Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Case closed

Risc să fiu catalogat drept nazist, dar… Mă uitam ieri la filmulețul ăla din Cluj, cu doi adolescenți care rup în bătaie un al treilea. Nu, stai! Nu rup. E ceva dincolo de orice capacitate de înțelegere. Violența acelor imagini mă urmărește încă și nu pot să scot din minte loviturile. Intenția, ura… Toate la un loc și ai ceva traumatizant pentru privitor, dar pentru victimă! (Aș pune aici o paranteză, am văzut un interviu acum câteva minute cu victima. Nu părea chiar așa traumatizată, dar asta nu-i exonerează pe atacatori). Și m-am gândit la ce făceau spartanii cu cei considerați o povară pentru societate. Pe criterii de integritate fizică, mai mult. Și, mai târziu, cei pe care Hitler i-a împins spre una dintre cele mai mari drame ale umanității. Știu, acestea sunt extreme care ar trebui să fie irepetabile… Care e plus-valoarea pe care astfel de oameni o pot aduce societății? Care e? Numiți-mi două calități? Aveți impresia că astfel de oameni, recidivând fără nicio remușcare, aleg într-un final calea dreaptă? Renunță la pornirile violente? Eu bag mâna în foc că nu. Credeți că, atunci când și dacă – destul de probabil că se va întâmpla – vor avea copii, săracele făpturi vor avea o soartă mai bună decât victimele părinților? Credeți că perpetuua corecție fizică (nici nu merg mai departe cu gândul) o să-i întărească? Eu sunt convins de contrariu. Credeți că vor avea o copilărie… O copilărie, nu una fericită? Nu. Credeți că, pe lângă materialul genetic provenind de la un astfel de tată (mai rar femei atât de violente), mediul în care vor crește le va direcționa viața către o carieră academică? Și atunci? De ce, dacă știm că nu putem să-i mai facem vreodată mai buni, dacă vedem că repetă erorile trecutului și nimic nu-i schimbă, de ce să-l lăsăm să aducă pe lume victime sigure? De ce nu putem, așa cum îi privăm de anumite drepturi cetățenești cât timp sunt sub pedeapsă, să nu extindem această pedeapsă la privațiune de procreere? Așa cum legea interzice în cazul anumitor boli psihice drepturile parentale, eu le-aș interzice și în cazul celor condamnați pentru cei închiși în mod repetat pentru infracțiuni...

…Football first

…Football first

Apr 15, 2013

 „Serious sport has nothing to do with fair play. It is bound up with hatred, jealousy, boastful- ness, disregard for all rules, and sadistic pleasure in witnessing violence. In other words, it is war minus the shooting… Most of the games we now play are of ancient origin, but sport does not seem to have been taken very seriously between Roman times and the nineteenth century… Then, chiefly in England and the United States, games were built up into a heav- ily-financed activity, capable of attracting vast crowds and rousing savage passions, and the infection spread from country to country. It is the most violently combative sports, foot- ball and boxing, that have spread the widest.” – GEORGE ORWELL   Sursa: Dexonline. Am putea spune că violența în sport (în fotbal, ca să nu fim în afara subiectului) s-a născut în același timp cu jocul în discuție. Undeva în a doua jumătate a secolului XIX. A ajuns și ea la maturitate, după un secol și jumătate de… progres, să-i zicem. Sau poate că nu există nicio evoluție, doar boom-ul mediatic al ultimilor treizeci, patruzeci de ani ne-a adus-o în prim-plan. Verbală sau fizică – e doar un detaliu minor. S-a născut odată cu fotbalul. Și în același loc: Anglia. Din fericire, n-am fost niciodată martor „pe viu” al acestor violențe. Cred că nici măcar al celor verbale, dacă las deoparte înjurăturile. Pe care, cu indulgență și, prin creativitatea și umorul celor care le-au dat viață, le-aș accepta ca fiind, până la urmă, normale în sport. Doar nu mergem la teatru, mergem pe stadion. Există însă și acolo limite, nu merg doar ființe grobiene, subumane, să vadă un meci de fotbal. Dar hai să clasificăm înjurăturile la capitolul „trecem peste asta mai ușor”. Primul meu contact cu violența a venit când aveam doar nouă ani. Ziua finalei Cupei Campionilor Europeni. După-amiaza… Sau chiar seara. Așteptam meciul, nu cu mare nerăbdare, mai ales că nu țineam cu niciuna dintre echipe, dar televizorul mergea „pe sârbi”. Nu le știam chiar atât de bine limba, dar îmi ajungeau imaginile ca să îmi dau seama că ceva foarte grav s-a întâmplat pe Heysel. Văzând îmaginile cu oamenii întinși pe gazon,...

Suficient

Suficient

Dec 17, 2012

Nu avem cele mai bune drumuri din Europa. Nici pe departe. Cu toate eforturile ultimilor ani de a aduce drumurile naționale într-o formă mai bună, acestea nu au cum să devină autostrăzi. N-ai unde să le mai lățești, n-ai unde să le consolidezi. Și oricât de bune ar fi străzile din orașe, starea lor (nu sunt neapărat ironic, mai sunt și strazi care chiar arată a străzi) nu compensează faptul că-s înguste, că lipsesc locurile de parcare, că mașinile de mare tonaj încă mai au voie să circule nestingherite peste tot (azi am văzut remorca unui tir care blocase jumătate de stradă; capul tractor nici măcar nu mai era acolo…). Nu avem marcaje pe drumuri, așa că circulăm haotic și la limita siguranței, luând curbele după cum ne dictează instinctul (noaptea) sau încardându-ne pe unde avem chef (ziua). Pe lângă toate astea, avem șoferi inconștienți care ignoră legile codului rutier, dar și pe cele ale fizicii, punându-ne și pe noi, restul, în pericol, conducând fie beți, fie high, fie cu o viteză pe care frânele mașinilor lor nu o mai pot aduce la zero… Dar, oricât de lungă ar fi lista de mai sus, se pare că pentru unii nu-i destul. Iată ce am văzut la Știrile ProTV de dimineață: Nu sunt apărătorul taximetriștilor… Nici nu vreau să generalizez și să etichetez. Sunt… așa cum sunt. (Ca și exemplificare, săptămâna trecută un taximetrist mi-a tăiat cu tupeu fața și s-a încadrat pe banda mea, iar dupa trei minute, un coleg de-al lui mi-a cedat trecerea, deși venea de pe o stradă cu prioritate și a trebuit să suporte claxoanele celor din spatele lui.) Și nici al dreptății pe care ți-o faci singur, nu sunt. Deși mi-ar fi plăcut să văd solidaritatea breslei materializată într-o măsură punitivă împotriva animalului ăla. Dar ca și cetățean și conducător auto, pe lângă corecția pe care legea penală ar trebui să i-o aplice, mi-aș dori să nu-l mai văd vreodată la volan pe agresor. E chiar atât de complicat? Sursa foto:...

Pagina 1 din 1
1