Uscături

Uscături

40.Satra-linga-BucurestiPovesteam zilele trecute cu un coleg din Germania. Neamț get-beget. Calculat și cu bun-simț… Și a venit vorba despre românii noștri care ajung pe acolo.

(În Frankfurt pe Main, mai exact. Că orașul e un mic Babilon, nu mai miră pe nimeni. Bine, pe mine m-a surprins… Nu mai ajunsesem pe acolo de ceva vreme și, pe atunci, observasem doar o comunitate bine închegată de ruși și sârbi. O prezență puternică a asiaticilor din Extremul Orient – chinezi și japonezi (aceștia din urmă, mai mult ca sigur turiști). Sporadic, români. Țigani, mai puțini decât români… Turcii sunt de-ai casei, așa că nu-i menționez.

În prezent, lucrurile s-au cam schimbat. Indienii au început să apară peste tot. Dacă ne gândim la explozia demografică din țara mamă, e de înțeles. Dar există un aspect pozitiv al prezenței lor în Europa. Nu supără pe nimeni. Poate doar prin faptul că sunt extrem de politicoși! De Mafia Indiană, eu, unul, n-am auzit. 

Gata, închid paranteza asta. Scuze că a fost atât de lungă!)

Și, un pic jenat, a zis că, deja, pentru autoritățile federale din Hessen, problema unui anumit grup etnic e destul de delicată  Fiind foarte „politically correct”, a ezitat să-i numească români, dar nici țigani nu le-a zis direct. Roma people. I-am zis să nu își facă griji, că noi le zicem țigani. Peiorativ sau nu, după cum putem fiecare. Și zicea că infracțiunile nu prea pot fi în multe cazuri dovedite, de cele mai multe ori fiind vorba de cerșetorie. O infracțiune (o contravenție, de fapt) față de care nemții închid de cele mai multe ori ochii.

Dar nu cerșetoria îi supără cel mai tare, ci mizeria pe care o lasă în urmă, oriunde ar fi. Modul de viață (aproape de primitivism) i s-a părut de neconceput… Nu m-am apucat să-i mai spun cum sunt la noi, că umblă cu căruțe prin oraș. Că au cartierele izolate, în care nici vorbă să ajungi ziua, darămite după căderea serii. Că nu-i rușine mai mare decât să te așeze, la școală, în bancă, alături de un copil de țigan. Sau să-l feliciți de ziua lui… Sau să te vadă cineva vorbindu-i. Am tăcut, mi-ar fi fost greu să-i explic de ce mai suntem (încă) rasiști la aproape trei sferturi de secol de la căderea Berlinului. Probabil că nici nu se aștepta la așa ceva.

În schimb, mi-a zis ceva ce m-a lăsat cu gura căscată: că nu înțelege cum există oameni, nemți de-ai lor, care au ales să facă bani de pe urma acestor sărmani, închiriindu-le spații insalubre, pe care nici adăpost de câini nu le-ar face. Cum poate cineva să accepte ca zece suflete să trăiască într-o cameră de 30 de metri pătrați? Cum cineva poate face profit din astfel de cazuri?

Nu știu dacă a fost extrem de politicos și a încercat să nu prezinte toată situația în așa mod încât să-mi fie rușine că, după ce scrie în cartea de identitate (dacă o au), țiganii cerșetori din Frankfurt sunt și ei, ca și mine, români. Sau poate că, trăind de atât timp într-un stat civilizat, unele lucruri sunt de neînțeles și de neconceput. Habar nu am, dar aș alege a doua variantă…

Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi dacă n-ar mai fi granițe și dacă oricine ar putea să plece liber către țările Schengen… Astăzi, chiar și așa hulit cum e, sistemul de control al frontierelor încă mai oprește din drumul lor către Europa multe elemente care ar trebui să petreacă niște ani prin pușcăriile noastre, spre reeducare. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi ca, exasperați de mizerie și furturi, nemții să nu mai aibă răbdare să facă distincția între uscături și rest… Dar toate acestea sunt efecte. Mi-ar fi plăcut ca, de fiecare dată când am fost respinși (că a fost NATO, că a fost UE, că a fost sau este Schengen), să avem curajul și demnitatea să recunoaștem că nu ne-am făcut bine temele. Că nu am învățat destul, că am încercat să copiem și am fost prinși, că am încercat să păcălim și ne-am dat de gol. Să avem puterea să recunoaștem că nu suntem gata! Că mai avem atât de mult de lucru, încât ar trebui să ne bucurăm că mai suntem acceptați chiar și în Uniune! Poate chiar e mai bine că nici de data aceasta nu ni s-au deschis porțile.

Pentru că am impresia că suntem ca într-o carantina impusă din cauza unei boli venerice și, în loc să urmăm tratamentul, ca să scăpăm boala, noi alegem să aruncăm pe foc toate prezervativele, să facem din Sodoma și Gomora niște inocente povești de adormit copiii și apoi să ne mai și lăudăm cu asta!

Sursa foto: aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *