos din tren. Treptele alea metalice sunt îngrozitoare. Pentru un om în vârstă sau un copil sub șapte ani, sunt aproape inaccesibile. Și asta pentru că peronul e la un metru distanța. Iar accesul în tren nu s-a putut rezolva altfel decât prin scările alea. În Gara de Nord din București s-a înălțat peronul, dar tot nu e ușor. În Timișoara, în schimb… e ca acum 100 de ani. Ceea ce nu mai ține nici de șine, nici de peron și nici de tren e atitudinea noastră. Respectul nostru pentru bunurile pe care le folosim nu ar trebui să fie condiționat de proprietar. Dacă un bun nu e al tău, nu înseamnă că trebuie să-l distrugi, să-l vandalizezi, să pleci cu părți din el acasă. Și pentru ca am vorbit de toalete… Ele alea arată așa pentru că au fost folosite de călători, nu de personalul trenului....

Am ales bine!

Am ales bine!

Mar 12, 2012

Nu, nu la aleşii noştri fac referire.  Ci doar la decizia de a nu mă uita anul acesta la concursul Eurovision transmis de TVR. De când mă ştiu, Eurovision în România a fost scena unor scandaluri mediatice. Evident, locul cel mai bun să îţi speli rufele în văzul tuturor e canalul principal al televiziunii naţionale. E de înţeles, audienţa e maximă. Cum spuneam, nu m-am uitat nici măcar un minut (OK, am zappat vreme de 10 secunde atunci când am citit pe Twitter despre ţinuta extraterestră a prezentatoarei – o figură pe care n-am reuşit vreodată să o înţeleg sau plac…), aşa că n-am cum să îmi dau cu părerea despre “spectacolul” de sâmbătă. Mi-e greu să înţeleg ceva… E evident că Eurovision nu e un concurs care să te facă milionar. Nici măcar în lei. De audienţă… m-aş arunca liniştit la un pariu vis-a-vis de boom-ul vânzărilor, după ce l-ai câştigat. Alexandra Stan şi Inna are rolling on floor laughing la faza asta. Eventual, vezi o ţară exotică (anul ăsta e Azerbaidjan, dar anul trecut a fost hyper-exotica Germania… ). În mod normal, ţara are de câştigat, nu tu, participantul. Sau, în cel mai bun caz, câştigătorul. Şi atunci, de unde naiba încrâncenarea asta de la noi, de unde toate jocurile astea de culise? Calitativ, Eurovision rămâne undeva la limita dintre amatorism şi profesionism. Cu un evident derapaj către prima grupare. Şi acum nu vorbesc doar de Romania. Din toată lista asta, trei nume îţi sar în ochii. Restul e tăcere. Şi cu toate astea… mult zgomot pentru nimic! Sursa foto: aici.  ...

From the heart, with the eyes, through the lens…

From the heart, with the eyes, through the lens…

Mar 8, 2012

V-am mai zis de Gabi, nu e prima dată. Ştiu, e deja Martie. Doar că el se mişcă mai încet, că-i din Banat şi cică aşa sunt ăştia… Dar să dăm vina şi pe iarna, că prea a plecat târziu. Din când în când, fotografii făcute de el veţi găsi şi la mine. Şi n-are pretenţia să-i dau link, ba mai mult, nici nu vrea să-l pun.  Eu încerc să nu-l ascult tot timpul. ...

Pagina 3 din 7
«
2
3
4
»