Lebensraum = habitat (lb. germană). Nu, n-are nicio legătură cu asta. Voiam doar să fie un termen mai dur…

Mă uitam prin feeder și am dat (inițial) peste poza asta:

 Sursă foto: aici.

Apoi am citit și articolul. Preiau parțial textul din Tion, continuarea o găsiți pe site.

„Proprietarii Abatorului de pe bulevardul Eroilor au început lucrările de igienizare acolo imediat după ce au fost amendați de Primăria Timișoara pentru nerespectarea legii privind protejarea monumentelor istorice și a autorizației de construire pe care o dețineau, la mijlocul lunii trecute, dar apoi s-au oprit, spun reprezentanţii municipalităţii. Viceprimarul Traian Stoia îl amenință pe omul de afaceri Ion Țiriac cu plângeri penale dacă nu va lua măsuri pentru a stopa degradarea monumentului. (…)”

Pentru cei care nu sunt din Timișoara, clădirea e un fost abator, monument de arhitectură. E în aceeași stare de când mă știu. De când sunt în orașul ăsta. Și pe zi ce trece se degradează. Nu cred că-l mai prinde deceniul viitor, dacă nimeni nu intervine. Și acesta e un caz fericit. Vorbim despre o clădire frumoasă (atât cât a mai rămas din ea), dacă lăsăm în urmă destinația ei inițială. Vorbim despre un spațiu situat în „zona zero” a Timișoarei. Studenții sunt la două minute distanță. La propriu. Și sunt cu miile, dacă nu cu zecile de mii.

Mai jos am făcut o captură din Google Maps, ca să identificați zona despre care vorbesc, dar am pus și harta (cu ocazia asta am învățat cum să pun o hartă embedded, că nu mai e atât de intuitiv ca înainte)…

Google Maps

O zonă mai bună nu există! Și cu toate astea, nu se întâmplă nimic acolo.

Luați Google Maps și tastați Timișoara.

Dacă vă plimbați deasupra orașului, o să găsiți zeci de astfel de zone care par părăsite. Și chiar așa sunt. Sau sunt depozite de materiale de construcții. Balastiere. În centrul orașului. Clădiri rămase ca muți martori ai industrializării haotice și fără noimă din timpul comunismului. Focare de infecție. Cămin pentru maidanezi. Pentru aurolaci și vagabonzi. Eldorado-ul fierului vechi. Sursă interminabilă de praf. Praf care, în cele din urmă, ajunge în casele noastre, pe hainele și mașinile noastre, peste tot. Dar mai ales… în plămânii noștri.

Gropi de gunoi în inima orașului. Sub nasul nostru. Sub ochii noștri. Ruine ale unui trecut de care vrem să ne despărțim. Dar nu putem. Sau nu încă.

PS: Nu știu ale cui sunt terenurile de mai sus… Primăria Timișoara? Proprietari particulari? Dar asta nu contează prea mult, continuarea ar fi aceeași. 

Înțeleg că nu mai sunt bani pentru a ridica noi clădiri. E criză și chiar dacă n-ar fi, nu faci ceva dacă nu există cerere. Dar plantați niște salcâmi acolo (știu că salcâmii cresc cel mai repede și sunt foarte puțin pretențioși), schimbați un pic culoarea orașului. Aduceți puțin verde pe hărțile astea. Aduceți un aer nou orașului (la propriu), cât de scump poate fi? 

În ultima captură, în stânga sus, e Iulius Mall. Locul din oraș cu cea mai mare densitate de locuitori pe metrul pătrat. Cum ar fi ca, atunci când ieșim pe terasa ultimului etaj, să nu mai fim agresați vizual de ziduri oribile de beton și de mastodonții ăia ruginiți și aproape de colaps,  ci răsfățați de mirosul de proaspăt al unui parc?