Around the World

Around the World

Jules Verne, scriitor aflat printre foarte puținii mei influenceri, publică, la final de 1872, în Le Temps, un mic serial, care ajunge apoi roman un an mai târziu – “Ocolul Pământului în optzeci de zile”. Nu mă apuc să vă stric plăcerea de a reciti povestea (nu am niciun dubiu că deja ați făcut-o în copilărie), doar mă leg puțin de ea.

În carte vorbim de întâmplări petrecute acum un secol jumătate, așa că se călătorea mult mai încet. De aceea au fost necesare optzeci de zile. Și tot din carte ajungem la o concluzie surprinzătoare: mergând spre est ca să ocolești Pământul, câștigi timp. De fapt, Phileas Fogg câștigă nu doar timp, ci și un pariu, numai și numai datorită acestui fapt.

A pățit-o și Magellan, doar că în celălalt sens, adică a pierdut o zi. Cumva, pe Jules Verne îl bănuiesc că de acolo s-a inspirat. Cert e că, la un deceniu și un pic după publicarea romanului, International Date Line e instituită oficial (1884).

Undeva în Pacific există o linie imaginară, care pornește de la Polul Nord și se oprește la Polul Sud. Dacă te uiți spre nord, și stai chiar pe linia aceasta, mâna ta stângă e azi, cea dreaptă e ieri. Și linia aceasta, trecută de Fogg, l-a făcut mai bogat cu 20.000 lire (cam 2.5 mil lire azi).

Dar concluzia e validă doar dacă ajungi să treci această linie. Dacă nu treci linia de schimbare a datei, orice călătorie (cu avionul, că altfel…) spre est e, matematic, o pierdere de timp. Dacă decolez la 7 dimineața din Timișoara spre Tokyo (ipotetic, evident, că de la noi abia mai ai unde să zbori), cu un long-haul fac cam 11 ore. Diferența de fus orar e de 7 ore. Deci ajung mâine, la 1 noaptea. Am urcat în avion azi, pe la răsărit, dar m-am dat jos când ziua trecuse deja de o oră.

Și abia acum ajungem la chestia cu adevărat mișto!

Exista două puncte de pe glob, conectate direct de o linie aeriana, care îți permit ocolul Pământului schimbând o singură dată avionul. Pentru a nu strica demonstrația, nu voi face referire la aeroporturi, ci la orașele de care aparțin. În realitate, e un pic mai mult decât un ocol, Newark fiind mai la est de JFK.

Adică în vreo zi jumătate (cele două zboruri, adunate, fac cam treizeci și șase de ore) pleci din și te întorci în Singapore. Ambele zboruri spre est. La primul, câștigi jumătate de zi, dar la al doilea… Pleci azi și ajungi poimâine!

Sursa foto: aici.

De obicei, zborurile ar trebui să fie de-a lungul liniei albe, fiind calculat drept cel mai scurt drum posibil, chiar dacă nu e exact o “linie dreaptă” (vezi ce ziceam și despre geometria pe sferă). Acest “cel mai scurt drum” e și cel mai lung. Adică cel mai lung zbor comercial posibil. Însă, pentru a se ajuta de anumiți curenți, avioanele se duc mai spre sud când zboară, și așa, paradoxal, ajung mai repede și cu economie mai mare de carburant, chiar dacă ruta e mai lungă decât linia dreaptă.

Aș încerca un astfel de experiment. Evident, trebuie că ești complet bulversat de călătorie. Sau poate că e atât de scurtă încât nu dai organismului tău răgazul să înțeleagă ce se întâmplă, și scapi de “jet lag dishorder”. Nu mai faci pariu cu nicio Societate Regală de Geografie, faci cu tine însuți.

PS: O să auziți cât de curând, la știri, de Kiribati – “țara zero”. Să știți că acolo vine, pentru prima dată pe Terra, anul nou. Doar că Kiribati nu are niciun merit, s-a ales o zonă cât mai puțin populată pentru a diminua impactul psihologic al implementării unei convenții care ne împarte în ieri și azi. În realitate, linia se mișcă odată cu Pământul, toți trecem prin ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *