Episodul 22
– America (adică Statele Unite) s-au cam săturat de ceea ce se întâmplă în Siria. Așa că au început numărătoarea inversă… (CNN) – Probleme tehnice la aripile uriașului A380, unul dintre cele mai scumpe proiecte aviatice din istorie. Să sperăm că a fost un caz izolat și că nu vor fi retrase, că eu n-am zburat cu el! Până una-alta, Qantas le ține pe toate la sol pentru inspecții. (Reuters) – Se va găsi cura pentru Alzheimer? Dacă da, va…
Aș fi câștigat
Să nu fiu înțeles greșit! Nu vreau să îi jignesc în niciun fel pe cei care au ieșit astăzi să protesteze împotriva ACTA. E decizia lor și fac așa cum cred ei că e mai bine. Dar unde-s ăia jdemii din online care spuneau că …? Nu sunt. Sunt tot în casă. Am fost optimist cu 10%. Sursa foto: aici. LE: în cazul în care nu prea are sens articolul de mai sus, făcusem ieri un pariu…
Hai să prevenim, nu să tratăm
Poate nu mă gândeam la asta dacă nu aducea mama mea vorba aseară, când am vorbit cu ea la telefon… Unde sunt parazăpezile și pădurile care, în trecut, țineau troienele departe de așezările omenești? Dacă gardurile antizăpadă (sau parazăpezi, parcă) ar fi fost încă acolo, dacă barierele naturale (pădurile sau pâlcurile de copaci de la periferia orașelor/satelor) ar mai fi fost în picioare… oare am mai fi văzut la știri imaginile astea care par filmate dincolo de Cercul Polar. Ar…
Pariem?
Citesc o ştire pe reader: Zeci de mii de bucureşteni, aşteptaţi mâine la protestul împotriva ACTA Deşi nu cred că aş avea o cotă prea mare la nicio casă de pariuri din lumea asta, am eu aşa un “feeling” că nici măcar 10% din numărul ăla nu vor ieşi în stradă. E uşor să semnezi o petiţie pe web. E cald, e bine… Dar ca să ieşi pe stradă, să se vadă că ţie chiar îţi pasă, ei… asta e mai…
Lacul de lângă Dunăre
Nu mai ştiu exact ce căutam pe Google Maps, dar am ajuns aici: View Larger Map Vă puteţi juca la zoom-ul ăla ca să vă daţi seama cam pe unde vine zona. Dar lacul există cu adevărat sau apare doar atunci când Dunărea creşte peste măsură şi inundă Lunca? Mai ţin minte şi acum Atlasul Geografic (roşu, cu rubrica “Ştiaţi că?” pe ultima pagină) sau cărţile de Geografie în care, pe harta României, apărea lacul Ceauru. Un lac imens (parcă era…