The point of no return
Puteam să-i spun și pe românește: punctul de la care nu mai există cale de întoarcere, dar mi s-a părut cam lung pentru un titlu. Știți ce e, nu? E, de obicei, un moment în timp de la care o reacție nu mai poate fi reversată. Un moment care, odată depășit, nu-l mai poți atinge încă o dată, să cauți alternative.
Ieri am văzut o știre ciudată: pentru cursa săniilor trase de câini, organizatorii din Alaska au adus zăpadă cu trenurile pentru a amenaja traseul. Să mai scriu o dată: organizatorii din Alaska. Alaska Statelor Unite. Aia pe care aproape o împarte în două Cercul Polar de Nord, da. Da, aia mai sus decât aproape întreaga Europa.
Alaska a avut nevoie să importe zăpadă.
Apoi am mai văzut una. Astăzi. Tot în America de Nord. Un camion s-a scufundat pe Autostrada de gheață. Ăla e un drum folosit de multă vreme pentru a transporta, cu camioane normale (tirurile de la noi) produse pentru orașele aflate în zonele înghețate ale Canadei. Tot pe lângă Cercul Polar. Mai sus un pic de Anchorage.
Și mi-am adus aminte și de documentarul despre trenul de mare viteză făcut de chinezi, în Tibet. Care se scufunda (pilonii pe care au așezat linia, de fapt) pentru că, atunci când se apucaseră ei de treabă, permafrostul era… permafrost, și, între timp, a început să devină doar pământ. Rezolvaseră cumva, injectând nitrogen lichid în sol. Dar nu cred că e o soluție permanentă.
Și ar mai fi și știrea asta: anul trecut, Iranul mai avea nevoie de două duzini de grade pentru a atinge punctul de fierbere. Dacă nu știți ce înseamnă asta, sauna uscată (infrasauna) are cam 65 de grade. Iar aia finlandeză pleacă de la 70. Dar încercați să stați o oră acolo. (Evident, e o figură de stil, nu încercați așa ceva!)
Poate reușim să ne adaptăm la temperaturile acestea. Poate mai rămân zone de uscat neacoperite de apă. Nu poate, sigur. Poate devenim animale nocturne, cine știe. Poate trecem înapoi în apă. Poate.
Dar dacă schimbările se petrec mult prea repede și nu mai avem timp să facem nimic din „poate”-urile de mai sus? Mai avem, oare, timp să ajungem pe Marte?
One thought on “The point of no return”
Pompe de caldura cu amoniac. Aia golosesc chinezii.