Taximetristul și mașina lui
Biroul meu nu e unul chiar ordonat. Am peste tot pixuri (deși scriu foarte rar puțin de mână), hârtii, cheile, o cana de cafea (că nu-i mereu plină), documentație și așa mai departe. Nu-s multe și, mai ales, nu-s vraiște pe acolo. Sunt într-o oarecare ordine. Adică știu în orice moment pe unde sunt fiecare. Cu toate astea, biroul e întotdeauna curat. Ecranul laptopului și monitorul secundar, tastatura, mouse-ul – instrumentele mele de lucru – sunt impecabile în 90% din timp. Telefonul de pe birou, la fel. Am grijă să nu stea cablurile aruncate peste tot, să nu atârne aiurea pe sub birou. Optimizez atat cât pot spațiul. Și fac asta deși nu am clienți, doar colegi. Dar mai ales pentru mine!
În aceste condiții, nu am cum să înțeleg taximetriștii care ne tratează ca pe un transport de moloz, pe care n-are importanță în ce condiții îl transporți, că oricum îl arunci.
De ce nu îți speli mașina? De ce nu ai interiorul impecabil? Mai ales că majoritatea companiilor au contracte cu spălătoriile auto (mi-a povestit cineva că administratorul unei firme de taximetre îi cheamă prin sondaj la sediu și, dacă mașina e murdară, le ia cheile și trimite pe cineva să spele mașina). De ce miroase a benzină la tine în mașină? De ce fumezi? Dacă avem „norocul” să fie îndeplinite concomitent ultimele două propoziții… avem parte și de senzații tari.
De ce te porți cu mine de parcă îmi faci o favoare? Da, prestezi un serviciu, dar asta nu înseamnă că îmi faci unul! Îți plătesc pentru transport!
Mașina aia a ta e biroul tău. E locul tău muncă. De acolo mănânci tu, de acolo îți hrănești familia. De ce nu îl respecți măcar pe el, dacă de noi te doare în fund?
Marele meu noroc e că merg rar cu taxiul…
În final, vă las să admirați un concept-car pe care autoritățile britanice vor să-l introducă în Londra. E făcut de Volkswagen.
