O zi cu ploaie

O zi cu ploaie

Bobby Voicu si Siemens s-au gandit sa ne testeze daca suntem in stare sa scriem si despre viitor. Eu am zis sa incerc… fara sa fie prea SF. Dar nu are cum sa fie altfel.

Dezvoltare durabila (conform definitiei Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare) :  “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.

via Wikipedia

 

Azi e o zi cu ploaie. Asa imi aparea inca de ieri dimineata pe MediaCenter doar ca eu, superficial ca intotdeauna, am uitat. Comisia pentru Microclimat iar isi face de cap si ne mai trimite un dus. Nu stiu cum isi calculeaza ei chestiile astea dar azi chiar n-aveam chef de asa ceva! Poate urmatorul grup de conducere o sa dea hotararile astea pe baza voturilor noastre si nu dupa cum le indica lor senzorii aia de-s peste tot. Cum taxa auto e mai mare in astfel de zile trebuie sa ma gandesc bine daca merita sa lucrez de acasa sau fac un efort si ajung la birou.

Bun… Cum acasa am productivitate scazuta (mai ales pe vreme din asta) si cum masina ar fi cam scumpa, trebuie sa ajung cumva la tren. Dupa un dus rapid (incerc sa imi reamintesc cum era cand faceam dus cu apa sub forma lichida de-ti placea sa stai doar ca sa-ti cada apa in cap minute in sir…) in care jeturile alea mai mult te slefuiesc decat te spala, mi-am aruncat ceva pe mine si am iesit din casa. Aceeasi programare (ploaia, deh) a declansat mecanismele de conservare a energiei. I-am injurat iar pe nemti cu decizia lor de acum 20 de ani de a inchide centralele atomice! Si pe toti  (da… pana la urma chiar toti) cei care i-au copiat si am coborat pe scari.

Trenul nu intarzie niciodata. Doar eu ajung prea devreme sau prea tarziu. Noroc ca statia e acoperita si pierd timpul jucandu-ma pe calculator. Imi ridic din cand in cand ochii si ma uit in trafic. Cu indulgenta am folosti cuvantul… Nicio strada n-a mai pastrat toate benzile. Chiar si asa, reduse la jumatate si invadate de vegetatie, strazile sunt calcate rar de masini. Copacii, initial plantati sa mai dea o sansa oraselor care dadeau semne ca se sufoca, au preluat acum rolul panourilor de pe marginea autostrazilor. Daca n-ai vedea ca pe acolo trec masini, ai crede ca-i un rau mai mic.

Am ajuns in cele din urma la lucru, admirand de la geamul trenului locurile pe care in tinerete le detestam, neintelegand de unde atata mizerie… de unde atatea gunoaie. Acum, verdele a preluat totul. Vegetatia ajutata de oamenii cu cap sa creasca mai repede si mai bine a ajuns la maturitate.  Din ce am citit, doar perioada asta, de crestere a fost alterata. In rest, va fi ca si cum nimeni n-a umblat la codul genetic. Timp de 10 statii am avut timp sa meditez… Parca mai ieri citeam prin newsletter-urile alea despre cum o sa arate viitorul. Dezamagirea e la fel de mare ca atunci cand rasfoiam almanahurile in copilarie si ma uitam la toate pozele alea. Nimic de pe acolo nu s-a intamplat.

Da, s-a cam terminat petrolul. Dar nu de tot. Numai ca acum e prohibitiv de scump. Avioanele n-au gasit solutii alternative la kerosen si zboara mai rar. Lumea prefera (poti prefera ceva atunci cand esti fortat???) trenul sau bicicletele. Incepi sa mergi mai putin, sa lucrezi de acasa,  daca se poate. Totul devine local, maxim regional.

Dupa doua decenii de evolutie (?) n-am reusit prea multe. Sau nu vizibil. Energia electrica mai are doar trei surse importante: hidro, eoliana si solara.  E o scadere, nu? Nu prea-i evolutie. Au mai incercat ei cu energie valurilor, geotermala… dar slabut. Dupa fiecare furtuna mai puternica ieseau in larg la pescuit ramasite. Iar pe geo, culegeau mai mult calcar de pe tevi decat daca ar fi mers in cariere.

Dar n-am pierdut nimic. Lumea pare mai fericita astazi. Si daca intrebi pe strada ce e aia risipa, nu multi vor fi in stare sa-ti dea un raspuns.

Efectul imediat (si benefic, sunt sigur): banii din cercetare au mers catre optimizarea tehnologiilor. Catre aparatura care sa consume din ce in ce mai putin. N-am vazut statistici dar cred ca, si in conditiile in care populatia planetei a continuat sa creasca, energia consumata e in scadere.

Numele statiei ma trezeste brusc la realitate. Reflexul pavlovian ma face sa ma ridic de pe scaun si sa ma asez cuminte la usa. Mai am de facut putini pasi pana sa ajung la birou. Ma opresc, cumva conditionat si de gandurile ce le-am avut pana acum in cap si ma uit in jur. Lumea arata altfel azi. Praf, poluare sunt cuvinte pe care le invata azi scolarii la istoria tehnologiei. Fum? Dioxid sau monoxid de carbon? Da… chiar istorie. Cateva socuri (catastrofe, din pacate; cu prea multe victime) au fost mai mult decat suficiente ca sa ne schimbe atitudinea.

Cand NASA a venit cu declaratia oficiala ca explorarea spatiului cosmic e inutila, toti s-au intrebat daca n-au innebunit si au cautat sa elaboreze teorii ale conspiratiei. Cum adica: “Nu ne mai ajunge timpul”???

Ce au vrut sa spuna, se vede azi. Toti de acolo au lucrat (poate lucrau si inainte de momentul anuntului) in altfel de cercetare: bio. Rezultatele le respiram acum. Nu stiu cum a fost posibil dar n-am de ce sa ma intreb. Sa ma plang, nici atat. Totul e verde. Indiferent de anotimp, parca se lucreaza in schimburi. Cineva mi-a zis ca, atunci cand decolezi sau aterizezi, orasul pare strabatut de bulevarde verzi. Frumos trebuie sa fie.  Dar pot vedea si din apartamentul meu. Copacii au ajuns sa creasca pana la ultimul etaj al blocurilor.

Mi s-a facut brusc dor de verile alea caniculare in care pur si simplu cautai de nebun un loc cu umbra.

Am intrat pe usa zambind, fara sa imi dau seama ca ultima parte a drumului am facut-o prin ploaie. Am realizat atunci cand am auzit picaturile ce mi se scurgeau de pe frunte izbind biroul. Puteam la fel de bine sa raman acasa. Restul zilei mi l-am petrecut adunand fotografii cu centrale atomice, masini de epoca si avioane. Pana nu dispar de tot.

Si nu  i-am mai injurat pe cei ce au calculat ca azi ne trebuie ploaie. Stiu ei ce stiu…

 

 

Post participant la concursul de pe blog-ul lui Bobby Voicu.

 

6 thoughts on “O zi cu ploaie

  1. să fim optimiști, totuși 🙂
    un prieten fizician îmi povestea despre progresele considerabile care se fac în ceea ce privește fuziunea nucleară. poate în 10-15 ani vom vedea prima centrală de acest tip…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *