Festina lente sau un an pe baterie

Festina lente sau un an pe baterie

Cu foarte mult timp în urmă, când știam motoarele electrice doar din capitolul „Science Fiction” al Almanahului Rutier 1986, pe mașina unui prieten de-ai tatălui meu era lipit un sticker pe care scria doar atât: „Festina lente”. Mă gândesc că nu e cazul să mai traduc. Și nu vă trebuie latină, ajunge să citiți ce am scris eu mai jos și veți înțelege.

Am norocul unui angajator care face eforturi susținute în a reduce poluarea și, acolo unde poate, ia măsuri eficiente pentru a-și atinge ținta. Iar flota de autovehicule este una dintre ariile în care rezultatele sunt cele mai vizibile. De ce acest intro? Well…

A trecut un pic peste un an de când am scos mașina din garajul dealerului din Timișoara. Acum vreo săptămână am trecut de opt mii de kilometri. Nu o să mă apuc de descrieri tehnice acum, că sunt mulți băieți pricepuți în .ro, eu vreau doar să las aici impresiile după un an de condus. Eu zic că am avut timp să surprind cam orice merită spus.

Era a doua oară când conduceam un autoturism complet electric. Primul model a fost un SUV din aceeași gamă EQ – EQA. Am mai mers și cu hibrizi, nu plug-in, dar cu motoare electrice funcționând până undeva la 30km/h.

De data aceasta, însă, nu mai era vorba de un drive-test de o zi sau două, ci de o schimbare radicală – o mașină pe care să o folosesc zi de zi, în oraș, dar și în afara lui.

Aș pleca de la criteriile mele care au fost relevante în momentul alegerii. Evident, bugetul a fost unul dintre ele. Următorul a fost lista partenerilor automotive preferați de compania pentru care lucrez. Când a fost vorba de criteriul meu de selecție, a fost unul foarte simplu: autonomia. Să și explic de ce. Nu vreau să încarc prea des. Dacă mașina termică trecea prin benzinărie cam o dată pe lună, în condițiile în care nu aveam drumuri în afara orașului, nu voiam să-mi schimb acest comportament nici acum. Deși aveam opțiunea de a pune un încărcător în parcare (locuiesc la bloc), un calcul simplu a avut drept rezultat inutilitatea unei astfel de investiții în acest moment, așa ca am optat pentru încărcarea la stațiile de încărcare cu plată. Timișoara are, în acest moment, un număr suficient de stații de încărcare, chiar și în condițiile în care sunt destul de multe mașini electrice în oraș. Am cinci opțiuni pe o rază de 200 m față de biroul meu. Și sunt la birou măcar de trei ori pe săptămână. Ca să nu mai vorbesc de faptul că aproape orice hypermarket la care ajung la cumpărături cam o dată pe săptămână are cel puțin o stație. Luate în calcul toate cele de mai sus, am ajuns, inițial, la un model japonez, un SUV. Doar că au fost niște probleme la roțile din față, așa că s-au blocat vânzările până le-au remediat. Și a trebuit să refac calculele. Tot răul spre bine, aș zice. Și am ajuns la varianta finală, Mercedes Benz EQE (varianta în trei volume, SUV-ul a apărut ulterior și oricum era mult în afara bugetului meu).

Cu toate acestea, la început, exista un disconfort psihic legat de timpul pe care trebuie să-l pierd încărcând mașina. Deși, dacă te organizezi bine, nu există timp pierdut. Sau nu e nicidecum egal cu timpul de încărcare. Probabil că acesta este primul prag psihologic peste care trebuie să depășești ca utilizator de autovehicul electric. Al doilea ar fi teama de a rămâne fără curent în baterie când ești pe drumuri. Și acest prag poate fi foarte ușor șters, dacă ești organizat. Nu zic foarte bine organizat, e suficient să fii organizat. Să știi când pleci, cât ai de condus, unde vrei să faci o pauză. Și ajunge.

