Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Un jour comme aujourd’hui (1)

Etichete:

„Paștele mă-sii de treabă!”, înjură Mihai.

Dar nu mai ținea minte dacă în gând sau dacă o făcuse cu voce tare. Și, ceea ce îl speria și mai tare era faptul că nu era sigur dacă înjurătura nu avea și un nume în ea. Pereții ăștia erau atât de subțiri încât se auzea și când clipeau vecinii.  Se trezise cu noaptea în cap, de frig. Era un decembrie mai cald ca de obicei. Dar asta doar afară, nu și în casă. Apartamentul lui putea să țină oricând loc unei imense camere frigorifice. Nu că ar fi avut ce să bage în ea…

Lumina revenea cu puțin înainte de șapte dimineața. Curentul electric, adică. De aia nu văzuse prea bine că lăsase ibricul cu cafea cu mânerul sub flacără, și-l scăpase pe jos, cu o înjurătură și cu tot cu prețiosul său conținut. Nu era doar micul dejun, era o bună parte din salariul său vărsată acum pe linoleumul din bucătărie. Își mai făcu repede una, dar pe jumătatea primei. Noroc că apă era tot timpul. Ba chiar prea multă, robinetul ruginit din bucătărie nu mai reușea să se închidă și curgea fără oprire. Cu un debit mic, ce-i drept, dar cu atât mai enervant. Urma galben-portocalie a ruginei se lățea zi după zi, ca un calendar nedorit.
Mâine avea să doarmă mai mult și poate nu va mai avea nevoie de cafea. Așa se mințea în fiecare dată în așteptarea zilei de duminică. Că o să doarmă mai mult. Nici vorbă. Frigul îl trezea de fiecare dată. Căldura nu avea program. Venea când voia, pleca prea repede. Nu era niciodată destulă. Se spălă pe față, apa rece îi întărea barba nerasă de o săptămână și toată operațiune asta se desfășura însoțită de zgomotul frecării mâinilor de părul scurt și aspru. Cu dinții încleștați își aruncă apă și pe bust, apoi după gât și pe brațe. Pe unde mai ajungea mai ușor și cât mai repede. Nu mai luă în calcul și săpunul, de data asta, și așa tremura tot, ca să mai repete cel puțin o dată toată treaba. Încercă întrerupătorul din hol; neonul alb se aprinse, semn că se făcuse deja destul de târziu. Cămașa pe care a purtat-o și ieri era prea puțin mototolită, așa că nu mai căuta alta prin dulap. Mai mirosea încă a săpunul pe care îl ținea în dulap, deci era ca nouă.
„Cum naiba e mai frig în casă ca afară?” se întrebă pe scurtul drum până la stația de autobuz. Nu l-ar fi deranjat să nu vină prea repede, își aprinsese țigara când ieșise din bloc și mai avea măcar cinci-șase fumuri bune de tras, înainte să o poată arunca fără regrete. Decise rapid că i-ar fi mai bine să urce în autobuzul pe jumătate gol, în defavoarea centimetrului rămas din țigară.
Culmea, și în autobuz era mai frig decât afară. Ce naiba de fizică a învățat în școală, de nu seamănă teoria cu realitatea. Apoi își aduse aminte că abia trecea anul din cauza fizicii. Noroc că profesorului îi plăceau găinile pe care i le dădeau părinții și mai închidea ochii. Ai lui scăpaseră de marile transformări urbane de la începutul anilor 2000, fiind vecini cu primarul, un om practic și muncitor, care-și făcuse o grădină de care nu se mai putea despărți. Așa că și ei își trăseseră o mică fermă în spatele casei și fuseseră destul de norocoși să o și păstreze, departe de ochii străzii, doar sub nasul (la propriu) complice al vecinilor. Și ei, tot fermieri-prizonieri în micile orașe. Asta în liceu, că în școala generală nu prea mai știa cum se descurcase. Făcuse și acolo fizică?
Cu o frână bruscă și zgomotoasă, autobuzul îl scoase din scurta reverie. Nu era încă stația lui și stătea tot pe scaunul rupt la colțuri, nefiind nevoit să se adune de pe jos, ca cei grăbiți să coboare. Dar cum nu mai avea vreme să cadă iar pe gânduri, sări și el prin ușa care începuse să se închidă.
„…avă Partidului Comunist Român!” se mai putea vedea pe spatele murdar de funingină al autobuzului care pleca din stație la fel de zgomotos precum oprise.
Va (mai) urma

No comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Un jour comme aujourd’hui (2) | Chera.ro - […] Am început aici. […]
  2. Un jour comme aujourd’hui – epilog | Chera.ro - […] încercat (în aceste trei părți: 1, 2, 3) să scriu o ficțiune, dar cred că putea fi, la fel…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Errare humanum est

Mare agitație mare printre biți și oameni aseară. Un magazin online, nu-i dau numele, că-s sătul de cât i-am arătat...

Close