Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Îndrăznește să crezi!

Îndrăznește să crezi!

Jan 19, 2018

Dacă un angajat al unei multinaționale ar fi cercetat intern pentru fraude legate de mijloacele fixe ale acele companii, decizia managementului ar fi să-l suspende până la clarificarea procedurilor. Dacă ar fi vorba de un manager, probabil că i s-ar cere demisia. Atât din funcție, cât și din companie. Din considerente de imagine, de putere a exemplului, de încălcare a codurilor de conduită internă. În general, există conceptul de „zero tolerance”. Nu sunt nici acolo doar sfinți, dar există unii de o intransigență înfiorătoare. Da, poate sunt naziști, dar călcatul strâmb al unora dinăuntru ar putea băga monștri de sute de mii de angajați în colaps. Și nu vorbim de acte de corupție (nu vorbim de relații cu statul, deși au fost cazuri), vorbim doar de deturnări de fonduri, înlesniri de licitații, chestii mai light.   Și poate că nu le pasă atât de mult de oameni, cât de bani. Sunt banii acționarilor, iar CA-ul răspunde de ei. Și dacă răspunde CA-ul, răspund și managerii de top. Și, în jos, toți. Până la angajatul care a făcut măgării. Nu se prea iartă nimic.   Tu, contribuabilule, ești acționar la stat. Dar, spre deosebire de o companie privată, deși plătești lunar ceva, nu prea primești înapoi mare lucru. Statul nu prea produce profit. Dar tu știi asta, că așa e de când istoria. Dar ai măcar pretenția ca relația ta oneroasă cu statul să-ți aducă un minim de liniște. Să ai parte de o educație gratuită până la un anumit nivel. Să primești îngijire medicală. Asistență socială, dacă ai ghinionul să îți pierzi slujba. Să ai drumuri bune. Să ai un serviciu de urgență funcțional. Unul de protecție bine pus la punct, a cărui forță să se facă simțită și la propriu. Să aibă grijă ca natura să fie respectată, nu ciopârțită, fie că vorbim de floră sau faună. Ai pretenția ca, din banii pe care-i transferi instituțiilor statale, centrale sau locale, prea puțin important destinatarul, să susții un organism funcțional, nu o vacă de muls pentru un grup restrâns. Ai pretenția ca reprezentanții tăi în organismele statale să fie dincolo de orice îndoială în ceea ce privește corectitudinea lor. Ai pretenția ca, odată puși să-ți...

Decembrie

Nu vă țin prea mult. Sunt, cumva, prea sentimental când vine vorba de Decembrie, așa că nu ratez momentul să scriu. O mică, mică, mică piedică împotriva uitării… Eu nu mă plictisesc niciodată să revăd imaginile acelui Decembrie. Sunt parte din mine, deși nu am fost pe străzi atunci. Și nici Târgu Jiu nu a fost vreun oraș-martir. La început au fost doar zvonuri, apoi voci din studiourile radiourilor lumii libere (Radio Europa Liberă și Vocea Americii), apoi prezentatorii știrilor televiziunilor sârbe care aduceau încontinuu noutăți din Timișoara. Timișoara de care, în acel Decembrie m-am și îndrăgostit.  Aveam treisprezece ani și jumătate și prea puține pretenții că înțelegeam complet ce se întâmplă. Știam doar că mor oameni pentru cuvinte pe care, deși aveam voie să le rostim oricând, erau golite până atunci de orice conținut: libertate, demnitate, democrație. Știam că suntem ultimii într-o Europă în care până și Uniunea Sovietică lăsa în urmă regimul totalitar comunist. Eram ultimii… Fără speranță, parcă. Pentru mine va fi mereu Revoluție. Nu voi accepta (sunt un sentimental, cum ziceam) ca toate emoțiile trăite atunci să fie stinse într-un dosar sec (deși real, probabil). Să mai fie pedepsiți cei care atunci au lasat oamenii să moară, dacă nu cumva chiar mai rău de atât, e cel puțin tardiv. Mă uit cu groază și scârbă și neputință la ce ni se întâmplă. La cum se fură o țară sub acoperirea unor legi date parcă pe fast forward. Să sper că sursa acestui rău va fi pedepsită e o utopie. A fost o Revoluție. Au murit oameni, unii au rămas schilodiți fizic, alții în suflet. Și refuz să concep că a fost vorba doar de lăcomia unora. De jocuri mizerabile de culise, de înțelegeri din spatele unor geamuri mate. Au fost milioane de vise. De ochi în lacrimi, și nu doar de durere. Mie asta mi-a rămas în inimă, indiferent de dezamăgirile care au venit. Azi am ajuns iar ultimii. În alți termeni, după alte măsuri, da, e adevărat. Ne uităm cum multe se fură, din nou. Se fură până și Justiția. Și ajungem iar fără speranță, parcă. Sau, mă rog, cu una singură: aceea că istoria se repetă.  E 22 Decembrie....

