Mă îndoiesc că am vreodată certitudini

Looking for the Summer. Sorry, sorry! For the Winter!

Looking for the Summer. Sorry, sorry! For the Winter!

Jan 5, 2021

Nu mai ninge de câțiva ani pe la noi. Și asta nu prea mai e o noutate, e doar o tristă realitate. Iarna, mai nou, plouă așa cum ar fi trebuit să plouă cu un anotimp mai devreme, așa că ar cam trebui să rescriem o parte din povești. Să fie cu ploi, mai puțin cu zăpezi, ca să nu îi facem pe cei mici și mai confuzi de cât sunt deja. Aș fi putut să o caut și pe la noi. Zăpada, evident. Dar știu care-s condițiile de prin stațiunile noastre de munte, așa că nu mi-am dorit să am, pe lângă dezamăgiri, și un car de nervi. Da, nu-s patriot, puteți spune. Doar că mie îmi sună asta mai mult a misoginism, nu a patriotism. Eu am ajuns într-un loc fantastic cam în același timp cu cineva care a plecat din Craiova, să zicem, ca să ajungă la Rânca și să parcheze mașina. Poate e nedrept să compar perioadele, eu am mers chiar înainte de Crăciun… În fine, în România, la schi o să mai merg doar în timpul săptămânii de lucru. Și doar în câteva locuri, am scris cu ceva timp în urmă despre ele. (Nu am mai fost de mult la Straja, am înțeles că e o excepție, mi-ar plăcea să fie așa.) Cum aproape toată Europa (aia schiabilă) era închisă, opțiunile nu erau prea multe. Polonia ar fi fost una dintre ele, știam de Zakopane, dar nu am avut prea mult timp să caut. Așa ca am mers pe o pârtie deja bătătorită: Jasna, regiunea Demänovská Dolina – Slovacia. Jasna, dacă nu știți, e o stațiunea cu cele mai multe pârtii din Carpații situați în Uniunea Europeană. Dacă lăsăm în urmă criteriul spațiului UE, ar fi și Bukovel, în Ukraina. Dar Bukovel are două mari dezavantaje, fără a lua în calcul cele ale non-apartenenței la Uniune: altitudinea mult mai mică și lipsa autostrăzilor până acolo. Dar, în vremuri mai bune, probabil că și Bukovel ar merita o șansă. Slovacia era, atunci când am făcut rezervările, în afara zonei cu probleme covid-19. Cazuri puține, acces pe bază de test. Nu aveam nicio problemă cu testul, așa că… Însă, cu câteva...

Patruzeci și cinci

Patruzeci și cinci

Dec 8, 2020

Cu ceva timp în urmă, am dat de termenul „easy learning”. Se referea la cât de ușor ai putea să asimilezi informație în ziua de azi, de ajuns fiind să muți televizorul pe Discovery Channel. Și nu era nimic greșit în asta, nici termenul nu era folosit cu condescendență. Era un truism, atâta tot. Țin minte că atunci când am văzut primul documentar pe Discovery (era despre o platformă de foraj marin), am rămas fascinat de ceea ce vedeam. Un fel de Teleenciclopedia – emisiunea mea preferată până la apariția televiziunii prin cablu – dar la un alt nivel. Televiziunea pierde azi (azi = de vreo zece ani încoace) teren în fața internetului. Mai dinamic, persistent, time-independent. Easy learning devine, practic, continuous learning. Și doar dacă nu vrei, nu înveți ceva astăzi. Modul în care asimilezi informația e irelevant. Poate fi video, poate fi text, poate fi audio. Eu nu prea reușesc să stau atent nici la partea video, cu atât mai puțin la podcasting. Rămân ostatic al cuvântului scris. Dar am mai găsit ceva interesant. Cumva, forțat și de mobilitatea restrânsă din ultimul an. Mă plimb pe Google Maps. Și Street View. Și odată cu ele, am realizat cât de greșită era percepția venită din hărțile de tip planiglob. Hărțile mai vechi. Îmi pare rău că nu am păstrat niciun Atlas Geografic, măcar un manual de prin clasele V-VIII să fi ținut… Nu e nouă povestea, sunt zeci de site-uri care vorbesc despre asta, hărți interactive, sunt ca o jucărie pentru pasionații de Geografie. Acum voiam altundeva să ajung… Cu vorba. Și fizic, dar deocamdată doar în cuvinte. În Canada. Trecem peste cauze, ajungem la efect. Mereu am perceput țara asta de dimensiunea unui continent ca fiind una din Ice Age. Cred că doar Rusia o percepeam mai rece, deși realitatea mi-a demonstrat că nu prea a fost (și, mai ales, nu e) așa. Accidental am avut nevoie să văd unde e pe hartă Montreal. Spre marea mea rușine, că doar mă consideram un elev foarte bun la Geografie, pe harta din capul meu îl mutasem mult mai la vest. Dar și mult mai la nord. Montreal Ei bine, Montreal e la câteva...

