Nu am vrut să stric titlul inițial al filmului lui Steve Martin (mă gândesc că l-ați văzut, e destul de vechi), deși ar fi mers mai bine „Stories”, Că eu am mai multe despre orașul acesta. Los Angeles a fost ultimul pe listă. O listă scurtă, dar am eu sentimentul că nu au intrat zilele în sac. Și viza e pe încă nouă ani de acum încolo. așa că e destul timp să o și scoată până atunci. Și sper…
Sunt treizeci de ani de la Revoluție. Treizeci de ani de democrație, măcar teoretică și garantată de Constituție. Și în toți acești ani, în loc să facă orice e posibil să întărească încrederea în instituțiile democratic alese (centrale sau locale), clasa politică a făcut exact pe dos. Populația, cu mici excepții, are încredere în biserică, în armată, în orice, dar nu în parlament, nu în guvern, nu în primari sau consilii locale. Pentru marea masă a votanților (a posibilului electorat,…
Hawaii. Acum doi ani, în noiembrie 2019, înainte să urcăm în avionul spre București pentru a ajunge la interviul pentru viză de la Ambasada Statelor Unite, o vizită în cel de-al cincizecilea stat mi s-ar fi părut doar un vis frumos. Dar la coborârea din avion, lucrurile au stat complet diferit. Și asta doar pentru că întâmplarea a făcut ca Tarom (Thank you, by the way!) să-mi schimbe locul inițial cu un altul și să mă așeze lângă unul dintre…
Din momentul în care am decolat din Cluj (chiar, oare-i spune cineva pe numele întreg?) și până am văzut această imagine pe geamul avionului au trecut mai bine de douăzeci și patru de ore. Dormite, vreo patru, cel mult cinci. Adică mai nimic. Cu toate astea, adrenalina nu a lăsat niciun pic de loc pentru oboseală. Ora locală 1PM. Momentul în care am pus piciorul pentru prima dată în State. Mai aveam două ore și jumătate la dispoziție pentru toate…
De când mă știu am vrut să ajung în America. Și nu oriunde în America. Ci în America de Nord. Și mai precis, în Statele Unite ale Americii. Cred că mi-am dorit asta la fel de tare cum și-a dorit Columb să găsească drumul spre Indii, plecând spre Vest, nu spre Est. Nu știu de ce. Poate mintea mea de copil a fost modelată de sutele de filme la care m-am uitat, poate MTV o fi fost în culpă, poate…
Că tot mi-am adus aminte… Acum mulți ani, nu era nici măcar a doua jumătate a anilor nouăzeci, mergeam la yoga. La Târgu-Jiu, la Casa de Cultură a Sindicatelor (nu râdeți!), se făceau prin sălile de acolo cursuri de yoga. Aveam ceva manuale, niște hârtii foarte prost fotocopiate dintr-o carte probabil, cu poziții (posturi se cheamă, cu accent pe „u”, da?!). Făceam și acolo, dar trebuia să facem și acasă, că nu ajungea doar cursul cu profesorul. Mentorul. Ceva. Ai mei…
E cam timpul să închid acest mic serial. Evident, cu o concluzie. A mea, la fel de evident… Nu sunt un pretențios. Sau sunt, dar nu sunt snob, arivisit sau vreo mironosiță. Am stat în căminele Complexului Studențesc din Timișoara vreme de patru ani, și singur (un timp) în cameră, și cu încă un coleg, dar și în patru sau chiar cinci, când aveam „chiriași” peste noapte/săptămână etc. Dacă ați trăit o astfel de experiență anterior anului 2000, nu prea…