Looking for the Summer. Sorry, sorry! For the Winter!

Looking for the Summer. Sorry, sorry! For the Winter!

Nu mai ninge de câțiva ani pe la noi. Și asta nu prea mai e o noutate, e doar o tristă realitate. Iarna, mai nou, plouă așa cum ar fi trebuit să plouă cu un anotimp mai devreme, așa că ar cam trebui să rescriem o parte din povești. Să fie cu ploi, mai puțin cu zăpezi, ca să nu îi facem pe cei mici și mai confuzi de cât sunt deja.

Aș fi putut să o caut și pe la noi. Zăpada, evident. Dar știu care-s condițiile de prin stațiunile noastre de munte, așa că nu mi-am dorit să am, pe lângă dezamăgiri, și un car de nervi. Da, nu-s patriot, puteți spune. Doar că mie îmi sună asta mai mult a misoginism, nu a patriotism. Eu am ajuns într-un loc fantastic cam în același timp cu cineva care a plecat din Craiova, să zicem, ca să ajungă la Rânca și să parcheze mașina. Poate e nedrept să compar perioadele, eu am mers chiar înainte de Crăciun… În fine, în România, la schi o să mai merg doar în timpul săptămânii de lucru. Și doar în câteva locuri, am scris cu ceva timp în urmă despre ele. (Nu am mai fost de mult la Straja, am înțeles că e o excepție, mi-ar plăcea să fie așa.)

Cum aproape toată Europa (aia schiabilă) era închisă, opțiunile nu erau prea multe. Polonia ar fi fost una dintre ele, știam de Zakopane, dar nu am avut prea mult timp să caut. Așa ca am mers pe o pârtie deja bătătorită: Jasna, regiunea Demänovská Dolina – Slovacia.

Jasna, dacă nu știți, e o stațiunea cu cele mai multe pârtii din Carpații situați în Uniunea Europeană. Dacă lăsăm în urmă criteriul spațiului UE, ar fi și Bukovel, în Ukraina. Dar Bukovel are două mari dezavantaje, fără a lua în calcul cele ale non-apartenenței la Uniune: altitudinea mult mai mică și lipsa autostrăzilor până acolo. Dar, în vremuri mai bune, probabil că și Bukovel ar merita o șansă.

Slovacia era, atunci când am făcut rezervările, în afara zonei cu probleme covid-19. Cazuri puține, acces pe bază de test. Nu aveam nicio problemă cu testul, așa că… Însă, cu câteva zile înainte de plecare, a trecut pe lista galbenă. Listă galbenă = carantină la întoarcere. Cu toate acestea, am sperat să se îmbunătățească situația la ei (deh, vechea meteahnă, „wishful thinking”). Nu a fost așa. Ba mai rău, am aflat că, odată ajunși acolo, la fiecare 72 ore un nou test e cerut. Bun, asta nu e atât de rău, dimpotrivă, îți sporește încrederea că riscul va fi diminuat. Rămâneau doar problemele administrative: e PCR sau antigen, unde merg să îl fac, cum îmi dau rezultatul, cum îl demonstrez. Ca să înțelegeți de ce aceste griji, testul era condiția sine qua non pentru acces în hotel, dar și pe instalațiile de cablu.

I-am sunat pe cei de la hotel, au fost drăguți (dar SUPER draguți!) și mi-au explicat totul: testare antigen, la doi pași de hotel, totul gratuit, rezultate pe loc. Așa că problem one – solved!

Apoi a urmat testarea în țară, rezultatul și în engleză, as requested by the Slovak authorities. Ungaria era, după cum citisem, închisă turiștilor, doar tranzit. Cu toate actele pregătite, am trecut prin vama RO-HU fără nicio întrebare. Am respectat coridorul umanitar din Ungaria (am oprit scurt pe M0, doar cât să intram în drive in și pe unde mai cerea chemarea naturii, dar doar acolo unde era menționat pe site-ul autorităților maghiare), nici măcar nu am alimentat cu carburant. „Vamă” cu Slovacia nu există, că au avut niște conducători proști care i-au băgat în Schengen, când noi nici nu știam dacă asta e un fel de mâncare sau tip de mașină, așa că am trecut fluierând. (Ah, și slovacii umblă cu euro de ceva timp, probabil din comoditate.)