Lijepa naša domovino

Lijepa naša domovino

Jul 30, 2020

Steagul Croației Când România era încă un stat al cărui acronim era RSR, aducând un pic a republică sovietică, un film văzut „pe sârbi” (da, știu, iar vorbesc despre asta) mi-a marcat copilaria. Era un film despre niște puștani care reușesc să facă niște lucruri extraordinare cu un calculator, în timpul vacanței de vară, pe malul Adriaticii. Nu mai știu dacă era croat sau sloven sau ce era, că pe atunci era doar Iugoslavia, și nici nu mai știu alte detalii din film, țin minte că era ceva între E.T. și Short Circuit, cu muzică rock, cu glume, cât înțelegeam eu limba, cu aventuri. Poate ceva de genul Cireșarii, ca să fiu mai pe aproape. Filmul m-a făcut să am o relație specială, simbiotică aproape, cu calculatorul. La început să-mi doresc unul, să mă joc, apoi, după ce l-am avut, să fac ceva cu el… Asta a fost una dintre „sechele”. Al doilea rezultat al filmului a fost că am început să iubesc, chiar fără să o văd, Riviera Dalmată. Și că aș fi dat orice pe atunci să ajung acolo. Acolo era Paradisul, era aproape, era palbabil, era totuși o țară socialistă, nu înțelegeam, copil fiind, de ce nu avem voie acolo, dar nici de ce ei aveau de toate și noi nimic nu înțelegeam. Nu a fost să fie atunci, că nu au fost vremuri. Apoi au fost alte vremuri, și am cam uitat de Adriatică. Nu de tot, dar… Croații au avut un război urât și lung, apoi și-au revenit bine de tot. I-am urât un pic pentru golul lui Šuker (un fotbalist fantastic, fără îndoială) cu care ne-a scos din „optimile„ World Cup 1998, dintr-un penalty pe care doar arbitrul argentinian, sătul de români probabil, l-a văzut. Ca să plâng și cu ei, acum doi ani, la ultima cupă mondială, când francezii au hotărât că lor le stă mai bine cu trofeul, unde să-l scoată croații în Zagreb, că nu au loc pe străzi. Toți avem nostalgii. Iugoslavia (sau oricare dintre țările de azi care pe vremuri o formau) e nostalgia mea cea mai pregnantă. E spațiul (dar nu în sensul fizic, geografic) în care mi-am trăit copilăria. Totul se...