Paraziți

Paraziți

Nov 13, 2017

Adrian Năstase a făcut pușcărie. A ieșit de ceva vreme și acum a început să aibă din nou voce și sunt sigur că, dacă ar avea loc de actualii lideri PSD, ar avea gânduri mai mari. Deocamdată, pare-se că-i ajunge să-l împingă pe Andrei, juniorul croit după chipul și asemănarea tatălui. Dacă nu e vreo replică chiar mai proastă. (Nu-mi ies din cap copiile nereușite ale originalului din Multiplicity.) De ce am început așa? Pentru că Dragnea, odată condamnat – worst case scenario – nu va aduce un aer curat în PSD. Nu. Partidul are scris parcă în ADN (DNA, nu?) comportamentul ilegal. Și nu ilegalul acela pe care-l lăudau comuniștii prin istoria contrafăcută (nu existau ilegaliști, erau doar ruși infiltrați printre muncitori, credeți că năravul vecinilor s-a schimbat vreun pic în ultimul secol?), ci ilegalul acela de șmecheraș care-ți dă țeapă promițându-ți un curs de schimb valutar mai bun decât la bancă, dar care-ți bagă ziare tăiate printre bancnote. Ilegalul acela de „descurcăreț”, care se justifică simplu cu un „eh, toată lumea fură, eu de ce să fiu mai prost”.  PSD a avut multe figuri importante în pușcării. Cu toate acestea, partidul atrage mai tare ca o gaură neagră orice individ care vede o oportunitate în fentarea legii. Și nu doar că atrage, și apără. Dă drumul pe media unui discurs infiorător de prost scris pentru orice om cu un dram de minte (serios, cine le scrie textele?), scoate membri de partid în stradă – în număr mic, ce e drept, nemaifiind capabil să mobilizeze minerii. Partidul Social Democrat ar fi trebuit să dispară de mult. Într-o țară normală, el nici măcar nu ar fi trebuit să ia naștere, dar România a fost orice, mai puțin o țară normală. PSD ar fi trebuit să aibă azi un număr de membri cel mult egal cu kilometri de autostradă din țară, iar dintre ei, în libertate, un număr egal cu kilometri construiți cât timp țara a fost sub conducerea lor. Ne-am bucura să fie pedepsit (evident, dacă e vinovat) un om care reprezintă doar vârful aisbergului. Când, în realitate, România se va ciocni în mod repetat, de ceea ce nu se vede. Și nu vreau să...

Россия будет свободной!

Россия будет свободной!

Jun 13, 2017

Cei care dețin puterea în Rusia sunt amnezici. Sau neinformați. Nu, asta ultima nu o prea cred. Bine, nici prima nu prea e veridică. S-ar putea doar să creadă că nu li se poate întâmpla lor. Rușii nu au tradiția unui popor iubitor al libertăților cetățenești. Poate doar în 1993, când l-au apărat pe Elțin, spiritul civic să fi fost autorul moral al revoltei și luptelor de stradă care au lăsat în urmă aproape 200 morți. În schimb, s-au ridicat și revoltat când și-au pierdut libertatea doar dacă uzurpatorul nu era rus. Că a fost francez, că a fost turc, că a fost neamț, n-a prea contat pentru rusul obișnuit să fie obedient doar în fața unui alt rus.  Sau dacă mureau de foame. Și atunci nu prea conta cine e de vină, valul nu ierta pe nimeni…  Putin știe asta, cel mai probabil. Și nu își face griji. Sau nu lasă să se vadă. Nimeni nu a ajuns (nu încă) să moară de foame în Rusia. Încă mai sunt bani. Și nici pumnul în gură nu e băgat atât de adânc încât să sufoce. Și asta e realitatea. Ce nu vede Putin sau nu vrea să vadă e că generația de după 1993 e una intransigentă. Nu mai acceptă compromisuri, nu mai acceptă jumătăți de măsură, nu închide ochii pentru o rublă în plus. I se rupe de URSS, de măreția colosului ridicat prin teroare. I se rupe de Stalin, de Lenin, de orice figură pe care propaganda comunistă a făcut-o erou.   Ei au alte priorități. Ei au alte valori. Au alte orizonturi. Au altă viață.   Și s-au săturat. Încă nu sunt conștienți de forța lor. Dar într-un an, doi, poate cinci, niciun OMON, niciun FSB, nici Garda Națională sau ce se construiește acum, și niciun alt serviciu de securitate dintre zecile existente nu-l vor mai putea apăra pe Putin. Dar nu de violențe, sunt convins că nu vor exista. Ci de alegerea de nezdruncinat a tinerilor că merită ceva mai bun decât le oferă Putin. De ieșirea lor cu sutele de mii prin Moscova, prin Sankt Petersburg, prin Ekaterinburg… Prin orice mare oraș al Rusiei. Vor sta cu zilele pe străzi....

