Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Uite heliportul, nu e heliportul. Sau cum să faci o știre din nimic.

Uite heliportul, nu e heliportul. Sau cum să faci o știre din nimic.

May 22, 2015

Mi-a ajuns cât de des am văzut știrea aia cu elicopterul care nu a avut unde să aterizeze la Târgu Jiu, că era insulița ocupată cu tarabe și terase și mai știu eu ce, sărbătorindu-se zilele orașului. A circulat și la TV, și în online… Peste tot. Și, dacă nu ești din orașul respectiv, îți poate crește tensiunea: „Cum, dom`le, ăia se distrează și nu le pasă că nu poate ateriza elicopterul acolo”? Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Adică da, elicopterul ăla nu a putut ateriza pe heliport. Dar insula nu a fost ocupată ad-hoc, se știa că se vor organiza activități acolo. De ce nu a anunțat nimeni că, temporar, heliportul e indisponibil? Și că orice intervenție va avea loc pe și de pe Stadionul Municipal? De ce nu au fost anunțați cei de la SMURD? Problema a fost una de comunicare. 100%. Dacă Primăria s-ar fi gândit să anunțe serviciile de intervenții de urgență, știrea aceasta n-ar fi existat. Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut unde exact e heliportul, deși nu-s două luni de când am fost prin orașul natal, vedeta ultimelor zile de știri interne (alături de știrea cu heliportul, mai era una cu perdeaua de apă și una cu procesiune religioasă de acum două zile). Și am fost pe insulă. Poate e dincolo de baza aia de agrement, în partea de nord, că pe acolo nu am ajuns. Și nici de pe Google Maps nu îmi dau seama unde-i. E un pătrat mare, alb, nemarcat, poate ăla e. Harta Dacă nu e acolo, și e în zona fântânilor arteziene, poate îmi explică și mie cineva ce au avut autoritățile în cap să-l amplaseze atât de prost… Căi de acces? Da, ocolind la greu, că doar nu treci cu salvarea peste podul care deja a trecut de suta de ani (și care nu mai e destinat traficului auto). Nu ai cum să urci salvarea pe el, începe și se termină cu trepte. Și dacă ar fi accesibil, tot ar exista pericolul real ca podul să nu mai reziste unei mașini, în prezent fiind doar reabilitat pentru traficul pietonal. De când mă știu, elicopterele au aterizat întotdeauna pe Stadionul Municipal. Accesul...

O listă

O listă

Apr 20, 2015

Am ajuns în trei locuri în care umanitatea a încetat să existe vreme de câțiva ani, prea mulți, în prima jumătate a secolului trecut. Două dintre ele sunt acum muzee, al treilea e doar un monument ridicat ca să nu ne lase să uităm că acolo istoria s-a dorit a fi ștearsă. Dachau, Auschwitz și Płaszów (Cracovia). În fiecare loc am căutat mărturii despre evrei (sau deținuți, nu neapărat evrei) aduși din România. În Dachau există mențiuni despre un singur om provenind din România, dar numărul celor aduși din România și exterminați în Auschwitz și Płaszów este foarte mare. Se estimează că populația evreiască din actualul teritoriu al României a fost înjumătățită între 1939 și 1944. Majoritatea provenea din zona Ardealului cedată Ungariei. Și o la fel de mare majoritate a sfârșit în lagăre din Polonia. Dacă la Płaszów nu ai prea multe detalii despre proveniența victimelor, neexistând un loc pe care să-l mai vizitezi – în ianuarie 1945, totul a fost distrus și tone de pământ au acoperit locul și acum e doar un parc (sau nici măcar atât, e un loc de reculegere), la Auschwitz, în schimb, găsești o placă comemorativă și în limba română. Despre locurile acestea am mai scris: Dachau, Auschwitz și Płaszów. Și am mai scris și despre culpa românilor în subiectul Holocaust. Dar ar mai fi și altceva de scris. De scris despre românii care au ales să nu participe la această crimă. Mai mult, nu au ales doar să nu se implice, au ales să își riște libertatea sau chiar viața, salvând viața unui evreu. Români care au primit distincția „The Righteous Among The Nations” (parcă nu l-aș traduce). Nu sunt mulți, sunt doar șaizeci. Ei sunt cei care au supraviețuit. Ei sunt doar cei despre care s-a aflat. Ei sunt cei care au primit un copac la Yad Vashem. Cine salvează o viață salvează o lume întreagă. (כל המקיים נפש אחת מציל עולם מלא). romania...