Next available slot in…

Next available slot in…

Oct 23, 2019

Sursa foto: france.fr Am ajuns pentru prima dată la piramida din curtea Muzeului Louvre acum mai bine de un sfert de secol. Nu ne-a luat mai mult de o jumatate de oră să intrăm, eram vreo cincizeci de liceeni gălăgioși și curioși. Și am intrat plătind un preț nu modic, ci aproape insignifiant, cred că doi-trei franci. Nici un euro, adică. Că așa au decis cei de la muzeu, că unor copii veniți din Europa de Est nu trebuie să le iei toți banii de înghețată, dacă vor să vadă o parte din minunile lumii. Am stat o zi pe acolo, dar a meritat fiecare secundă. Nu mi-a trebuit bilet de ordine să văd La Gioconda, pur și simplu am intrat în camera în care era expus tabloul și atât. Nici în Turnul Eiffel nu am urcat obosind la coadă. Nici la Notre-Dame. Singura coadă mare pe care mi-o amintesc a fost una în fața unei toalete publice. Mă rog, timpul se scurge altfel când… Ați prins ideea. Și asta după ce, cu câteva zile înainte, vizitasem cam tot ce se putea vizita în regiunea munților Vosgi, în estul Franței. Fără programări, fără nimic. Mers direct acolo și atât. Apoi am luat o pauză de la călătorit pe afară. Dar nici atunci când m-am întors, nu mi s-a părut că s-a stricat ceva. Era prin 2000 și un pic. Unele lucruri erau schimbate în bine (evident, pentru noi, cei din România), erau turiști din Asia, dar nu așa mulți, iar rușii abia începuseră să apară. Românii – turiștii, nu diaspora, erau doar prin locurile cu adevărat comerciale. Încă se putea respira ușor prin Europa. Dar, mai nou, nu ai cum să nu observi în ce direcție se îndreaptă și turismul. Globalizarea, accesul relativ ieftin la mijloace rapide de călătorie – avionul nu mai costă o avere azi , cazarea de tip Airbnb (eu nu am încercat-o încă), avantajele pentru studenți au ridicat agresiv numărul turiștilor în ultimul deceniu. Noi nu resimțim asta, ba cred că ne bucurăm când auzim vorbindu-se limbi exotice (adică nu doar cele pe care le recunoaștem ușor atunci când le auzim) prin oraș. Dar dacă te uiți la cei din...

Contra-revoluția industrială

Două secole și jumătate au trecut de când James Watt a descoperit că aburul mai face și altceva decât să te opărească. Aburul a pornit motorul, motorul a pornit revoluția. Revoluția industrială. Revoluția care a făcut din Anglia prima putere economică a lumii vreme de un veac. Și totul s-a datorat cărbunelui. Anglia a arătat multă vreme ca o vastă mină de suprafață, iar cărbunele nu a adus doar beneficii, ci și mari probleme. De sănătate pentru cei care îl extrăgeau, sociale – odată cu apariția șomajului masiv în ramura extractivă și grevele de la mijlocul anilor optzeci, cu smogul devenit un landmark pentru Londra… Ei bine, pentru prima dată în istorie, Marea Britanie și-a asigurat timp de o săptămână necesarul de energie electrică, fără să ardă nici măcar un gram de cărbune. Poate știrea în sine nu are cum să ajungă breaking, probabil sunt multe voci (justificate) care spun că această energie e cea mai puțin poluantă, dar totuși, vorbim de Regatul Unit. Chiar dacă nu e la fel de șocantă cum ar fi o știre că în Anglia doar ce s-a jucat ultima partidă de fotbal din istoria jocului pe-acolo și chiar dacă industria bazată pe carbune era spre sfârșit, e totuși locul în care s-a născut ideea de a folosi arderea cărbunelui pentru a obține energie. Știrea completă:...

Dezgheț

Oare cum e corect să spui? „Drumul spre iad e pavat cu bune intenții” sau „Iadul are niște pârtii de schi excelente”? Că mi-e clar că „nu faci primăvara cu o floare”. Mă rog, iarnă cu o pârtie de schi. Primăvara de la Phenian nu se va întâmpla prea curând. Imaginile unei stațiuni de schi cu pârtii absolut goale nu arată grija față de oameni. Arată doar cinismul unui regim care aruncă banii pe astfel de proiecte în timp ce lumea moare de foame. La propriu. Cum să meargă cinvea la schi? Ce să facă acolo? Poate doar nomenclatura nord coreeană,  în condițiile în care echipamentul de schi costă, probabil, cât ar câștiga o familie întreagă vreme de o viață. Coreea comunistă e departe de un experiment eșuat. E deja un organism modificat genetic care a scăpat de sub control. Uitați-vă la scurt-metraj. E foarte bine făcut – National Geographic. Chiar dacă au avut permisiunea să filmeze doar ce au vrut...