Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Patruzeci și cinci

Patruzeci și cinci

Dec 8, 2020

Cu ceva timp în urmă, am dat de termenul „easy learning”. Se referea la cât de ușor ai putea să asimilezi informație în ziua de azi, de ajuns fiind să muți televizorul pe Discovery Channel. Și nu era nimic greșit în asta, nici termenul nu era folosit cu condescendență. Era un truism, atâta tot. Țin minte că atunci când am văzut primul documentar pe Discovery (era despre o platformă de foraj marin), am rămas fascinat de ceea ce vedeam. Un fel de Teleenciclopedia – emisiunea mea preferată până la apariția televiziunii prin cablu – dar la un alt nivel. Televiziunea pierde azi (azi = de vreo zece ani încoace) teren în fața internetului. Mai dinamic, persistent, time-independent. Easy learning devine, practic, continuous learning. Și doar dacă nu vrei, nu înveți ceva astăzi. Modul în care asimilezi informația e irelevant. Poate fi video, poate fi text, poate fi audio. Eu nu prea reușesc să stau atent nici la partea video, cu atât mai puțin la podcasting. Rămân ostatic al cuvântului scris. Dar am mai găsit ceva interesant. Cumva, forțat și de mobilitatea restrânsă din ultimul an. Mă plimb pe Google Maps. Și Street View. Și odată cu ele, am realizat cât de greșită era percepția venită din hărțile de tip planiglob. Hărțile mai vechi. Îmi pare rău că nu am păstrat niciun Atlas Geografic, măcar un manual de prin clasele V-VIII să fi ținut… Nu e nouă povestea, sunt zeci de site-uri care vorbesc despre asta, hărți interactive, sunt ca o jucărie pentru pasionații de Geografie. Acum voiam altundeva să ajung… Cu vorba. Și fizic, dar deocamdată doar în cuvinte. În Canada. Trecem peste cauze, ajungem la efect. Mereu am perceput țara asta de dimensiunea unui continent ca fiind una din Ice Age. Cred că doar Rusia o percepeam mai rece, deși realitatea mi-a demonstrat că nu prea a fost (și, mai ales, nu e) așa. Accidental am avut nevoie să văd unde e pe hartă Montreal. Spre marea mea rușine, că doar mă consideram un elev foarte bun la Geografie, pe harta din capul meu îl mutasem mult mai la vest. Dar și mult mai la nord. Montreal Ei bine, Montreal e la câteva...

Sfârșitul legendelor

Sfârșitul legendelor

Nov 27, 2020

Olimp, Grecia Am crescut cu fotbal. Era și normal. Venea din familie, tatăl meu fiind bolnav după acest sport. Bolnav și implicat: a jucat, a fost președinte de club, a fost arbitru. Nu în primele ligi, dar undeva pe la mijloc. Și asta s-a transmis cumva. Deși s-a transmis doar pasiunea, nu și talentul. Timpul a mai estompat din pasiune; timpul și lipsa rezultatelor. La cluburi, la națională. Că nu am reușit niciodată să am o echipă favorită care să nu fie românească. Numiți asta pseudo-patriotism (că tot vine 1 Decembrie), numiți-o cum vreți, dar asta e. Au fost și rămân în suflet câteva echipe: Pandurii, Steaua, Naționala (sau pluralul aici, că mai nou ne lăudăm și noi cu ce putem, adică și cu ăia mici). Pandurii – de când jucau la ultra-matinalul Diviziei C, pe stadionul cu tribune din banci de lemn, cu vopsea scorojită de ploaie-soare-zăpadă-ploaie-soare-zăpadă, fără acoperiș, cu o singură lojă pentru tovarășul prim-secretar, Steaua – de când… nici nu mai știu de când, și mai ales de ce, când Știința lui Balaci era la doi pași de mine. Iar Naționala… ce explicație să mai dau aici? Dar m-am bucurat cu fiecare echipă românească ajunsă să facă performanțe sau măcar surprize prin Cupele Europene. De la Intertoto la Cupa Cupelor, Cupa UEFA, până la Cupa Campionilor Europeni. Echipe care azi nu mai există, unele pe drept șterse din clasament, altele nereușind să se adapteze prezentului. Dacă nu ați prins acele vremuri, copilaria voastră a fost puțin mai săracă, îmi pare rău să o spun. Eu le-am iubit, și nu e deloc nostalgie aici. Am cam lungit începutul, deh, vârsta… Am scris mai sus de Balaci. Pe el l-am văzut jucând. Din păcate, niciodată din tribune. Dar nu era singurul. Nu țineam cu Craiova, dar puteam să dau din cap, la orice oră, „primul unsprezece”. De la Silviu Lung la Cârțu, Balaci și Cămătaru. La fel puteam să fac și cu Steaua, Dinamo, dar puteam lejer să zic vreo doi-trei jucători de la majoritatea cluburilor din Divizia A. Despre fotbalul de afară știam mai puțin. Că nu prea erau surse. Ce vedeam pe la noi era prea puțin. Ce citeam (apropo, aveam...