Până la Jasna mai erau niște kilometri de autostradă (cred că sub treizeci în total), așa că nici nu m-am mai chinuit să iau vigneta și am mers doar pe drumurile naționale. Drumuri cam ca la noi, dacă are vreo importanță.

Tot drumul, de la Timișoara până la Jasna, a fost de până în 600km. În Slovacia, vreo 150, pe acolo. În timpul acesta, poate ajungi cel mult pe lângă Salzburg, dar asta dacă nu prinzi ambuteiaje prin Austria. Probabil că nu există nimic mai aproape pentru noi. Să ajungi la Jasna, trebuie să treci Tatra. Carpații, adică. E un fel de Defileul Jiului, nu mai știu cum se cheamă râul, dar m-a mirat că curge spre nord. Stațiunea e pe versantul nordic, așa că e mult mai avantajată decât zona de schi dinspre sud, mult mai apropiată de noi, dar mai săracă la infrastructură. Are un vârf, Chopok, împărțit cu cei din sud. O stație de telecabină pusă acolo are cabluri și spre nord, și spre sud. Chiar dacă pass-ul e bun peste tot, nu am schiat decât în zona de nord. Dar dacă sudul se va dezvolta, poate nu aș mai face un ocol de încă aproape o sută de kilometri până la Jasna.

Stațiunea (Jasna) nu e mare, dar e făcută cu gust. Unul bun, nu ca la noi. Nu vezi, sau vezi foarte rar, construcții „la roșu”. Nu vezi resturi din construcții aruncate peste tot, nu vezi schele, nu vezi materiale de construcții, nu vezi ce vezi, în general, la noi. Nu vezi cabane sau pensiuni lipite una de alta, nu vezi tot amalgamul obositor de la noi. E drept, nu e chiar în vârful muntelui, ci doar la o mie de metri deasupra nivelului mării. Au multe parcări, au bariere care închid zona centrală, că nu trebuie să parchezi chiar la coadă la teleferic/telescaun. Nu vreau să intru în detalii, dar vă las un site – Jasna.sk foarte util.

Ce mi s-a părut importat de povestit e altceva.

Restaurantele interioare au fost toate închise. Toate! La fel și terasele. Mai erau încă, în puține locuri, bancuțe sau/și mese, dar nu erau deschise oficial. Erau chiar semne că nu sunt locuri în care să te întinzi cu masa. Mai existau opțiuni de prânz (supe, chestii spre fast-food) și cam atât. Fără băuturi alcoolice. Zero. Nada. Ce vin fiert, ce spirtoase, nimic. Dar măcar aveai o mică listă de mâncare caldă și băuturi calde, așa că, spre norocul nostru, nu trebuia să plecăm de pe pârtii. Cei cu schiurile în cămară știu despre ce vorbesc.

La hotel, fiecare cameră avea o a doua cameră pentru room service. Adică mâncai, practic, într-o altă cameră. Ceea ce, dincolo de logistică și personalul necesar, mai ridica o problemă mare pentru hotel: reducerea capacității. Probabil că a fost nevoie de mult mai mult decât un calcul simplu: hotel închis complet vs. hotel parțial deschis. Nu pot să îmi dau cu părerea, beats me, dacă a fost rentabil pentru ei. Tot ce pot să spun e că din punct de vedere al confortului, pentru turiști e o binecuvântare. Dincolo de timpul câștigat, mai ai și marele avantaj că nu-ți mai bați cu ținuta de dimineață/seara la restaurant. E un fel de „home office”… Nu știu altora cum li se pare, mie mi-a tare plăcut.

