M-am nascut si am crescut intr-o zona in care aproape totul depindea de minerit. In Gorj, exploatarile au fost de suprafata (cele mai importante) si minerii erau mult mai putini decat in alte zone (se foloseau excavatoare  imense – ceva de genul asta si benzi transportoare). Pentru a ajunge la zacamantul de lignit sunt necesare lucrari de decopertare a zonei si apoi, din separarea carbunelui -> milioane de mc de steril. 

Steril depozitat (aruncat) direct in natura.  Stiti cum arata o zona din asta? Pur si simplu, i se modifica relieful! Ei bine, eu n-am vazut nici un fir de iarba plantat acolo de cineva de la Exploatarile Miniere Rovinari. Si mai rau, din cauza lipsei vegetatiei de pe dealurile astea, orice vant mai puternic invaluie Rovinariul intr-un nor de praf  (cateodata ajunge si pana in partea de sud a Tirgu-Jiului).

Contrastul e ceea ce am vazut acum aproape douazeci de ani in Franta, in Territoire de Belfort (zona e denumita Les mille etangs – Zona celor o mie de iazuri).  Fostele cariere de marna, nisip si pietris, sunt reabilitate si integrate in natura si au devenit acum zone agrement!

Urmele s-au acoperit perfect, lacurile  sunt populate cu peste, zona inconjuratoare e impadurita. Totul a fost dat inapoi naturii. Daca nu ne-ar fi povestit ghidul istoria locurilor pe care le vedeam, nu ne-am fi dat seama ca sunt lacuri artificiale!

Cand am scris articoulul de ieri, stiam de planurile de reabilitare  a viitoarei exploatari Rosia Montana doar de la TV. Intre timp, am intrat pe site-ul lor si le-am studiat. Nu sunt o utopie. Stiu asta pentru ca am vazut ca se poate: am evoluat atat in ceea ce priveste tehnologia de extractie, cat si cea de reabilitare. Mai e nevoie doar de fonduri.  Si atunci, se poate!

Sau, cel putin, eu vreau sa cred ca se poate!

Foto: aici si aici.