Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Un nou reper pe hartă

Etichete: , , , , , ,

Nu cred că aveam buletin când am terminat prima carte despre universul concentraţionar nazist. Am văzut imagini care nu m-au oripilat şi nici nu m-au marcat pe viaţă. Doar mi-au rămas în minte ca o limită a absurdului până la care s-a putut merge. Tot atunci am citit că Polonia n-a fost singură. Croaţia, Slovenia, Serbia, Austria, Ţările Baltice, Ucraina, Rusia (atunci când citeam erau republici sovietice) au fost şi ele scene ale acestui teatru tragic.

Sursa foto: Wikipedia.

Și m-am gândit la România acelor ani… Nu mi-am pus atunci problema de ce noi, parte a Axei, nu am avut măcar lagăre de concentrare. Poate și pentru că noi eram aliați ai Germaniei, nu sub ocupație. Dar de curând am descoperit o altă realitate. Mult mai tristă. Noi n-am făcut excepție, dimpotrivă.

Iași nu apare pe această hartă… Apar Cluj și Chișinău. Dar, în curând, o să îl regăsim. Acolo apar doar ghetouri. Dar există mărturii despre deportați (Dr. Nyiszli Miklos s-a născut la Oradea). Și, mai nou, descoperim gropi comune. Pline cu bărbați și femei, bătrâni și copii. Uciși de noi, de români…

Mi s-a părut ciudat de ce n-au profitat comuniştii de oportunitatea asta. Ba chiar mai mult, au făcut totul ca să nu se afle. Au lăsat gropile comune nedescoperite (chiar dacă Romania nu a fost plină de aşa ceva), au ascuns dovezi sau le-au lăsat doar la îndemâna istoricilor. A fost o muşamalizare ca la carte. Au ascuns totul sau nu au permis să se facă cercetări. Experţii internaţionali nu au reuşit să afle nici ei nimic, împiedicaţi fiind de status quo-ul dictat de războiul rece. A trebuit să treacă mai bine de jumatate de secol şi să se schimbe regimul politic din România și din Europa de Est pentru ca adevărul să ne ajungă şi nouă. Și mi-este teamă că nu e decât vârful aisbergului.

Comunismul a urmat calea deschisă de nazism. Ba chiar s-au perfecționat. Gropile comune ale comunismului sunt betonate. Le regasim la Canal, la Poarta Alba. Pe Valea Jiului. Și în locuri pe care, poate, nu le mai știe nimeni. Sunt convins că au sperat ca cei care vin după ei să le acopere, la rândul lor, crimele. Oameni ca cei care au venit la putere imediat după ’89 au încercat și ei să ascundă trecutul. Să îi dea o altă formă. Au reușit să țină în loc timpul.  Poate că au și ei ceva de ascuns. Dar, undeva, acest lanț trebuie să se rupă.

Nu suntem vinovați pentru ceea ce au făcut cei dinaintea noastră. Dar suntem vinovați dacă aflăm acest trecut și încercăm să-l ascundem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Nea Nicu?

Ne-am obişnuit să îi înjurăm pe ăştia cu televiziunile comerciale pentru cantitatea de reclame pe care suntem nevoiţi să o...

Close