Ruta ocolitoare

Ruta ocolitoare

Apr 18, 2015

Zice sibianul de Groparu că Valea Oltului ar fi incompatibilă cu statutul de bază pentru autostradă pe motiv de grâu. Mă rog, de rezervă strategică. Ideea asta o au și rușii (na, că nu m-am abținut, iar am scris despre ei), argumentând lipsa autostrăzilor sau a autostrăzilor de calitate pe teritoriul Rusiei Vezi Doamne, inamicul vine călare pe tanc în Rusia, taman pe autostradă. Argumentul era valabil în trecut, acum tre` să ai o doză prea mare de nebunie să mai crezi că un război masiv se mai poartă cu praf de pușcă și tunuri. Dacă stăpânești informația (și mijloacele ei de propagare), ai câștigat războiul. În fine, am luat-o pe arătură… Să revin la subiect. Păi dacă pe Valea Oltului nu se poate, de ce nu o fac pe Valea Jiului? Că oricum e totul praf (și la propriu!) pe acolo, de când s-a săpat în munte. Și apa săracului Jiu e și ea mizerabilă, nu văd cum ar mai afecta-o. Pădurile sunt deja tăiate cu sălbăticie (ironic, nu), piatra e adusă de romani acolo, deci e de bună calitate, un drum județean care pare să nu mai fi fost întreținut de prin aceleași timpuri face și el cu greu față traficului… Și poate n-ar fi rău să treacă pe acolo. De ce să mai ajungă la Râmnic? Pitești – Craiova (ai rezolvat și Renault-ul și Ford-ul) e oricum în plan, am văzut (bine, în plan sunt multe, dar se pare că doar acolo). De la Craiova mergi spre sud, să dai și bulgarilor mașini, dar mergi și spre nord. Că nu doar Târgu-Jiu e vai de capul lui, mai sunt și orașele miniere din Hunedoara… Ar fi mană cerească pentru zonele ălea să aibă așa ceva, cu o infrastructură cât de cât modernă, poate scapă de piatra asta de moară numită minerit. Am mai zis asta, fiind zone profund monoindustriale, vor deveni zone suprapopulate cu șomeri atunci când se termină cărbunele. Și ieși cu ea la Deva, care are deja o bucățică de drum din ăla magic și e deja (aproape) conectată la Europa. Sibiu e dezvoltat bine-merci, nu mai are ce face cu încă o autostradă, și nici nu cred că...

Rusia, fără prejudecăți – Epilog

Am scris mult despre Rusia. Puteți găsi toate episoadele aici: 1, 2, 3, 4, 5 și 6… Mult, dar încă ar mai fi. Și nu am văzut mai mult de 0.01% (dacă iau în considerare doar ceea ce am văzut din mersul trenului, al mașinii sau la picior) din acest imens conglomerat de nații și popoare care se întinde pe mai mult de jumătate din Eurasia. Federația Rusă e un continent în sine. Nu pretind că am văzut ceva din avioane, deși am stat întotdeauna cu fruntea lipită de geam și cu gâtul răsucit să prind cât mai mult. Și dacă în zona europeană (doar peste ea am zburat) puteai să vezi minute în șir doar păduri (adică zeci de kilometri) și, mai rar, câte un sat sau orășel, încerc să îmi imaginez ce e dincolo de Urali. Acolo unde Rusia e doar natură neatinsă vreodată de piciorul omului. La propriu. Și nici nu am pretenția că am văzut cele mai frumoase părți ale Rusiei, chiar dacă zona de confluență Volga-Kama mi s-a părut ceva extraordinar. Am înțeles că Peninsula Kamceatka e un paradis vizual, un paradis pe care mai greu poți să-l prinzi în fotografii, cu atât mai greu în cuvinte. Sau nesfârșita Siberie. Sau adâncul Baikal. Sau înghețatul nord… Și nici despre orașe nu aș putea să spun că le-am văzut pe cele mai frumoase. Da, am văzut orașe absolut uimitoare, dar nu am văzut imperialul (și la propriu, și la figurat) Sankt Petersburg. Sau la fel de regalul Ekaterinburg. Sau izolatul Kaliningrad… Și mai sunt, cu siguranță, urbe de văzut. Am încercat să țin, pâna acum, atât cât am putut, opiniile politice departe de textele mele despre Rusia. Dar asta nu înseamnă că nu există. Sunt, prin formare, rusofob. Poate e prea mult spus „rusofob”, că nu am avut și nici nu am nimic împotriva populației civile ruse. Dar am avut și am un puternic sentiment de revoltă, poate și de ură, legat de tot răul care a venit de la răsărit. Pe tancuri, prin ideologi, prin minciună, prin forță. Nu am cum să nu leg de ruși toată perioadă neagră (mă rog, roșie) de după ultimul război mondial. Îi consider responsabili...

