Nu am stat mult în Moscova. Puţin peste treizeci de ore. Cu excepţia orelor în care m-am odihnit la hotel sau am stat să mănânc, m-am plimbat întruna. Lumina naturală ţine mai mult acum, aşa că la zece seara poţi să citeşti liniştit ziarul pe stradă… Iar ieri au fost 29 grade Celsius. Am avut, aşadar, parte de o vreme excelentă. Nici nu ştiu cum să încep, aşa că o iau cronologic…

Primele momente

De la Kaluga la Moscova poţi să ajungi cu trenul, cu trenul rapid sau cu autocarul. Cum TGV-ul rusesc trece doar prin gara externă a oraşului iar cu autocarul riscam să pierd ore prin ambuteiaje, am ales prima variantă. Pentru două sute şi ceva de kilometri am platit vreo treizeci de lei (plus încă zece pentru taxiul până la gară – e foarte interesant taxiul la ruşi, tariful începe de la 100 de ruble pentru primii trei kilometri, indiferent dacă mergi 100 de metri sau 2,9 kilometri) pentru un tren cam ponosit la exterior, dar extrem de curat şi bine întreţinut la interior. Un fel de “personal” de la noi… 3 şi 20 de minute pe ceas, atât cât era trecut şi pe net.

Ajuns în staţia Kievskaia, realizez că Bucureşti Nord ar câştiga fără drept de apel partida la curăţenie. Şi la ergonomie. Şi la orice vreţi voi. Doar la măsurile de securitate nu ar câştiga… Nu poţi ieşi din staţie dacă ai aruncat biletul… n-ai cum să treci de barieră. Obsesia pentru securitate e omniprezentă în Moscova. Sunt filtre peste filtre la fiecare intrare, indiferent dacă-i piaţă publică sau obiectiv turistic în spaţiu închis. Vis-a-vis de gară, un fel de mall contrastează puternic. Sticlă şi oţel. La fel de puternic şochează şi o altă clădire, vreo două sute de metri mai departe, cu o formă demnă de La Defence…

Metroul respectă şi el trendul filtrelor.

Dar mai e ceva legat de metroul moscovit. Nu am văzut nicăieri atât de multă risipă! Staţiile sunt absolut imense. Cred că metroul se întinde pe o suprafaţă mai mare decât un oraş cu 50.000 de locuitori de la noi. Si ma refer DOAR la suprafata folosita de staţii şi linii. Atât! Fără exagerare. Comparabil cu New York şi Londra la un loc, în jur de opt milioane din cele zece ale Moscovei îl folosesc zilnic.

Pentru prima dată, am văzut sensuri unice pentru călători! Adică nu ai de ce să dai nas în nas cu cei care ies din staţie, dacă tu ai intrat. Există culoare definite pentru IN şi OUT. Iar dacă nu sunt făcute din ziduri, sunt despărţite de garduri mobile. Ideea e excelentă, având în vedere că vorbim de un oraş cu zece milioane de locuitori. Trenurile vin la fiecare două minute şi, în cele două zile cât am umblat cu metroul, nu am văzut un singur tren supra-aglomerat.  Metroul din Moscova este exemplificarea aproape perfectă a teoriei învăţate la Transporturi. Dintre toate sistemele de acest tip văzute de mine, acesta ocupă primul loc, fiind chiar peste cele de la nemţi (Berlin, Munchen sau Frankfurt am Main). Au staţii şi la aproape o sută de metri adâncime şi scările rulante (eu n-am văzut altfel de scări…) sunt incredibil de lungi. Ai timp să citeşti un articol de-al lui Ellunes, pană ajungi la suprafaţă. Oarecum legată de ultima frază… O altă constatare, un alt plus acordat: ruşii citesc la greu în metrou. Dar nu echivalentul Libertăţii sau mai ştiu eu ce press-junk-food! Ci cărţi. E-books sau tipărite, indiferent de vârstă, îi vezi citind.

Au ajuns să se nască şi legende urbane în metroul moscovit. Staţia Piaţa Revoluţiei e plină de statui, unele reprezentând un câine, probabil un animal-erou din marele lor război (aşa îi spun ruşii Celui de-al Doilea Război Mondial) ale căror nasuri lucesc puternic în contrast cu restul statuilor. Cică poartă noroc înainte de examen. Sunt multe chestii legate de metrou, chiar v-aş sugera să mergeţi pe linkul ăsta.

Şi, fără răutate, mai e ceva legat de staţiile de metrou. Sunt un amestec de kitsch, proletcultură şi modernism. Interioarele încă se mai păstrează în bună formă, dar nu s-a făcut nimic pentru a le aduce din trecut. Rămân încă temple în care nostalgicii se pot simţi acasă (în Uniunea Sovietică, bineînţeles).

Va continua…