Nu am condus distanțe foarte lungi, dar am mers Timișoara – Budapesta (pe autostradă cea mai mare parte din timp/distanță), Timișoara – Belgrad, dar și prin țară și grija reîncărcării a fost ultima pe listă. Oriunde sunt acum stații de încărcare. Unele sunt lente (mașina încarcă pe AC doar 11kw/h), altele rapide (DC – 50-60 kw/h), iar altele sunt nave spațiale – eu am încărcat cu 75 kw/h cel mai rapid, dar sunt și stații de 150 kw/h, chiar și în Timișoara, la Iulius Mall, sau de 300 kw/h la Porsche Timișoara. Dacă mașina poate, o încarci în douăzeci de minute. Cât dai un scroll prin social media sau citești postarea mea.

După ce scapi de emoțiile de la început (normale, aș spune, vorbim de o schimbare radicală), îți dai seama de primul avantaj major: nu mai trebuie să dai volumul la >50%, ca să auzi ce cântă aia la radio. Oricât de bine antifonată e o mașină termică, motorul are un zgomot pe care nu-l poți estompa. Sau poți, dar eu nu am condus Rolls Royce. În oraș, practic singurul sunet pe care-l auzi e al vecinului din trafic. Mașina electrică e ca o bicicletă. Nu poluează nici fonic, nici cu emisii. Nu-i chiar bicicletă (la care nu am renunțat niciodată!), că ocupă cam mult pe stradă.

Al doilea mare avantaj – nu mai există depășire cu emoții. Când pui piciorul în prag pe pedală, nu mai vezi indicatorul de pe bord unde e. Cel din stânga, pe cel din dreapta sigur îl vezi, că-i pe la 80-90. Treci ușor pe lângă cel pe care îl lași imediat în spate și asta e.

Al treilea și poate cel mai important: conduci foarte mult cu o singură pedală. Nu mai țin minte momentele în care a trebui să calc frâna. Sunt foarte puține. Pun mașina în modul „Strong recuperation” și atunci când iau piciorul de pe accelerație, mașina frânează. Dar frânează fără să folosească frâna mecanică, deci nu doar că recuperez energie, dar și salvez plăcuțele de frână.

Ce te mai învață mașina electrică? Te învață să conduci calm. Să pleci calm de pe loc, să nu accelerezi ca nebunul, să nu conduci cu viteză. Bine, ar trebui să toate acestea și dacă motorul tău e termic, nu doar electric, că doar condusul pe drumurile publice nu e un sport. Deși multă lume nu înțelege asta. Sau doar ignoră.

Când urc pe autostrăzi, nu trec prea des de 125 km/h, chiar dacă limita mi-ar permite. Timpul pe care îl câștig mergând la un „pace” relativ mai scăzut îl câștig prin opriri mai rare la încărcare. Și dacă pun în balanță același drum făcut cu un motor termic, diferența (la modul meu de condus) e sub 15 minute la un drum care se apropie de 300 km. Peanuts, aș zice.

Chiar și iarna, care e, de obicei, un mare inamic al bateriilor, mașina stă destul de bine la capitolul autonomie. Da, scade drastic când pornesc căldura și trec de 21-22 grade Celsius în interior, dar nu ajunge la jumătate. A, și există o opțiune ECO++, care echilibrează bine de tot raportul confort/consum. Bine, cred că are o mare importanță că mașina nu stă afară peste noapte și nici ziua, la temperaturi negative.

Teoretic, computerul de bord zice că aș putea conduce cam 703 km.

Dar primăvara sau vara, până nu încep căldurile, cu puțină atenție, pot trece de 650km cu o singură încărcare (la 100%)