Rusia, fără prejudecăți (6)

Rusia, fără prejudecăți (6)

Mar 15, 2015

<— Partea a cincea Până acum, am vorbit despre o Rusia care pare să trăiască în prezent. De la străzi, transport în comun, taximetrie, oameni pe stradă, prin restaurante, la clădiri de locuit, magazine, clădiri oficiale. Orașe relativ mari, mari, imense (Kaluga – 400.000 locuitori, Kazan 1.100.000, Moscova… greu de estimat – între 10 și 20 de milioane, depinde cum privești), viață normală. Dar am avut ocazia să văd și altceva. Chistopol. 60.000 locuitori. Un mix de tătari, ruși, bulgari. Or mai fi și alții… Un drum de o sută și ceva de kilometri din Kazan, parțial pe un fel de autostradă, drum expres, parțial pe un drum cam ca prin România, după o iarnă grea. Trecând printr-una dintre zonele cele mai verzi pe care le-am văzut vreodată. Probabil că Volga și Kama sunt vinovate… Natura arată acolo de parcă omul n-a ajuns niciodată în zonă. Sau, dacă a ajuns, nu a făcut prea mult rău. (Deși e vorba de măsuri luate din 1990 și până în prezent de a conserva zona, pentru că, în vremurile comuniste, natura a fost violată cu sălbăticie în zonă…) Un oraș despre care ai auzit doar dacă ești foarte (foarte, foarte) pasionat de ceasuri. Eu sunt doar foarte, așa că nu auzisem. Dar Chistopol e locul în care se produce Vostok, unul dintre emblemele orologeriei ruse. Din păcate, când am vrut să vizitez fabrica, era închisă, toți angajații fiind în concediu pe perioada verii. Am apucat să vad doar magazinul lor de prezentare. Și, evident, să-mi iau un ceas de acolo. Amabilitatea vânzătorului fiind una mult peste medie, chiar și peste media vest-europeană, chiar primind invitația să mă întorc și să vizitez și fabrica, subliniind că e ceva foarte interesant de văzut. N-am mai ajuns de atunci… Să revin la oraș. Fiind în mijlocul lui nicăieri, nu există prea multe posibilități de cazare. Nu tu pensiuni, nu tu hoteluri… nimic. Adica sunt două hoteluri. Eu am stat doar într-unul singur și, deși era mult peste condițiile de cazare pe care le trăisem în studenție, aveam destule rețineri să folosesc baia. Ba chiar întreaga cameră. Deși totul era renovat (colegi de-ai mei care ajunseseră înaintea mea acolo cu vreo șase...

Rusia, fără prejudecăți (5)

Rusia, fără prejudecăți (5)

Jan 22, 2015

<— Partea a patra Episodul de azi este dedicat unui oraș rusesc care a reușit să mă surprindă plăcut: Kazan. Despre Kazan îmi povestea bunicul meu, făcuse prizonieratul de război acolo în deceniul cinci. Probabil că nu văzuse orașul sau, chiar dacă îl văzuse, avusese alte lucruri mai bune de făcut decât să stea să-l admire. Ca să vă faceți o idee pe unde vine, eu am schimbat trei avioane ca să ajung acolo, am plecat dimineața la 6 din Timișoara și am ajuns cam pe la nouă seara. Mai e puțin („puțin” în termeni rusești de a descrie distanțele) și dai de Urali. Iar bunicul meu s-a întors pe jos de acolo… Vedere din interiorul Kremlinului – probabil o clădire guvernamentală, nu aveai voie să treci de porți. Când am ajuns pentru prima dată în Kazan, n-am văzut altceva în afara aeroportului. Am plecat mai departe, către un cătun din Tatarstan. Un cătun renumit pentru fabrica de ceasuri Vostok. Colegii, care erau pentru a doua oară acolo, mi-au zis că terminalul ăsta nou nu exista anul trecut. L-au ridicat nu chiar peste noapte, dar „peste an”, da. Din interior n-am apucat să văd mare lucru atunci, țin minte doar că parcarea era dezolantă. Ploua, parcă, iar asfaltul nu fusese încă turnat… La care mai pui un întuneric complet, niciun bec pe o rază de o sută de metri. A, și un ambuteiaj groaznic la ieșirea din parcare. Odată ieșiți, imaginea se schimba radical. Pe șosea, până la primul sens giratoriu, totul era luminat. Asfaltul, ca-n palmă, marcajele de pe asfalt – impecabile, panouri și în caractere latine (mai rar în Rusia). Când am aterizat pentru a doua oară, totul era altfel. Era o vreme excelentă, era zi, nu noapte. Terminaseră și parcarea, așa că n-am mai avut parte de șocul inițial. O cursă de taxi (fără ceas) până în centru a fost cam 800 de ruble (pe atunci, cam 80 de lei). Cam douăzeci de kilometri. Cel mult. La întoarcere, cu taxi comandat, a fost cam 300. Practic, un chilipir! La fel cum am putut constata și prima dată, drumurile erau excelente. Și impresia s-a menținut până în centrul orașului la hotel. Dar nu numai...

Pagina 3 din 37
«
2
3
4
10
20
»