It`s about time

It`s about time

Jun 11, 2017

De mic am avut o problemă să reacționez instantaneu când a fost vorba de stânga-dreapta. De mâini/direcție vorbesc acum, nu de politică… Îmi lua ceva, de ordinul secundelor (două-trei) până să-mi dau seama care, cum. Venită prin Târgu Jiu, o rudă din București încerca să-mi vorbească despre box (despre croșeu, uppercut and so on) și să mă „antreneze”. Și s-a prins că nu aș putea face box de performanță pentru că n-aș fi în stare să atac instantaneu, așa cum mi-ar spune antrenorul. Și atunci mi-a zis: „Stânga e aia pe care ai ceasul.”. Doar că la șase ani nu aveam încă ceas. Mi-a desenat unul cu pixul pe mână, analogic, cu tot cu curea. L-am ținut până s-a dus singur, fără să insist cu ceva abraziv să-l șterg. Nu la mult timp după aia, a venit primul ceas. Rusesc, evident. Luk. Dar tot n-am reacționat mai repede la dreapta/stânga. Și după aia… am început să le strâng. Cu zecile. Repede, pe fast forward, ajungem în prezent. Și pentru că prezentul înseamnă, în primul și în primul rând, tehnologie, timpul se măsoară inteligent. Nu se consumă așa, dar asta e altă poveste. So… there`s my story: un review rapid al ceasurilor smart pe care le-am avut la mână. Pebble Watch. The very first model. Ăsta a fost primul meu smartwatch. L-am comandat după ce strângerea de fonduri pe Kickstarter s-a terminat, dar nu din lipsă de încredere, ci pentru că am auzit abia imediat după aceea de el. Am așteptat patru luni după el. Patru luni! Verificam de mai multe ori pe zi comanda, să fiu eu sigur că nu a ajuns și am ratat momentul. Ca să nu mai zic ce m-am enervat când l-am văzut deja la cineva pe mână prin oraș… Noroc că a venit la câteva zile după. Primul contact a fost absolut năucitor. Așa, preistoric, cu ecran monochrom, cu pixelii cât casa, fără ecran tactil, și tot m-a cucerit. (Stați liniștiți, nu o să scriu la toate așa de mult!) Pe scurt, ceasul e waterproof (deci poți liniștit să înoți cu el, ba chiar să te scufunzi), ceea ce îl face bun și la schi, că rezistă transpirației intense de...

Working Class Hero

Working Class Hero

Feb 7, 2017

Dacă ai ajuns aici, deja ai folosit o grămadă de chestii corporatiste. Curent, internet, calculator/tabletă/telefon. Conform șefului PSD, le-ai mărit profitul. Ești parte din conspirație. Dar stai. Crezi că ai scăpat așa ușor? Take a break and read: Te-ai născut. Sper că nu în comunism. Dacă da, punctul ăsta e irelevant pentru tine. Dar, de dragul discuției, am și aici ceva de spus. Toate (toate, nu greșesc, absolut toate!) medicamentele pe care părinții tăi le-au folosit – asta dacă sunt cu mintea în secolul nostru – pentru ca tu să te naști sănătos au fost fabricate într-o corporație. Toate. Punct. La maternitate, săpunul cu care doctorul neonatolog s-a spălat pe mâini e făcut de o corporație. Mai puțin în cazul Hexapharma, unde săpunul avea un adaos important de furt. Aaa, apă, apă. Și dacă tot am ajuns la apă, și apa cu care s-a spălat doctorul, tot printr-o corporație a avut-o. Iluminatul din sală? Becuri corporatiste, evident. Dar hai să nu ne întindem. Copilăria/adolescența ta a început după `90? Poate nu ai avut imediat Lego sau Kinder Surprise (eu nu am avut). Dar sigur ai avut o pereche de teniși cu un logo pe care îl recunoști din prima clipă. Corporație, deci. Ah, și blugi? Dacă nu erau Pyramide turcești, tot corporația i-a făcut. Ai vrut un telefon mobil? Eu am vrut! Imediat cum au apărut. Corporație. Ai vorbit printr-o rețea de telefonie mobilă, că doar nu l-ai luat să te joci Snake. Da. Corporație. Ai ieșit pentru prima dată la McDonalds. Sau KFC. Sau Pizza Hut. Ți-a plăcut, recunoaște. Guess what. Yeap. The same. Ai făcut facultate? Așa-i că ți-a fost lene să scrii tu de mână tot ce-ți dicta profesorul la cursuri? Mie mi-a fost. Și spre norocul meu, a existat Xerox. Sau Minolta. Sau orice alt producător mare de copiatoare. Ai avut de scris o lucrare licență? N-ai scris-o la mașina de scris, așa-i? Și nici n-ai dezvoltat tu un sistem de operare. Și nici un editor de texte, nu? Sau? Apple, Microsoft, IBM, thank you! Te-ai angajat? Te-ai dus la stat? Unde? În administrație? Foarte bine. Dar știi că din tarifele percepute pentru diversele documente și hârtii pe care le...

Pagina 1 din 17
1
2
3
10
»