Că tot a venit vorba de încărcare… Să vă zic două cuvinte și despre asta. Încarc, de obicei, când sunt undeva pe la 20% și doar până la 80%. Până la 100% când știu că am un drum mai lung de făcut. Am înțeles că așa se încarcă optim, că stresul e mai mare (da, și bateriile se stresează) pentru zona 80%-100%. Cum mașina e folosită majoritar în oraș, încărcarea nu e deloc o problemă, în sensul că pot oricând să aștept până ajung în acest interval. Îmi aleg momente off peak, să pot să las mai mult mașina, să nu încurc pe nimeni. Pentru că aleg să încarc AC, nu DC. Adică la viteză mică. De ce? Din nou, din considerente de protecție a bateriei. Dacă mă grăbesc, încarc și rapid, dar, așa cum ziceam mai sus, nu prea e cazul. La cum consum, îmi ajung cam două încărcări 20-80 pe lună, adică aproximativ 100-110 kwh. Bateria are undeva la 89 kwh. Dacă îmi las mașina la încărcat de fiecare dată când merg la cumpărături sau prin mall, am jumătate din necesar. La viteza mică de încărcare, de 11kw/h! Încă nu am încercat să încarc la priza normală, de 220V, deși am un cablu special pentru așa ceva. Cred că e soluția de avarie – încarcă cu o viteză foarte mică, doar 3 kw/h. Dar care te ajută, dacă îți lași mașina peste noapte la încărcat și altceva nu există. Știu că sunt și stații de încărcare portabile (de 7 kw/h și chiar de 11 kw/h), dar nu prea le văd rostul. Eu nu mi-am montat acasă, chiar dacă am primit la un moment dat o ofertă de la dezvoltator. Nu prea are sens. Sau nu are deocamdată.

Până acum, nici nu am lăudat mașina, nici nu i-am arătat punctele slabe. Care-s cele slabe? Păi… nu prea sunt. Sau eu nu le-am descoperit încă. Ce poți să spui de rău despre o mașină produsă în 2023, care nu are încă zece mii de kilometri? Cred că nici la Logan nu ai găsi. Poate partea de pay per service mi se pare un pic prea din zona de streaming, dar cam acesta e trendul mondial în auto. Și cum nu prea am chestii de care să nu mă pot lipsi între abonamentele limitate în timp (sunt multe fără dată de expirare), nu îmi bat capul să le critic. Ba unele opțiuni sunt chiar în plus, de exemplul parcarea automată. Nu am avut niciodată, la nicio mașină, curajul să las volanul din mână când parchez. Mai e un punct negativ, dar nu ține de mașină. Sau nu de mașina pe care o conduc eu, e ceva general: lipsa unei aplicații unice pentru încărcătoarele publice. Pe telefon am cel puțin zece aplicații pentru încărcare. Asta pentru că procesul în sine e un pic mai complicat decât să pui benzină. Și ultimul… greutatea. Mașina are peste 2500 kg. Probabil că o treime, dacă nu mai mult, o reprezintă bateriile.

Ce pot să laud? Sunt multe. Foarte multe. Cam tot ce e mai sus. Și modelul meu nu e unul cu dotări opționale prea multe. Cu ce a venit din fabrică e suficient. Apoi, cum spuneam mai sus, liniștea dinăuntru e paradis. Chiar și la viteze mari, singurul zgomot vine de la contactul pneurilor cu asfaltul. Știu că există o versiune cu geamuri soundproof. Probabil că te simți într-un astfel de model ca într-o imensă cască cu noise cancelling.

Ce cred eu despre viitorul industriei auto?

Cred că va fi electric. Complet electric.

Ce trebuie oricine să înțeleagă e că astăzi suntem acolo unde e un copil de un an jumătate, poate doi. Învățăm să mergem. Învățăm să ne alimentăm. Să rezistăm mai mult. Să alergăm din ce în ce. mai repede, consumând echilibrat și, de ce nu, mai puțin. Vom descoperi materiale noi. Aliaje noi, mai ușoare. Baterii mult mai performante. Reciclabile. Încărcare mult mai rapidă. Sursele de energie regenerabilă sau nucleară vor fi (sunt, deja, în multe locuri) singurele care vor produce energie electrică ieftină și nepoluantă. Nu cred că trebuie să ne temem de viitor. Sau nu de viitorul în care doar mașinile electrice vor mai circula. Dar, așa cum spuneam și la început, ar trebui să învățăm să ne grăbim încet. Și pe străzi, și în viață.

Unde alergăm? Unde ne grăbim atât? Vrem să doborâm vreun record mondial, când încercăm să ajungem din punctul A în punctul B, din ce în ce mai repede?

Festina lente!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *