
Deșert peste mări
Rusia (sau Uniunea Sovietică, după cum au fost vremurile) n-a fost și nu este o țară despre care să poți spune că e prea norocoasă. Să nu înțelegeți greșit, probabil că-i cea mai bogată țară de pe Terra, dar când ai bogățiile îngropate sub pământ înghețat, undeva în inima Asiei sau după Cercul Polar de Nord… cam greu le scoți la lumină. Și asta nu e tot: oamenii nu trăiesc din uraniu. Da, îl pot da la schimb, pot vinde energia sau rachetele nucleare, dar banii aia nu ajung oamenilor. Cea mai mare problemă a Rusiei a fost alta: pământul, oricât de întins, nu a hranit-o. Secole de-a rândul s-a murit de foame. La propriu. Chiar și secolul trecut am asistat la decimări ale populație din acest teritoriu.
Evident, un popor flămând nu poate fi stăpânit. Cum țarilor le-au lipsit mijloacele tehnice, sarcina de a modela natura le-a revenit dictatorilor comuniști. Stalin, un om cu viziune (normal că glumesc, era doar un criminal odios…), a plănuit cea mai mare schimbare a Rusiei din toate timpurile. Baraje, canale de irigație sau chiar navigabile, împăduriri și defrișări. „Terraformare”, practic. Chiar pe Terra. Rezultatul? Un dezastru cumplit… Natura le-a aranjat pe toate în milenii, ba chiar în perioade mai mari. Când vrei să schimbi ordinea firească în ani, n-are cum să-ți iasă.
Marea Aral – În urmă cu cinci decenii a fost a patra întindere de apă a lumii (ape interioare).
Astazi… suprafața e redusă la un sfert din cea inițială, volumul – sub o cincime. Salinitatea a crescut și ea enorm. Iar dunele de sare rămase în urma apei se împrăștie purtate de vânt pe suprafețe mult mai mari, contaminându-le. Contaminare cu metale grele, pesticide și bacteriologică… Nicăieri în lume factorul uman nu a provocat un dezastru mai mare. Și acum vorbim doar de ecosistem.
Dar dramele umane de pe (fostele) țărmuri ale acestei mări sunt și ele parte ale dezastrului. Industria – bazată pe pescuit și construcția navelor – a disparut. Șomajul în zonă a ajuns la 19%, sau cel puțin așa spun statisticile oficiale. Dar cifra reală pare a fi mult mai mare. Majoritatea sunt femei. Migrația a crescut exponențial.
Urmăriți și montajul de mai jos (găsit pe Vimeo). Imaginile sunt halucinante.
ARAL SEA from Romain A on Vimeo.
E greu să mai spui ceva… Uitându-te în jurul nostru (limitați la câteva sute de kilometri), ni se pare că n-am făcut nimic rău Pământului. Sau mai nimic. Mai avem până o să ajungă (în totalitate) așa:
E o imagine surprinsă de Curiosity. Pe Marte.
Nu îmi doresc să închei pesimist. Lumea reacționează la acest dezastru. Țările riverane (Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan și Turkmenistan) au început să ia măsuri. Poate nu e prea târziu. Din păcate, doar două dintre ele au puterea economică sa facă ceva: Kazahstan și Uzbekistan. Primii au cheltuit peste un miliard de dolari pentru reabilitarea zonei – dacă ar fi să ne luăm după televiziunile controlate de guvernul de acolo. Au apărut și rezultate – salinitatea s-a redus în anumite zone, fauna a revenit la viață. Dar costurile sunt imense și n-ar trebui să ne așteptăm la miracole… Iar statele din zonă sunt (politic) undeva între stalinism și modelul Putin. Iar ecologia e ultima lor grijă.
Intrați și pe linkul acesta: englishrussia.com. Vapoarele acelea par a se descompune ca un organism… E ireal totul.
Sursa foto: aici, aici, aici, aici.
6 thoughts on “Deșert peste mări”
Fenomenul nu e numai legat de Aral. Granarul Indiei are aceeasi problema, in urma exploatatii resurselor de apa.
Mai departe, in SUA, unde este un mare rezervor de apa sub vreo 3 state, isi rod unghiile ca nivelul apei scade.
Se intampla peste tot!
@zaqk: Si in Africa… http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article116.html
Pfff… ce de fier. Sa afle tiganii noștri de el, ca pleaca imediat cu vapoarele-n căruț.
@Haivas: Am vazut un interviu cu un localnic. Si zicea tipul ca afacerea cu pescuitul a murit ca sa prospere cea cu fier vechi. Le taie si ei, nu-i asteapta pe tigani.
Din păcate fierul se termină, nu se înmulțește ca peștele.