Am văzut astăzi pe realitatea.net un foto-reportaj despre SkyTower. Clădirea din nordul Bucureștiului e cea mai înaltă din România (Casa Poporului ar putea să o întreacă dacă s-ar calcula și partea construită în pământ – 86 m înălțime + 92 m adâncime). 137 de metri nu e o înălțime să te dea pe spate, am fost la 350 m în Turnul Ostankino și aș mai fi urcat și mai sus. Dar e ceva pentru România. Și pentru București, mai ales…

Și, de fapt, aici voiam să ajung… București are un ritm de dezvoltare net superior restului țării. Nu mă miră. Are și motive: e capitală, e de patru ori mai mare decât orice alt oraș, are zeci de universități, atrage ca un magnet pe oricine își dorește o carieră. Pe mine m-a uimit cât de mult s-a schimbat orașul în 10 ani. Am locuit acolo la începutul deceniului trecut. Doi ani. În acești doi ani am reușit să văd destul de mult din oraș. Multe zone de astăzi nu existau, poate – cel mult – în mintea dezvoltatorilor. L-am părăsit pentru a reveni accidental, o dată pe an sau chiar mai rar. De fiecare dată am văzut ceva nou. Din avion, schimbările sunt și mai  evidente, mai ales în partea de nord!

Timișoara a rămas de mult în urmă. Da, știu… Nu-i bun solul, e mlăștinos. Însă nu zice nimeni să ridici cincizeci de etaje, nu zice nimeni ca trebuie să concurezi cu Burj Khalifa, nici capitala nu o face. Cu toate astea cred că și-a dublat suprafața.

Dar când ești la nici o sută de kilometri de lumea civilizată, când ai majoritatea populației vorbitoare a cel puțin două limbi, când ai o tradiție și un renume pe care-l mai și strigi peste tot, când ai o legătură de veacuri cu Austria, cu Germania, când ai toate oportunitățile din lume și tu te lauzi că ai deschis renovat un parc al copiilor, parcă nu mai e nimic de spus.

Nu vreau să fiu negativist și să mă fac că nu văd ce s-a construit. Și știu că nu Primăria Timișoara ar trebui să schimbe fața orașului (deși în fotografia din dreapta e totuși una dintre cladirile care ține de autoritățile locale și nu se va mai termina vreodată, sunt convins). Dar primăria are toate pârghiile din lume să îi atragă pe cei care pot să o facă. Sau măcar să îi lase să facă ceva pe cei care oricum vin. Ar fi putut să se zbată pentru o autostradă care să ne lege de M5-ul din Ungaria, ar fi putut să se gândească la o centură completă, nu doar la un arc de cerc (dacă te uiți la cum se termină sfertul de cerc de centură la ieșirea către Lugoj, poți să îți dai seama că nimeni nu și-a pus problema să ducă lucrarea mai departe). Ar fi putut să dea o mână de ajutor celor care și-au dorit (sau au fost nevoiți) să extindă orașul pe orizontală și să nu îi lase cu infrastructura de acum treizeci de ani, în condițiile în care banii intră din ce în ce mai mulți la bugetul local (nu vorbesc doar de Timișoara acum). Nu poți să crezi că o stradă care deservea trei sute de mașini acum zece ani se va descurca la fel de bine cu o mie cinci sute. Nu poți să le iei banii oamenilor fără să le oferi nimic în schimb. Ba chiar mai mult, să regresezi.

Ar fi putut face multe. Foarte multe. Dar nu au făcut aproape nimic. Doar au primit voturi.

Suntem binecuvântați cu una dintre cele mai bune poziții posibile pentru Romania, dar orașul stagnează. Cu mici excepții –  companii străine dar cu vechime aici și fără niciun merit din partea primăriei… suntem undeva în anii ’90. N-am văzut nimic din „boom”-ul bucureștean. Doar pași mici și rari. Nu ajunge…

Sursa foto: aici și aici.