Iar mâncarea a fost extraordinară! Multă (cel puțin pentru noi) și foarte bună. Foarte bună! Iar personalul de acolo (Hotel Grand Jasna) – cel puțin extraordinari. Noi am ajuns înainte de Crăciun, era aproape gol, cel mult zece mașini, dar s-a umplut treptat. Din păcate, chestiile de tip wellness nu erau deschise, dar ca să fiu sincer, nici nu știu dacă mai aveam chef de ele, obsedat fiind (și nici măcar nu glumesc aici) de schi. Evident, tot personalul purta mască. Tot ei s-au ocupat de rezervările pentru teste, astfel încât să nu stăm la coadă. Zona de testare era amenajată într-un bar (asta e, altele sunt acum prioritățile), programările se respectau strict (la minut). Și, fiind un test antigen, tot procesul dura câteva minute, sub un sfert de oră. La final, primeai o hârtie specială cu rezultatul testului.

Pe pârtie, hârtia ți se cerea prima dată la urcarea în instalațiile de cablu. Nu erau cozi, nici chiar în ultimele zile, când stațiunea părea a se fi umplut. Oamenii nu păstrau chiar doi metri distanță de siguranță, dar nici nu urcau cu tine în telegondolă sau telescaun. În telecabină nu am fost, dar sunt sigur că și acolo era la fel. Și vorbesc aici și de telescaune cu șase locuri. În general, la schi ai deja o mască (eu doar pe cea de schi o purtam, dar pusă în două straturi), dar mai erau și oameni care purtau măști de pandemie, nu de schi. Iar unii, chiar din ambele. (O mică paranteză, sunt păduri tăiate și acolo, dar lângă fiecare trunchi mare tăiat poți vedea un mic brad crescând.) Nimeni nu se îngrămădea, nu se împingea. Nu îmi aduc aminte să îi fi zis cuiva ceva legat de asta. Uitându-mă ce e la noi în stațiuni, mă ia cu fiori reci.

Totul acolo părea a se îndrepta spre normalitate. Chiar ne-am extins cu o zi șederea, atât de bine a fost. A și nins, ba chiar foarte tare, am avut emoții că o să-mi pierd o zi dezgropând mașina din zăpadă.

Cu toate acestea, când am ajuns în România, a doua zi mai precis, cineva mi-a trimis știrea că stațiunile au fost închise în Slovacia de teama unor posibile mici Ischgl-uri. Toate pârtiile închise, toate hotelurile (din stațiuni) închise. Nu cred că m-am simțit undeva atât de în siguranță ca la Jasna. Vorbim de covid-19. Contact redus la minimum necesar cu ceilalți, teste peste teste, oameni puțini, restaurante închise, afterski închise, terase închise, instalații de cablu folosite prudent, zonele de wellness închise. Nu știu cum putea fi mai sigur de așa! Și totuși…

Ajunși acasă, fără să vreau, am văzut imaginile din stațiunile de la noi. Le cunoaștem toți, iar acum sunt ca și cum vremurile ar fi unele normale. Cozile sunt tot ca anul trecut, indiferent că vorbim de șoseaua Novaci – Rânca, de DN1, de drumul spre Muntele Mic sau care or mai fi. Rămânem tributari unui stil de turism păcătos. Atât pentru noi, consumatorii, cât și pentru natură. Ne batem joc, cu toții, de orice.

M-am întrebat, văzând pe viu măsurile de siguranță din Slovacia și, în același timp știind cum s-a terminat sezonul acolo, ce Dumnezeu ar trebui făcut la noi?

Și am ajuns la o singură posibilă concluzie: interzicerea definitivă a turismului în România. Cel puțin până la vindecarea noastră, a ambelor părți implicate în asta. Nu există vină doar de o parte, toți suntem complici ai unui sistem degenerat. Că e mare, că e munte, că e orice altceva, sunt atât de puține excepțiile (a se citi normalități) încât parcă nimic nu mai are sens. Și nu am venit din Franța, nici din Elveția, nici din Italia, nici din Austria. Ci dintr-o țară mult mai apropiata de noi din multe puncte de vedere: Slovacia.

Și din aceiași munți Carpați pe care îi lăudăm mereu, dar de care ne pasă atât de puțin.

One thought on “Looking for the Summer. Sorry, sorry! For the Winter!

  1. Mi-a plăcut maxim! De acord sunt și cu concluziile referitoare la turismul nostru… Din păcate…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *