O listă

O listă

Am ajuns în trei locuri în care umanitatea a încetat să existe vreme de câțiva ani, prea mulți, în prima jumătate a secolului trecut. Două dintre ele sunt acum muzee, al treilea e doar un monument ridicat ca să nu ne lase să uităm că acolo istoria s-a dorit a fi ștearsă. Dachau, Auschwitz și Płaszów (Cracovia).

În fiecare loc am căutat mărturii despre evrei (sau deținuți, nu neapărat evrei) aduși din România. În Dachau există mențiuni despre un singur om provenind din România, dar numărul celor aduși din România și exterminați în Auschwitz și Płaszów este foarte mare. Se estimează că populația evreiască din actualul teritoriu al României a fost înjumătățită între 1939 și 1944. Majoritatea provenea din zona Ardealului cedată Ungariei. Și o la fel de mare majoritate a sfârșit în lagăre din Polonia. Dacă la Płaszów nu ai prea multe detalii despre proveniența victimelor, neexistând un loc pe care să-l mai vizitezi – în ianuarie 1945, totul a fost distrus și tone de pământ au acoperit locul și acum e doar un parc (sau nici măcar atât, e un loc de reculegere), la Auschwitz, în schimb, găsești o placă comemorativă și în limba română.

img_3503

Despre locurile acestea am mai scris: Dachau, Auschwitz și Płaszów.

Și am mai scris și despre culpa românilor în subiectul Holocaust. Dar ar mai fi și altceva de scris.

De scris despre românii care au ales să nu participe la această crimă. Mai mult, nu au ales doar să nu se implice, au ales să își riște libertatea sau chiar viața, salvând viața unui evreu. Români care au primit distincția „The Righteous Among The Nations” (parcă nu l-aș traduce). Nu sunt mulți, sunt doar șaizeci. Ei sunt cei care au supraviețuit. Ei sunt doar cei despre care s-a aflat. Ei sunt cei care au primit un copac la Yad Vashem.

Cine salvează o viață salvează o lume întreagă. (כל המקיים נפש אחת מציל עולם מלא).

romania

http://www.yadvashem.org/yv/en/righteous/statistics/romania.pdf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *